Editorial - Să ne fie cu iertare!

Este mult mai greu să iertăm decât să ne cerem iertare. De câte ori nu zicem „scuze!”, „iartă-mă”, uneori aşa parcă din formalitate, dar când cineva ne greşeşte nouă, ne supără cu ceva, ne face un rău şi vine apoi să-şi ceară iertare, ne este greu să-l iertăm. Să-l iertăm din suflet şi nu doar în grabă şi superficial.

Suntem în Săptămâna Mare dinaintea Sfintelor Paşti. În această perioadă a anului, mulţi oameni îşi îndreaptă paşii către biserici, îşi caută duhovnicii pentru spovedanie, îşi curăţă sufletele pentru marea sărbătoare a Învierii. Dar mult mai mulţi sunt cei care nu fac aceşti paşi, ori din neştiinţă, ori pentru că nu speră să fie iertaţi de Dumnezeu pentru păcatele lor, pentru că şi ei poartă în suflet supărări pe care nu le pot ierta semenilor lor. Trăim într-o lume plină de supărări, de ură, de jigniri, dar trăim şi într-o lume a bunătăţii, a iubirii şi a iertării. Alegerea depinde de noi. Acum, înainte de Paşti, este vremea iubirii şi a iertării. Sfânta Scriptură îi învaţă pe toţi creştinii să iubească şi să ierte. Ştim că lecţia iubirii a fost cea mai insistentă poruncă a Mântuitorului: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 15, 17), iar rugăciunea domnească Tatăl nostru condiţionează că vom fi iertaţi numai dacă şi noi iertăm: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

Ţin minte şi azi, când, înainte să plece la biserică, bunica intra pe la noi şi îşi cerea iertare dacă ne-a supărat cu ceva. Cu mintea mea de copil nu înţelegeam rostul acelor vorbe: cum să fie supărat un nepot pe bunica sa? de ce să-şi ceară o bunică iertare de la copiii şi nepoţii ei? Au trecut mulţi ani, până am înţeles câtă înţelepciune ascunde cuvântul „iertare”. Iertăciunile stau la baza a două dintre cele mai importante momente din viaţa omului: nunta şi înmormântarea. Mireasa şi mirele, înainte de a pleca din casa părintească, îşi cer iertare de la părinţi pentru tot cu ce i-au supărat. Mortul, când părăseşte lumea pământească, prin gura preotului, îşi cere iertare de la toţi cei pe care i-a supărat în cursul vieţii lui. Unii muribunzi nu pot pleca în lumea cealaltă până nu primesc iertare pentru păcatele lor săvârşite aici, pe pământ. Iertarea o poţi primi însă numai dacă sincer îţi pare rău pentru fapta ta.

Poate nu întâmplător, una dintre cele mai frumoase rugăciuni ale ortodocşilor este chiar cea pentru iertare. În asta credinciosul se roagă la Sfânta Treime: „cer iertare pentru toate faptele mele rele, cer iertare pentru toate gândurile mele rele, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele, cer iertare pentru tot ce-am greşit crezând că fac bine, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat în seamă, cer iertare pentru tot ce nu am învăţat în viaţă”. Dar îşi cere iertare şi de la flori, de la pomi, de la iarbă, de la plante, de la seminţe şi roade, de la firul de nisip, de la soare, de la lună şi de la stele, de la ploaie şi ninsoare, de la animale, de la păsări, de la toate vietăţile pământului, de la „toată Creaţia ta”, de la mamă, de la tată, de la fraţi şi surori, de la toţi oamenii de pe pământ. Prin această rugăciune, credinciosul nu doar cere iertare ci şi iartă. „Iert tot ce s-a greşit faţă de mine, iert bărbaţii, iert femeile, iert copiii, iert prietenii şi rudele, iert pe cunoscuţi şi necunoscuţi.”

Cuvinte mici şi umile, dar care ascund atâta înţelepciune. Deoarece până vor fi oameni pe pământ, vor fi păcate, greşeli, supărări. Dar vor fi şi fapte bune, iubire şi iertare. Să ne fie nouă cu iertare dacă am supărat pe cineva cu scrisul nostru! Noi jurnaliştii nu o facem niciodată din răutate, ci din dorinţa de a îndrepta lumea, de a o face mai bună.

Vă urăm sărbători pascale fericite!

Hristos a Înviat!

Eva Şimon