Editorial - Argument pentru o şcoală românească

Ungurii sunt recunoscuţi în toată Europa că sunt aproape unilingvi, nu sau vorbesc doar foarte slab vreo limbă străină. Statisticile arată că an de an scade numărul celor care dau examen de limbă străină în Ungaria. Acest unilingvism se transmite de câteva decenii, ca o boală malignă, şi printre naţionalităţile conlocuitoare, care sunt tot mai asimilate. Nu atât dansurile sau cântecele, cât limba acestora este într-un real pericol. Degeaba sunt citate sfaturile deştepte ale regelui Ştefan, în fiecare decembrie, de Ziua Naţionalităţilor, conform cărora “Ţara cu o singură limbă şi o singură tradiţie este slabă şi neputincioasă”, puţini sunt cei care înţeleg importanţa acestor cuvinte. Şi totuşi, există o rază de speranţă… 

Deja de doi ani funcţionează în oraşul Pécs, în cadrul grădiniţei şi şcolii bilingve germane câte-o grupă în care se învaţă exclusiv în limba germană. Încăpăţânarea unor pedagogi însufleţiţi dau roade tot mai vizibile: copiii care învaţă în aceste grupe unilingve de la grădiniţă şi de la şcoală nu doar înţeleg foarte bine limba germană, după câteva luni de studiu, ci chiar discută şi iniţiază singuri conversaţii în limba germană. Iată că la ei se poate! Şi nu cred că numai pentru că germana este o limbă de mare circulaţie. Directoarea şcolii a destăinuit zilele trecute într-o emisiune radio că până la pornirea acestor grupe unilingve au avut foarte multe şedinţe cu părinţii, în care s-au convins unii pe alţii, în mod reciproc, că numai învăţământul unilingv îi poate ajuta pe copii să însuşească cât mai bine limba germană. Din păcate, sistemul actual de grădiniţe şi şcoli bilingve ale naţionalităţilor produc în mare parte doar elevi care ştiu să cânte şi eventual să recite în limba naţionalităţii respective, fără să prea înţeleagă conţinutul poeziei sau poveştii, şi fără să ştie să-şi cumpere un bilet de tramvai în Bratislava, Bucureşti sau Belgrad. 
Bineînţeles, nu pot fi negate cauzele istorice care au dus la un învăţământ bilingv la toate naţionalităţile, un învăţământ care se bazează pe principiul că orice copil din Ungaria trebuie să ştie foarte bine în primul rând limba maghiară şi numai după asta orice altă limbă. Fie vorba şi de limba mamei sau a bunicilor. Întâietate are maghiara. Doară cu toţii mâncăm pită ungurească! (sic!)
Iată că acum nemţii au avut curajul să treacă peste faptul de a se tot plânge că acum mai bine de o sută de ani a fost introdus ca obiect obligatoriu limba maghiară în şcolile tuturor naţionalităţilor, nu mai stau să analizeze cât rău le-au făcut Legile Apponyi, ci îşi reorganizează învăţământul pe noi temelii, prin acele clase care învaţă toate materiile în limba germană. Iar această bază solidă a învăţământului german este creată împreună cu părinţii. La grădiniţa şi şcoala din Pécs, în clasele unilingve predau numai pedagogi care vorbesc la perfecţie şi în mod consecvent toată ziua limba germană cu copiii. Doica de la grădiniţă vorbeşte în dialectul şvăbesc pentru a întări în conştiinţa copiilor originea lor de şvabi.
Românii din Ungaria au renunţat la şcolile de tip A (şcoli cu predare în limba maternă a naţionalităţii respective) în favoarea şcolilor de tip B (şcoli bilingve) încă în anul 1960. Împrejurările prin care s-a ajuns aici sunt neclare până azi. Rezultatul renunţării noastre la predarea în limba maternă este că intelectualii de 40–50 de ani, cu origini şi cu studii liceale româneşti, nu ştiu sau foarte slab îşi exprimă gândurile în limba română. 
Unele greşeli ale trecutului pot fi reparate, pot fi îndreptate. Asta demonstrează acum o mână de pedagogi germani, care se laudă cu rezultate reale după doar doi ani de învăţământ unilingv. O astfel de iniţiativă ar trebui introdusă şi la noi. Ar merita încercat măcar cu o grupă de 10 copii. Atât părinţii cât şi pedagogii ar avea măcar sufletul, dacă nu şi conştiinţa, mult mai împăcat.
Eva Şimon

Comentarii