Dragi cititori ai săptămânalului Foaia Românească din Ungaria, în cazul în care aţi fost şi aţi rămas amatori de teatru presupun, că aţi auzit, poate chiar aţi văzut spectacole de teatru şi filmele regizate de marele regizor Lucian Pintilie. Pe 9 noiembrie 2013, Lucian Pintilie împlinea venerabila vârstă de 80 de ani.
Vreau doar ca pe această cale să-i urăm multă sănătatea şi viaţă lungă!!!
Revista Dilema Veche, condusă de philosophul Andrei Pleşu, în numărul 512 din 5–11 decembrie 2013, publica în onoarea evenimentului, aşa-zisul Dosar Pintilie, în care personalităţi culturale îşi depun mărturiile, amintirile, despre activitatea, despre creaţiile din teatru şi cinematografie ale marelui regizor.
Mi-a parvenit Revista Dilema Veche, pe post de „cadou” din partea unei tinere prietene, ziaristă în Bucureşti, venită la mine, aici la Budapesta, pentru a sărbători împreună Sfântul Crăciun.
Rar mă pot bucura de privilegiul de a ţine în mână revista domnului Andrei Pleşu şi de fiecare dată desfătarea cu care o citesc mă copleşeşte… dar acum a fost mult mai mult, m-au copleşit anii care au trecut peste noi toţi, care am fost tineri şi foarte tineri prin deceniul şase-şapte al secolului trecut. N-am putut răsfoi paginile Dosarului (coordonator Ana Maria Sandu) acesta fără lacrimi în ochi, văzând medalionul din stânga sus al celor doi tineri protagonişti în filmul Duminică la Ora 6 – unul din filmele celebre ale lui L. Pintilie – superbii şi foarte tinerii Irina Petrescu şi Dan Nuţu. Pagină cu pagină cadrul din film te însoţeşte şi te răscoleşte, văzându-i atunci, cunoscându-i, pierzându-i… Bucureştiul e foarte gol fără Irina…
Dar continui corespondenţa mea pentru a vă atrage atenţia asupra evenimentului aniversar fericit şi de a vă aduce în cercul atenţiei dumneavoastră geniul unui creator, cu care sunteţi, cu care suntem contemporani.
Vă recomand, de veţi avea ocazia, să-i vedeţi filmele. Filmele rămân. Spectacolele de teatru mor, odată cu coborârea cortinei. Rămân în amintirea celor care le-au văzut şi, n-au fost puţini…
Cariera regizorală a lui Lucian Pintilie nu poate fi despărţită de viaţa lui „anatemizată” în anii dictaturii ceuşiste, de „ordinele transmise de sus” ba de a-i fi arsă pelicula filmului Reconstituirea, ba de a i se pune în mână un paşaport pentru Iugoslavia, în speranţa că nu se mai întoarce şi scapă astfel cenzorii şi Ministerul Culturii de problemele veşnice, incomode, create de „dificilul” regizor.
Montările sale de la Teatrul Bulandra îmi revin în memorie, una după alta. Livada cu vişini de Cehov, în care imaginea superbului lan de grâu, cred că din memoria nici unuia dintre cei care am văzut spectacolul nu poate fi ştearsă. În 1962 pusese în scenă, tot la Bulandra, piesa lui Theodor Mazilu, Proştii sub clar de lună, spectacol interzis pentru culpa de a fi fost „imoral”, reclamat de unul din rarii spectatori de teatru, care a fost atunci chiar n.c., prezent chiar cu familia. Spectacolul s-a interzis, iar piesele lui Theodor Mazilu nu au mai fost jucate în România, timp de 25 de ani.
Marele scandal cu Revizorul de Gogol a urmat abia în 1974, când după a treia reprezentaţie spectacolul a fost interzis chipurile la cererea spectatorilor revoltaţi, apoi a urmat celebra şedinţă de la Teatrul Bulandra, când varianta regizorală era interzisă pe întregul teritoriu al României, când directorul artistic al teatrului – Liviu Ciulei – era destituit din funcţie, când secretarul de partid al teatrului, regretatul Toma Caragiu a fost obligat să iniţieze o luare de atitudine colectivă a colegilor şi a personalului tehnic, cu semnătura proprie a fiecăruia împotriva spectacolului ce „denatura” opera marelui autor clasic Gogol. Etc. Etc.
Am avut marele noroc, ca venind de la Târgu Mureş, pentru a vedea ultima repetiţie generală a spectacolului Revizorul, maestrul Pintilie să îmi permită şederea în sala de la Schitu Măgureanu, pentru a urmări spectacolul. În întunericul stalului nu eram decât noi doi… eu undeva, mai în spate, aşa cum mă învăţaseră colegii mai în vârstă, „la repetiţiile din sală să te aşezi întotdeauna în spatele regizorului”…
Am primit cadou un afiş al spectacolului, cu care m-am înapoiat la Târgu Mureş. Acolo abia am apucat să povestesc cele văzute, să arăt colegilor afişul, când a venit vestea: spectacolul s-a interzis după cea de a treia reprezentaţie, cu sancţiunile de care v-am pomenit… Parcă ne-a lovit cineva cu leuca în cap… Cu afişul în faţă, pe care apărea imaginea piticilor, cu bucheţelul de flori în mână aşteptându-l pe Revizor, ne-a scos din amorţeală glasul de inocenţă îngerească, al băiatului nostru de zece ani: „Ştiu eu de ce au interzis oamenii ăia spectacolul!” „Ştii? Tu? Spune, de ce?” „L-au interzis pentru că se tem să nu se îmbolnăvească de boala piticilor!” Vorba cu „boala piticilor” a circulat printre colegii noştri un timp…
Totul s-a soldat cu plecarea în emigraţie a regizorului Lucian Pintilie, a regizorului Liviu Ciulei, a regizorului Lucian Giurchescu, a regizorului Vlad Mugur, a regizorului Radu Penciulescu, fostul meu profesor, şi al celui mai tânăr dintre ei, regizorul Andrei Şerban.
Şi uite aşa a rămas arta teatrală din România fără şase (6) regizori uriaşi, care n-au mai venit să lucreze decât după Decembrie 1989. Câţi dintre noi le-au văzut spectacolele montate pe acolo? Revista Secolul XX a publicat un jurnal al repetiţiilor cu Turandot, montat la Paris, de Lucian Pintilie, în spectacol curtenii erau pitici, adunaţi de prin tot Parisul… texte de jurnal superbe, am revista, am adus-o cu mine la Budapesta. Mi-a acordat cândva permisiunea de a le traduce…
Cum le-a fost pe acolo, prin străini?
Citiţi, ce spune Lucian Pintilie despre cum le-a fost:
„– În aceşti ani de absenţă, în care creaţia mea şi – de ce să nu o spun de-a dreptul – supravieţuirea mea s-au datorat unor ţări atât de generoase ca Franţa şi SUA, i-am întâlnit pe fraţii mei de peregrinări universale, pe Andrei Şerban şi pe Liviu Ciulei.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră această „frăţie”?
– În primul rând, prietenia adevărată dintre noi”.
(Dilema veche nr.512)
Pentru a afla mai multe despre viaţa şi activitatea Maestrului Lucian PINTILIE vă recomand lectura paginilor de pe internet.
Anna Scarlat
(Autoarea este actriţă şi traducătoare)
Comentarii
Trimiteți un comentariu