Pe tot mai mulţi îi aud suspinând: dă, Doamne, să fie deja 13 octombrie! Ne-am săturat de atâtea promisiuni, de nervi, de stres, de supărări. Că din patru în patru ani ajungem în situaţii ca neamuri, prieteni de o viaţă, colegi de serviciu să nu-şi vorbească, să nu se salute, să se urască de moarte, numai pentru că unul simpatizează un partid de stânga altul de dreapta, sau pentru că unul ţine cu AŢRU iar altul crede în capacităţile altor organizaţii româneşti. Dialog civilizat, cu argumente pro şi contra bine fondate nu prea găsim. Ne vorbim de rău pe la colţuri, faţă-n faţă nu avem curajul să ne confruntăm. Inventăm nume false cu care ne înscriem în reţelele de socializare şi atunci „luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă”, devenim imediat curajoşi şi spunem/scriem tot ce ne apasă sufletul, grupurile de discuţii se transformă în adevărate baricade electorale. Cum se apropie alegerile aşa creşte şi tensiunea, stresul şi ura. Şi ca la fiecare patru ani, sperăm ca ziua de după alegeri să aducă mai mult soare, mai multă pace în jurul şi în sufletele noastre. Măcar atât. Pentru că la mari schimbări nu mai avem curajul să visăm.
Scepticismul nostru are la bază Legea Naţionalităţilor din Ungaria şi, implicit, Legea Electorală, care prin sistemul de autoguvernări minoritare, un sistem pus în practică cu 20 de ani în urmă, nu reuşeşte nici pe departe să stopeze sau măcar să întârzie asimilarea naţionalităţilor din Ungaria. Sistemul de autoguvernări minoritare ne-a creat o lume falsă, prin care se pare că suntem mai mulţi, dar în realitate suntem tot mai puţini. Dureros de puţini. De două decenii, la fiecare patru ani creşte numărul autoguvernărilor româneşti, se sporesc ca ciupercile după ploaie, în timp ce românii sunt tot mai puţini. „Puterea” ce s-a instaurat la Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria acum mulţi ani, cu ajutorul unor ne-români, nu poate fi schimbată de nicio forţă. Aşa se pare. Sunt total inutile orice campanii de convingere a alegătorilor, strategii şi programe bine conturate sau intenţii bune, în ziua alegerilor se nasc comploturi şi alianţe mârşave, care blochează orice schimbare care ar putea duce la o viaţă comunitară românească mai bună, la o dezvoltare şi întărire identitară a comunităţii noastre.
De patru cicluri electorale consecutive, ne trezim în ziua de după alegeri cu sentimentul de ruşine, de deziluzie, că iar am fost păcăliţi. Ne este ruşine că unii dintre noi, care se numesc şi ei membri ai comunităţii româneşti, au făcut comploturi ruşinoase şi dăunătoare cu elemente străine comunităţii noastre numai pentru a-şi menţine puterea, fotoliile şi salariile.
Alegerile minoritare din acest an dau totuşi o rază de speranţă: în premieră, acum vom alege în aceeaşi zi(!) cu autoguvernările locale şi pe cele judeţene şi pe ţară. Deci, vom vota toţi şi nu doar cei „aleşi”! Viitoarea Autoguvernare pe Ţară a Românilor din Ungaria va fi aleasă nu doar de membrii autoguvernărilor româneşti locale, cum a fost până acum, ci de toţi cei 5118 de alegători înscrişi în registrul central românesc, de la Biroul Electoral Central.
Odată cu preluarea (se înţelege: aruncarea de către stat în braţele autoguvernării pe ţară, adică în opinia lor asta ar fi autonomia culturală) a mai multor şcoli şi instituţii româneşti, responsabilitatea AŢRU a crescut la maxim. Să nu mai permitem nimănui să-şi bată joc de viitorul nostru! Nici unora dintre noi, oameni fără scrupule şi necinstiţi, dar nici altor forţe externe, partide politice sau aventurieri electorali care acum promit marea cu sarea, iar după alegeri dispar în ceaţa propriilor minciuni.
Haideţi, să mai sperăm odată şi să mergem cu toţii la vot! Şi să credem că de luni încolo nu ne va mai fi ruşine să fim români în Ungaria.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu