23 mar. 2015

„Eu cred că există doar o singură limbă maternă, asta este limba mamei, limba română”

Tot mai des auzim despre avantajele cunoaşterii mai multor limbi. Şi nu este vorba numai de limba engleză, ca limbă a lumii computerizate, ci şi de limba română. Cei care o cunosc şi o vorbesc sunt conştienţi de toate avantajele ei. Cunoaşterea limbii române este foarte importantă la românii din Ungaria, fiindcă este latura elementară a existenţei de naţionalitate. Românii din Ungaria au prin origine avantajul unei limbi în plus, dar o abandonează, o dau pierzării în mod uşuratic. În aceste cazuri uşor s-ar putea întâmpla ca nepoţii, copiii să îndrepte reproşuri părinţilor, bunicilor că nu i-au învăţat limba strămoşească. Atunci vor lăsa toată responsabilitatea pe umerii învăţământului de naţionalitate, pe seama profesorilor de limba română. La grădiniţa din Micherechi, singura instituţie de învăţământ românesc din Ungaria, am întâlnit dovezi, unde unii copii, ai căror părinţi sunt români din Micherechi, vin la grădiniţă cu baza cunoaşterii limbii materne. În montajul de mai jos am solicitat părerea a câţiva părinţi din Micherechi, prin care să evidenţieze importanţa cunoaşterii limbii române.


Malvina Pap Ruja:
– Fetiţa noastră, Sofia, în luna iulie va împlini 4 ani. De la vârsta de doi ani şi jumătate frecventează grădiniţa. Din mai multe motive a fost important pentru noi ca să ştie româneşte. Am vrut ca prima limbă pe care o vorbeşte să fie limba română, limba mamei, limba părinţilor, a bunicilor şi a străbunicilor. Soţul meu este din Micherechi, aşa că a fost un lucru firesc ca de la naştere să vorbim româneşte cu ea. Tatăl meu a fost membru în echipa de dansuri populare, astfel am dorit ca să păstrăm limba şi tradiţiile moştenite de la părinţi. Ca şi părinte mi-ar plăcea dacă limba română ar însemna un avantaj pentru ea, ori la studii, sau la locul de muncă. Educatoarea de limba română, Simina Gherţan, cea care din septembrie 2013 este educatoare detaşată din România la grădiniţa din Micherechi, ne-a ajutat ca fetiţa noastră să înveţe bine limba.


Erica Mihuţ Poiendan:
– Sunt foarte bucuroasă când aud de la educatoare sau doici că fetiţa noastră vorbeşte româneşte cu prietenii din grupa sa. Familia noastră timp de 13 ani a trăit în Dobriţân, acolo nu prea am vorbit româneşte pentru că mediul, locul de muncă nu ne-a permis, dar acasă, în familie am vorbit limba. Fiindcă şi soţul meu este micherechian, ne bucurăm de faptul că fetiţa vorbeşte limba părinţilor şi încurajăm acest lucru.

Tünde Cefan Cora:
– În familie niciodată nu ne-am pus întrebarea, în care limbă să vorbim cu fetiţa. A fost un lucru firesc ca să vorbească româneşte pentru că este limba noastră adusă de acasă. Dacă de la noi va primi această educaţie, atunci ea aşa va ştie. Pentru noi a fost important din mai multe motive ca prima limbă să fie limba română: în primul rând, pentru că este limba mamei, iar în al doilea rând, pentru că fiind şi eu învăţătoare mă confrunt zi de zi cu greutăţile predării limbii române pentru copiii care nu aduc de acasă limba. La noi în familie, limba comunicării este româna. În dezvoltarea limbajului şi a creativităţii m-am folosit de avantajul lumii digitale, ea se uită mai mult la poveşti, la desene animate în limba română. Sunt de părere că orice copil din familie aduce bazele limbii, iar şcoala este instituţia care îi dă numai cunoştinţe în plus. Eu cred că există doar o singură limbă maternă, asta este limba mamei, limba română.

Monica Ianc Gomboş:
– Fetiţa noastră, Emilia în primele luni ale vieţii a vorbit numai româneşte, cuvintele mama, tata, haide, pa-pa, şamd, le-a spus în româneşte. Am contat pe părinţi, pe bunici, care au vorbit cu amândoi copiii noştri româneşte. De la vârsta de 3 ani fetiţa merge la grădiniţă, şi am observat că de atunci vocabularul ei nu prea se îmbogăţea, treptat-treptat a trecut la folosirea limbii maghiare. Chiar îmi făceam probleme, dar am observat că este o problemă comună, o problemă standard, fiindcă toţi colegii de grupă în mare proporţie trec uşor la limba maghiară. Eu am început să-i citesc poveşti în limba maghiară, dar pe acelea nu le-a înţeles deloc. Apoi am încercat cu poveşti româneşti, dar am observat că limba literară nu o stăpâneşte, numai dialectul micherechian. Îmi lipseşte literatura de specialitate, care i-ar introduce pe aceşti copii în lumea poveştilor. La fel ca ceilalţi părinţi din Micherechi, şi noi ne confruntăm cu aceeaşi problemă, că fetiţa trece la folosirea limbii maghiare. Iar aceasta nu este problema cadrelor didactice.
*
Angelica Martin Puşcar, din anul 1988 este educatoare la grădiniţa din Micherechi, iar în 2011 a ajuns să fie numită în funcţia de conducătoare a acestei instituţii. Având o experienţă profesională în domeniul educaţiei de mai multe decenii, afirmă că tot mai puţini copii sunt care aduc limba română de acasă, din familie.
– Aceşti copii stau la baza învăţământului românesc. Din păcate, tot mai puţini copii vin de acasă cu bazele limbii române. Suntem nevoite să vorbim limba maghiară, pentru că sunt multe căsătorii mixte. O altă problemă, pe care o întâlnim tot mai des, este că avem copii, care deja la această vârstă fragedă stau la calculator, la tabletă, la televizor. În ultimii 15–20 de ani, situaţia s-a schimbat foarte mult, la începutul carierei mele aproape toţi copiii au vorbit româneşte.
La întrebarea cu ce se explică faptul că cei care se duc la grădiniţă cunoscători de limba română mai repede învaţă maghiara decât cei care nu ştiu româneşte, şi învaţă mai cu greu limba română, educatoarea ne-a explicat:
– Doresc să răspund printr-un exemplu: avem o familie venită din România şi cu toate că „rupe” maghiara, continuă să vorbească aşa. Problema este că ei la joacă numai limba maghiară o folosesc, iar ceilalţi din jurul lor aud mai mult limba maghiară. Noi susţinem activ dezvoltarea limbii române cu ajutorul jocurilor, cântecelor, versurilor şi al poveştilor. Viaţa în familie este importantă, pentru că aici copiii învaţă prima lor limbă.

A.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...