Viaţa la sălaşele din jurul Chitighazului

Ioan Ardelean (a lui Leşeanu)
cu soţia Cătiţa şi  fiica Cătiţa

Într-un articol publicat anul trecut am prezentat mai amănunţit harta sălaşelor din jurul localităţii Chitighaz, unde au fost precizate şi numele proprietarilor. Până atunci, acest document era necunoscut, harta fiind desenată în 1944 de Ioan Ardelean (Cioropic). Având fotografii noi despre viaţa oamenilor din acea lume a sălaşelor şi primind informaţii noi, m-a preocupat să mă adâncesc asupra condiţiilor şi a modului de trai al acelor oameni de la sălaşele din jurul Chitighazului.

Numărul sălaşelor în jurul satului nostru a fost 127, dacă înmulţim numărul acesta cu membrii dintr-o familie, circa 127x5, primim un număr destul de mare (635). Cam atâţia trăiau în jurul satului Chitighaz. Această viaţă harnică, sârguincioasă, bazată pe munca românilor chitighăzeni a însemnat o prosperare, o forţă motorică, nu numai pentru asigurarea, îmbunătăţirea traiului vieţii familiei, ci şi pentru sat, pentru comunitatea românească a acelor vremuri.

Ţăranii au dus o viaţă autarhică cultivând pământul, având grâu, porumb, ovăz, cânepă, crescând animale, vaci, boi, cai, porci, păsări de curte. În legătură cu numele de Ardelean, ştim că mulţi aveau acelaşi nume, dar se deosebeau prin poreclă. Erau foarte mulţi care purtau acelaşi nume, cu toate că nici măcar nu erau rude între ei.

De această dată vreau să prezint viaţa la sălaş a unui alt Ioan Ardelean, decât cel care a creat harta sălaşelor. Acesta are porecla a lui Leşeanu, iar soţia lui era Cătiţa Ardelean (a lui Cioropic), născută în 1910. Aceştia ş-au căsătorit în 1930. Au început viaţa comună la sălaş. Fetiţa lor, Cătiţa Ardelean s-a născut pe 5 martie 1933. Au gospodărit pe 10 hectare de pământ (din imagini se poate observa că la început au secerat cu coasa, fetiţa făcea legători, mama aduna mănunchii). Cu ani în urmă şi-au cumpărat tractor şi combaină de secerat. În partea numită Botoş, pe duleul al 14-lea, casa de locuit era mai înăuntru, nu era imediat la drum, clădirea era alcătuită dintr-o cameră, o tindă şi o cămară. La capătul casei era grajdul (iştălăul) pentru vaci şi cai. Separat era înălţat un hambar pentru coşara de porumb, dedesubt coteţe pentru porci şi coteţe pentru păsările de curte (galiţe). Aceste acareturi întreprindeau curtea, în mijlocul căreia era fântâna cu cumpănă, săpată la 10–15 m adâncime, din care adăpau animalele, spălau hainele, fierbeau şi o foloseau pentru băut. Mai departe de casă era claia de paie, jireada de fân şi tulpina de la ştiuleţii de porumb (tulheni), legaţi în snopi şi aşezaţi în con. Într-un colţ era băligarul, cu acesta îngrăşau primăvara pământul arabil. În jurul clădirilor erau salcâmi, nuci, pomi fructiferi, mai ales vişini, cireşi şi pruni, din care fierbeau prai de prune în căldări, iar bărbaţii făceau ţuică. Lângă sălaşul familiei lui Leşeanu a fost un heleşteu (tău), acesta este semnalat şi pe harta sălaşelor, în care au aşezat peşti, mai ales crapi şi somni. Vara copiii se scăldau în acest tău şi se jucau în apă.

Pe atunci, la sălaşe oamenii au dus o viaţă cu muncă grea, dar toată munca aceasta avea un rost: oamenii au beneficiat de rodul ei şi îşi întreţineau familia din ceea ce produceau. În jurul satului, şi şvabii din Aletea aveau pământ şi sălaşe, ca de pildă Adam Bender. El a gospodărit mai multe hectare de pământ, ţinea aici vaci, cai şi porci. S-a cunoscut cu Cătiţa Ardelean (fiica lui Leşeanu), în 1961 s-au căsătorit, au trăit la sălaş până în 1981, apoi s-au mutat în sat în casa părinţilor de pe strada Kossuth.

Între timp, şi soţii Ardelean, părinţii Cătiţei şi-au construit casă în sat, aici s-au mutat după ce în 1957 statul a luat pământul şi sălaşul de la ei. Pentru că nu au mai avut pământ şi nu mai aveau din ce trăi, capul familiei şi-a căutat de lucru, s-a perfecţionat la Bichişciaba la un curs de sudură. A însuşit foarte bine meseria aceasta şi cu timpul a devenit renumit în sat pentru ceea ce ieşea din mâna lui. Mulţi oameni din sat, care şi-au construit case noi, l-au chemat pe el să le facă porţile. Pe atunci era la modă ca poarta să fie din fier cu diferite decoraţii. Ioan Ardelean a făcut multe porţi, a lucrat frumos cu pistolul de sudură. În timpul perfecţionării la cursul din Bichişciaba, pe lângă însuşirea acestei meserii a învăţat şi desen tehnic, iar prin îndemânarea sa s-a dovedit foarte iscusit în această activitate. A început şi acasă să deseneze anumite compoziţii reuşite, piese pe care soţia lui mai apoi le-a vopsit. Soţia a început prin această iniţiativă să picteze ca amator, pictură naivă, natură moartă, peisaje, sfinţi bisericeşti. În casa fiicei lor, Cătiţa, sunt păstrate la loc de cinste aceste picturi făcute de mama sa.

Maria Sarca Zombai, Chitighaz