Editorial - O dorinţă mică la aniversarea de 64 de ani

Începutul fiecărui an ne aduce nu doar speranţa unui viitor mai bun, dar şi datoria de a ne aminti de ceea ce a trecut. Mijlocul lunii ianuarie, pentru revista „Foaia românească” înseamnă nu doar ziua de naştere a lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Române, ci şi „ziua de naştere” a presei scrise româneşti din Ungaria. După anii interbelici, care pentru românii rămaşi dincoace de graniţa României, în Ungaria, au însemnat perioada de plecare a majorităţii intelectualităţii române de aici, o decădere a culturii româneşti din Ungaria, o perioadă de mai bine de 30 de ani când nu apărea aici niciun ziar, nicio revistă românească, pe 15 ianuarie 1951, din dorinţa şi străduinţa puţinilor profesori şi preoţi români din Jula, s-a născut revista românilor din Ungaria de azi, „Libertatea noastră”, precursorul „Foii româneşti”. Anul acesta, când intelectualitatea română din România şi de pretutindeni se va aminti de cei 150 de ani trecuţi de la înfiinţarea, la Budapesta, a revistei „Familia” a lui Iosif Vulcan, cea care l-a lansat în 1866 pe marele nostru Eminescu, noi nu vrem să uităm nici de cei 64 de ani pe care îi împlineşte în aceste zile „Foaia românească”. Nu de alta decât pentru că avem încrederea că ne putem bucura nu doar de o vârstă înaintată, dar şi de un viitor frumos.

Primele zile ale noului an ne dă curaj şi un nou avânt de lucru, deoarece în fiecare zi ajunge la noi „îndemnarea” cititorilor noştri fideli, sumele de bani trimişi de către abonaţii noştri vechi şi mai puţin vechi, care îşi înnoiesc abonamentele la „Foaia românească”, exprimându-şi şi prin asta dorul de vorba, de cuvântul românesc în Ungaria. Are nevoie România, de Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie), de un cadou mai frumos decât că limba naţiunii este preţuită şi peste graniţele actuale ale ţării? Că acei români, care au bătut degeaba calea până la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională din 1918, deoarece ei au rămas în afara graniţelor statului român, au lăsat urmaşi care duc mai departe dragostea faţă de limba şi cultura română? Iată, acesta este cadoul românilor din Ungaria pentru România, de Ziua Culturii Naţionale! Că în majoritatea şcolilor noastre, de la Apateu prin Micherechi şi până la Bătania, în această zi de naştere a „Luceafărului” literaturii româneşti se vor recita versuri de Mihai Eminescu, că la Budapesta se va evoca un secol şi jumătate de la naşterea celei mai importante reviste culturale româneşti de la mijlocul secolului al XIX-lea, iar la Jula se încăpăţânează, şi după 64 de ani, să apară şi să ţină vie flacăra limbii române o revistă cu numele de „Foaia românească”. Credem că este un cadou frumos şi valoros din partea comunităţii noastre tot mai scăzută la număr.
Şi ce ne dorim noi în schimb? Extrem de puţin faţă de cât de bogată ţară este România. Nu mai vrem minciuni şi declaraţii false, nu mai vrem strategii care rămân pe masa miniştrilor şi secretarilor de stat responsabili cu problemele românilor din afară, strategii care niciodată nu se pun în aplicare, nu mai vrem niciodată să fim trataţi ca nişte hoţi de către autorităţile din România, care cred că de aceea cerem bani prin proiecte de la ţara-mamă ca să-i furăm. Personal, nu mai vreau niciodată să fiu pusă în situaţia să semnez o fiţuică prin care declar că sunt româncă, pentru că fără hârtie nimeni nu mă crede, că de altfel instituţia pe care o conduc de 15 ani, redacţia revistei „Foaia românească”, nu va primi sprijin de la ţara ei mamă.
Nu mai vrem să fim niciodată aşa de umiliţi, cum am fost anul trecut, de către aşa-numitul Departament al Românilor de Pretutindeni, care s-a jucat cu soarta instituţiei noastre promiţând o finanţare cât de cât normală, decizie pe care „cineva” a „reevaluat-o” şi a micşorat-o după propria-i poftă. Şi nici până în ziua de azi nu ni s-a explicat motivul. De ziua noastră, a „Foii româneşti”, noi nu vrem altceva de la România decât atâta respect şi dragoste cât îi demonstrăm noi. Nimic mai mult.
La mulţi ani, „Foaia românească”!

Eva Şimon

Comentarii