„Dacă oamenii ar fi atât de organizaţi şi de harnici cum sunt albinele…” - Români din Jula pasionaţi de albinărit

Albinele sunt considerate simbolurile purităţii şi salvării, ale înţelepciunii şi supunerii, dar şi ale regenerării. Albina este una dintre cele mai extraordinare creaturi din lumea insectelor. Se ştiu multe despre albine şi s-a scris enorm, nici o insectă nu a fost probabil studiată cu mai mult devotament ca ele şi când vine vorba de albine, totuşi această temă pare întotdeauna un miracol pentru cei care le privesc doar de la distanţă sau… se mulţumesc doar să cumpere o miere de calitate la piaţă. „Dacă albinele ar dispărea, nici omul n-ar mai avea prea mulţi ani de trăit”. Afirmaţia îi este atribuită lui Albert Einstein şi, cu toate că pare greu de crezut, lucrul acesta e foarte posibil, deoarece pe lângă faptul că ele ne produc mierea gustoasă, albinele au un rol vital în polenizare, în reproducerea a mii de specii de plante. Despre viaţa misterioasă a albinelor, despre lumea dintr-o stupină obişnuită, am încercat să aflăm amănunte de la un român din Jula, care în urmă cu câteva decenii a început să înveţe secretul acestor mici făpturi alese, dăruite cu însuşiri deosebite. Am stat de vorbă cu domnul Teodor Petruţa şi cu încă doi ucenici ai săi în ale albinăritului, ginerele Gheorghe Ruja şi vărul acestuia, Ioan Ruja, cu toţii români din Jula.

Îngrijind albinele din pasiune

Incursiunea în apicultură a domnului Petruţa a început în urmă cu mai mulţi ani, înainte ca acesta să fi ieşit la pensie. Îndemnat de un fost coleg de la şcoala din Aletea, unde domnul Teodor a fost director înainte de pensionare, s-a gândit să-şi cumpere câteva familii de albine, chiar dacă nu ştia prea multe despre apicultură. Zis şi făcut. A cumpărat câteva familii de albine şi acesta a fost începutul unei stupine, care mai târziu s-a dezvoltat treptat. 

– Am avut în jur de 30–40 de stupi în perioada cât am fost încă activ. La început m-am gândit să-mi iau o grădină, să am pomi fructiferi ca să nu mă plictisesc după ce ies la pensie, însă albinele au intrat în viaţa mea şi de atunci le îndrăgesc mult. În primii ani am învăţat strictul necesar pentru a şti cum să îngrijesc albinele, dar ne-am bucurat şi de un pic de profit. În acea perioadă ne-am construit casa şi chiar au terminat copiii liceul, aşa că ne-a căzut bine un venit în plus. Mai târziu, îngrijind albinele cu pasiune, am început să am tot mai multe familii, având an în care am ajuns şi la o sută de stupi. Mai târziu, după ce copiii au crescut, albinele l-au cucerit definitiv şi pe băiatul meu Zoltan, dar şi pe ginerele Gheorghe Ruja. Am avut un an şi ucenici din Jula, pasionaţi de apicultură, pe domnul Ştefan Oroian şi pe  Teodor Bányai, care au venit să mă ajute un an de zile până au ştiut totul despre albine. Iar azi sunt nişte albinari iscusiţi…

Pentru că nu-i plac lucrurile făcute de mântuială, domnul Petruţa nici apicultura n-a lăsat-o aşa, la voia întâmplării. Deşi a început doar la stadiul de pasiune, a vrut să ştie tot ce se putea despre lumea albinelor. A cerut sfatul unor stupari mai bătrâni, îşi cumpără şi la ora actuală manualul apicultorului, dornic de a fi la curent cu toate noutăţile care apar pe piaţă, iar azi îi urmează cei mai tineri. Ginerele său a făcut chiar un curs de apicultură, acum ştie exact ce-i de făcut, stăpâneşte tehnicile, a învăţat mecanismul de funcţionare a unui stup şi a descifrat modul în care albinele ştiu să-şi organizeze munca. 

Totul despre viaţa albinelor în stup

– Anul apicol începe în august, când, după ce a fost recoltată mierea, încep şi pregătirile pentru iarnă: asigurarea hranei, tratamentul contra bolilor, repararea stupilor, curăţenia, etc. După iernat, în luna martie, când temperaturile încep să treacă peste 10 grade, se lărgeşte cuibul, astfel încât să se poată înmulţi puietul, care se dezvoltă până la culesul de salcâm”, ne explică Teodor Petruţa, care ar sta să ne povestească mult şi bine despre tot ce trebuie făcut într-un stup, de aceea ascultându-l am încercat să redau doar o parte din cele povestite de dânsul despre viaţa în stup a albinelor, despre pastoral, despre înmulţirea lor şi alte amănunte interesante. 

