Se zice că la fotbal şi la politică se pricepe oricine. În perioada vreunui campionat de fotbal, şi din robinet curge fotbal. La fel este şi cu politica în vremuri electorale. Până la alegerile parlamentare din 6 aprilie, în Ungaria, toată lumea vorbeşte despre politică, îşi dă cu părerea în stânga sau în dreapta, judecă şi critică, iubeşte şi urăşte, dă like-uri sau comentează cu vehemenţă pe Facebook despre ideologii politice, despre promisiuni electorale.
Legislatorii ungari au vrut să scutească minorităţile din ţară de a fi nevoite să aleagă între partidele politice, astfel că – reparând o veche neglijenţă constituţională – noua Lege a naţionalităţilor va asigura din primăvara acestui an câte un reprezentant pentru fiecare minoritate în Parlamentul de la Budapesta. Că acest reprezentant poate fi ales şi cu un sigur vot şi că va fi, de fapt, doar un „purtător de cuvânt” fără drept de vot, o marionetă, este altă mâncare de peşte… Marea majoritate a naţionalităţilor nu se bucură de această posibilitate, pentru că dacă vor să voteze pe lista naţionalităţii (prin înscrierea într-un registru) trebuie să renunţe la dreptul lor de cetăţeni de a vota şi lista partidelor parlamentare. Şi asta îi nemulţumeşte pe majoritatea ţiganilor, nemţilor, slovacilor, românilor şi toate celorlalte minorităţi din ţară. Nu le satisface pofta politică nici faptul că pentru reprezentantul lor din circumscripţia electorală în care trăiesc vor putea vota, adică pentru omul pe care îl cunosc, care trăieşte alături de ei, care va putea fi legătura lor directă cu Casa Ţării. Nu şi nu, ei vor să voteze partide politice. Spune multe faptul că naţionalităţile din Ungaria, atunci când sunt puse în situaţia de a alege între identitatea lor naţională şi preferinţele de partide politice, o aleg pe cea din urmă.
Tot aşa de grăitor este şi fenomenul că mulţi (şi, din păcate, tot mai mulţi) din rândurile naţionalităţilor au preferinţe de extrema dreaptă. Zi de zi observăm cu stupoare cum români din Ungaria dau „like”-uri pentru lideri politici de extrema dreaptă maghiară, fără să se gândească la faptul că aceste informaţii pe care ei le împart cu lumea prin reţelele de socializare permit crearea unui profil al personalităţii lor. Şi un profil al minorităţii din care fac parte.
Aici, în centrul Europei, trăim vremuri când e foarte greu sau poate imposibil să te declari categoric „de stânga” sau „de dreapta”, poate tocmai din acest motiv cresc şi se întăresc partidele de extrema dreaptă. În Ungaria, în ultimul timp, tot mai mulţi trec cu vederea peste elementul neofascist al forţelor de extrema dreaptă, pentru că numai aceştia îi ajută pe datornicii la bănci. Jobbik-ul şi gardiştii apar imediat să „salveze” familiile care sunt în pericol să-şi piardă locuinţele din cauza datoriilor bancare şi astfel îşi lărgesc rândurile adepţilor. Sunt cazuri când persoane cu nume de origine minoritară sunt „jobbik”-oşi mai vehemenţi decât fondatorii partidului radical.
Nu sunt puţini nici acei români din Ungaria, care au fugit din România după 1990 de ura stângii politice şi aici au fugit direct în braţele partidelor de dreapta. Nu neapărat pentru că ei ar împărtăşi idei de dreapta, ci pentru că în ţara lor de origine, prin experienţele proprii, li s-a făcut scârbă de stânga. Şi iată aşa am ajuns ca şi noi românii să fim mai mult interesaţi de partidele politice şi de votul dat pentru acestea, decât de soarta minorităţii noastre. Cu toate că viitorul nostru va fi cum ni-l formăm noi, nu cum vor vrea partidele politice. În mod normal aşa ar trebui să fie.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu