Colecţie tradiţională din vatra satului Otlaca-Pustă

Adăpostită în trei săli, nou amenajate, ale casei parohiale din Otlaca-Pustă, colecţia de obiecte tradiţionale a românilor din Otlaca a rezultat din activitatea plină de dăruire a doamnei Eva Bocsor Karancsi care, împreună cu soţul său, András Karancsi, a adunat ani de-a rândul valoroase materiale etnografice, bisericeşti, de artă populară, mobilier şi ţesături, ale românilor din Otlaca. Este vorba despre Colecţia „Moştenirea bunicilor”, expoziţie permanentă a Asociaţiei Culturale Române „Mihai Purdi”, care a fost deschisă oficial în luna iunie a acestui an, cu ocazia sărbătorii satului Otlaca-Pustă. Despre importanţa acestei colecţii am stat de vorbă cu doamna Eva, care pune mult suflet pentru a nu se pierde aceste valori ale strămoşilor săi.

– Ce înseamnă această colecţie pentru dumneavoastră, acest sat şi oamenii de aici?

– Iubesc acest sat pentru că este satul copilăriei mele; aici am crescut şi aici mi-am petrecut fiecare vacanţă de vară, concediu, iar acum că sunt pensionară tot aici vin şi mă odihnesc, aici mă simt foarte liniştită, iar în casa părintească mama încă mă mai aşteaptă în prag la fel ca în anii copilăriei. Îmi aduc aminte că, de fiecare dată, în timpul şcolii, şi mai ales în clasele primare, spre sfârşitul anului şcolar mă gândeam cu emoţie şi mult drag la zilele călduroase de vară ce le voi petrece alergând prin grădină şi ascultând poveştile bunicului Purdi, poveşti pline de tâlc. Eu zic, să nu uităm, că oamenii se formează de mici şi că a fi creativ înseamnă a fi liber. Exact aşa a fost din totdeauna ţăranul român. Prin urmare, am putea începe prin a-i învăţa pe copiii noştri ceea ce ne-au transmis bunicii noştri: meşteşuguri tradiţionale, poveştile hazlii, să nu lăsăm să piară aceste lucruri frumoase. Iar în această colecţie am reuşit să adun tot ce am putut de la rude, de la oamenii din sat, o mare parte a colecţiei sunt lucruri adunate timp de 40 de ani de soţul meu din bunurile familiei sale şi de la săteni. Aceste lucruri au fost cumpărate de bunici cu multă muncă şi trudă, iar datoria noastră este să le purtăm de grijă pentru viitor. Iar expoziţia înseamnă pentru mine foarte mult şi mă bucur că am reuşit să fac toate acestea. Avem aici un mobilier de aproape două secole, obiecte de uz casnic, ceramică, ţesături, cusături, port popular, documente vechi, icoane şi veşminte bisericeşti.

– Pe lângă faptul că aţi primit aici un spaţiu de expoziţie în casa parohială nou renovată, care dispune de trei săli, aveţi aici şi un peisaj foarte pitoresc şi plăcut în curtea din jur unde s-ar putea organiza anumite evenimente. Aveţi pentru această vară programe? 

– Sigur că da. O să avem evenimente, însă exact nu ştiu acum să vă spun. Casa a fost renovată cu un proiect european, iar de spaţiul din jur se ocupă primăria şi într-adevăr toată vara este aici foarte plăcut. M-am gândit ca eventual pe viitor să organizăm aici concursul de povestire, iar recent, la deschiderea expoziţiei am chemat acasă fiii satului şi am avut aici un eveniment foarte frumos. Totodată doresc să spun că aici permanent va fi cineva disponibil să deschidă expoziţia vizitatorilor şi aş fi foarte bucuroasă dacă ne-ar căuta mai mulţi români din comunitate, pentru că avem mai mulţi oaspeţi din România decât români de-ai noştri din judeţ. În fiecare sâmbătă e deschisă publicului, iar intrarea este gratuită. În cazul în care profesorii ar dori să vină cu câte un grup de copii, mă pot contacta pe mine şi cineva o să fie aici să deschidă. 

– Aţi amintit că la vernisajul expoziţiei aţi chemat acasă românii plecaţi din sat. Ce impresie le-a făcut cele văzute aici la dumneavoastră?

– După renovările de la parohie şi după ce am aranjat expoziţia am decis împreună cu membrii asociaţiei culturale să organizăm o mică sărbătoare care nu ar fi avut sens fără cei plecaţi din sat. Deoarece sunt răsfiraţi prin toată Ungaria, recunosc că cel mai uşor a fost să le scriu pe Facebook: „Haideţi la Otlaca că aici e casa voastră!”. Au venit şi tineri, şi mai în vârstă şi am rămas impresionată de reacţia pe care au avut-o când şi-au regăsit părinţii în fotografiile vechi sau câte un obiect care le-a răscolit amintirile copilăriei. A fost o zi plină de bucurie şi emoţie, de amintirile copilăriei. Chiar dacă uliţa nu mai este plină de oameni şi pe mulţi dintre ei nu mai au cine să-i aştepte acasă cu pâinea scoasă din cuptor, aici la expoziţia de la casa parohială mai găsesc câteva lucruri şi imagini rămase vii în memoria unui copil crescut în sătuleţul nostru tradiţional Otlaca-Pustă.

Aşadar vernisajul expoziţiei a fost o întoarcere în timp, lucruri şi oameni de demult, aduşi în propriul sat, cel al copilăriei şi nu oriunde, în casa parohiei vechi, unde dincolo de amintirea vie, lumea satului autentic a prins viaţă. Dacă vremurile şi destinul au întors din drum mersul liniştit al unei lumi de basm, al unui sat plin de amintiri, această expoziţie adună acele amintiri. Uşa acestei case desparte două secole, două lumi. Odată trecut, pragul casei este o veritabilă maşină de călătorie în timp. În timpul sătuleţului românesc Otlaca-Pustă.

A.B.