– Albina e curată, cea mai curată dintre insecte, e fertilă şi mai cu seamă, e harnică, motiv pentru care a rămas până azi un simbol, însăşi întruchiparea hărniciei. Dacă oamenii ar fi atât de organizaţi şi de harnici cum sunt albinele ar fi alta situaţia noastră în lume. Dar să ne întoarcem la albinărit. Primăvara, apicultorul se gândeşte dacă există sau nu flori care să dea multă miere, hrana albinelor. Cel mai bun loc e cel în care există flori care să furnizeze polen şi miere de la începutul primăverii până la sfârşitul toamnei. Trebuie să se îngrijească ca stupii să fie în ordine. În zilele cu vreme bună, albinele fac peste zece ieşiri pe zi. Mătcile la rândul lor depun ouă fără încetare, astfel că efectivul familiei creşte pe zi ce trece de aceea trebuie să le asiguri locul în stup, iar la fiecare stup eu am pus câte patru uşiţe (urdiniş) ca să nu stea la rând una după alta să intre şi să iasă din stup. În perioada de înflorire a salcâmului este perioada cea mai rentabilă. Atunci când este floare multă de salcâm producţia de miere e cea mai mare, albinele născute în primăvară ajung adulte, este perioada de maximă înflorire a familiei. Matca depune mai puţine ouă de albine lucrătoare, începând în schimb să depună ouă de trântor şi apoi de matcă. Lăsând astfel ouă pentru generaţia următoare, matca pleacă din stup împreună cu peste jumătate din albine. Mai apoi, noua matcă ajunsă la „tron” îşi face zborurile de împreunare şi odată întoarsă în stup începe depusul ouălor, meserie pe care o va practica o viaţă întreagă, viaţă care ajunge până la patru ani. Toamna, când vânturile încep să adie mai răcoros, florile cu miere încep să se împuţineze, ploile împiedică albinele să iasă din stup pentru zile în şir, multe sunt distruse de vreme. La venirea iernii, albinele se închid în stup. Nu e însă vorba de o hibernare. Albinele se strâng ghem în jurul mătcii, care nu mai depune ouă. Ele se încălzesc bătând mărunt din aripi, astfel că până şi în zilele cele mai friguroase temperatura în stup e păstrată în jurul valorii de 33 de grade. Iarna, mierea strânsă devine o valoroasă hrană. Cum dă primăvara, încă vremea nici nu s-a încălzit însă în zilele cu soare albinele zboară către florile primăverii. Aceste albine lucrătoare sunt născute înaintea intrării în iarnă şi au trăit până acum numai în interiorul stupului, astfel că ieşirile de acum sunt pentru ele primele din viaţă. Pe măsură ce albinele încep să aducă mâncare nouă, stupul devine tot mai activ şi mai călduros. În aceste condiţii, matca reîncepe şi ea să depună ouă: vine iarăşi sezonul cu căldură şi viaţă.

Matca, lucrătoarele şi trântorii 

Domnul Petruţa ne-a dezvăluit lucruri deosebite despre intervenţiile necesare la un stup de albine, despre cum trebuie asigurată hrana albinelor, despre curăţarea stupilor, încălzirea pentru iarnă, medicamente, recoltarea mierii şi atenţia ca fiecare familie, adică fiecare roi din stup să aibă condiţiile necesare traiului. 

Este de ştiut că într-un stup locuieşte un singur roi de albine. Roiul este alcătuit din trei tipuri de albine: regina (matca), lucrătoarele şi trântorii. Albinele lucrătoare alcătuiesc majoritatea populaţiei şi sunt toate femele, dar neputându-se reproduce. Albinele lucrătoare sunt altruiste, pentru că au grijă de regină, şi practic efectuează toate sarcinile necesare pentru susţinerea stupului. Domnul Teodor ne-a lămurit că regina trăieşte în jur de patru ani şi este singura care depune ouă. Într-o singură zi, matca depune până la 2000 de ouă, de două ori greutatea ei. De-a lungul anului, o matcă depune până la 200.000 de ouă. Ouăle fertilizate vor deveni albine lucrătoare, iar cele nefertilizate devin trântori. Matca poate doza numărul de ouă pe care le fertilizează. Matca comunică cu celelalte albine prin feromoni. Feromonii secretaţi de regină reprezintă amprenta olfactivă distinctă a fiecărui roi. Lucrătoarele ştiu când regina este pe moarte, deoarece aceasta nu mai degajă feromoni. Dacă regina moare prematur, fără să apuce să depună ouă de regină, albinele vor crea o nouă matcă din larvele deja existente, dacă acestea nu au mai mult de 3 zile. În cazul în care roiul rămâne fără matcă, albinele scot un zumzet aparte, iar apicultorul ştie care este sarcina sa: să asigure o mamă nouă, care mai nou se poate şi cumpăra la preţul de 3–4 mii de forinţi, conform celor spuse de apicultorul Petruţa. 

Albinăritul: pasiune şi relaxare

Dragostea pentru albinărit a deprins-o şi fiul domnului Petruţa, însă stând la Jula şi fiind aproape de dânsul ginerele Gheorghe Ruja a ajuns să deţină o frumoasă stupină cu 60 de familii şi toţi atâţia stupi, preocupare care îi răpeşte în fiecare zi câteva ore din programul său încărcat. Domnul dr. Gheorge Ruja, după o zi încărcată la biroul său de avocatură din Jula, declară că activităţile din stupină îl relaxează, îl ajută să se desprindă de grijile zilnice. E în continuare fascinat de felul în care albina ştie să se organizeze, de hărnicia ei, de disciplina care domneşte într-un stup. 

– În momentul în care intru în stupină mă simt relaxat. Albinele sunt nişte insecte plăcute şi foarte inteligente. Dacă societatea noastră ar fi organizată după modelul unei familii de albine, cred că am fi mult mai departe, crede domnul Gheorghe Ruja. Acesta ne-a mărturisit că la dânsul apicultura a început odată cu căsătoria. 

– Căsătorindu-mă cu soţia Nora Petruţa, am primit şi albinele. De atunci ele sunt pentru mine o mare pasiune, am făcut şi un curs de apicultură şi îmi place mult să mă ocup de ele, ne-a mărturisit domnul Ruja. 

Fiindcă ne aflăm chiar în luna recoltării mierii l-am întrebat pe domnul avocat ce înseamnă mierea bio la ora actuală: „Pot să dau două răspunsuri la această întrebare. În primul rând, poate o să par neserios, dar trebuie să spun că nici un apicultor nu poate să ştie în care floare merge albina să adune miere, poate fi bio, sau nu. În al doilea rând, aş spune că există miere bio, precum există pe piaţă şi foarte multe alimente bio, aici există un control foarte strict şi o asociaţie care se ocupă de controlul acestei mieri. Trebuie să ştiţi că acel apicultor care se ocupă cu miere bio, nu poate duce oriunde pe teren albinele decât în zone strict cu culturi bio, dar controlul mierii este cel mai important”, a subliniat domul Ruja. 

A ales albinele în loc de sere

De cinci ani, de când şi-a dat seama că-i place stupăritul, Ioan Ruja, din Jula, tot un ucenic al domnului Teodor Petruţa, a fost doar ochi şi urechi la ce fac albinele în stup. 

– Eu nu sunt un profesionist în ale albinăritului, însă îmi place foarte mult ceea ce fac. După ce ani de zile am avut această curiozitate şi tot vorbeam cu bace Toadere a lu Petruţa despre albine am decis să-mi iau şi eu, ca să am o preocupare pe lângă casă. Stând la Jula şi neavând aici posibilitatea să-mi fac folii, adică sere, cum e moda în satul meu natal Micherechi, m-am gândit să schimb acea profesie cu albinăritul şi sunt super mulţumit de alegerea mea. Încă şi acum am de învăţat, tot timpul apar noutăţi, tot timpul ai ceva nou de învăţat: cum să scapi de paraziţii noi, de boli, ce fel de soluţii, de medicamente noi apar, în ce situaţii să le foloseşti. Foarte mulţi factori provoacă situaţii noi de la an la an şi trebuie să ştii să previi acestor situaţii. Încă în fiecare an până acuma am avut ocazia să întâlnesc situaţii la care mi s-a spus că până atunci nici cei mai pricepuţi apicultori nu au întâlnit aşa ceva. De aceea este nevoie de multă atenţie, trebuie să-ţi placă ceea ce faci, să le iubeşti şi să fii pe fază la noutăţi. Eu sunt deschis la lucrurile noi şi moderne, iar azi cu internetul poţi să te documentezi mult mai mult decât pe vremuri. 

A. Butar