Editorial - Unguri din afară la BAC-ul de maghiară

Zilele acestea, în jurul şcolilor medii din Ungaria toată lumea umblă în vârful degetelor, vorbind doar în şoaptă: a început BAC-ul. După lacrimile de bucurie de la serbările de adio ţinute la sfârşitul săptămânii trecute, acum curg lacrimi de emoţii şi de frica de examenele de bacalaureat. Maturanzii din toată ţara au dat, luni, examenul în scris la limba şi literatura maghiară. „Cei care întocmesc aceste teste, sunt total rupţi de realitate, nu trăiesc pe această planetă” – a fost una dintre principalele critici ale comentatorilor pe internet. Cu toate că examenele în limbile materne ale naţionalităţilor vor fi doar lunea viitoare, inclusiv bacalaureatul la limba şi literatura română, cercetătând subiectele de la examenul de maghiară am încercat să înţelegem nemulţumirea absolvenţilor, dar totodată am dat şi de unele lucruri cel puţin… interesante.

Din lista autorilor ale căror scrieri absolvenţii trebuiau să le analizeze, filosoful Seneca a fost un fel de ou de cuc, pentru că numai el nu a fost ungur născut în afara Ungariei. Sau cine ştie, poate nu am căutat destul… Prima probă obligatorie pentru toţi absolvenţii a fost înţelegerea şi interpretarea textului introductiv al volumului „Istoria literaturii maghiare moderne”, scris de un aşa-numit Grendel Lajos, scriitor maghiar din Slovacia, profesor la Universitatea Comenius din Bratislava. Îmi permit să scriu „aşa-numit”, deoarece ca profesoară de maghiară cu diplomă obţinută în 1992 eu nu am auzit până acum de acest „mare” istoric literar maghiar. Mă îndoiesc că elevii de azi ar şti mai multe. Dar nici nu pentru asta a fost introdus între subiecte. Textul care trebuia analizat se încheie cu o informaţie pe care fiecare elev maghiar trebuie să o bage bine la cap: „E dolgozat írója számára evidencia, hogy minden magyar nyelven írott szépirodalmi szöveg az egyetemes és oszthatatlan magyar irodalom része.” Adică, pe româneşte: „Pentru autorul acestei lucrări este evident că toate textele beletristice scrise în limba maghiară fac parte din literatura maghiară universală şi indivizibilă.” Iată, cum ştiu ungurii să-şi educe tineretul şi să-şi apere interesele naţionale, inclusiv la un simplu examen de bac. Pentru că nimeni nu se naşte cu sentimente naţionale, ele se învaţă în cursul vieţii. Unii învaţă să le întărească, alţii învaţă să le uite.
La următoarea probă (scrierea unui eseu), elevii au putut alege din trei subiecte: o compunere de argumentare bazată pe un citat de Seneca despre valoarea timpului, sau analiza unei nuvele de Bodor Ádám, sau comparaţia poeziilor lui Tóth Árpád şi Jékely Zoltán. Ne-a captat imediat atenţia un lucru ciudat: că toţi aceşti trei autori maghiari sunt născuţi în afara Ungariei, mai precis în România de azi. Bodor e născut la Cluj, Tóth la Arad, iar Jékely la Aiud. Primul trăieşte încă şi azi, la Budapesta, iar ultimii doi au murit în Budapesta. Bodor este fondatorul Academiei Literare Digitale Ungare, o bibliotecă virtuală gratuită. Tóth este fiul unui sculptor născut la Şimand, care fiind un mare admirator al lui Kossuth, a umplut oraşele mari ale Transilvaniei şi Ungariei cu statuile revoluţionarului maghiar. Jékely Zoltán nu a fost doar un scriitor maghiar, dar şi un traducător renumit: el este cel mai apreciat traducător al operei lui Mihai Eminescu în limba maghiară.
Nu am făcut această analiză din punct de vedere „naţional” al bacalaureatului la maghiară din Ungaria anului 2015 ca să căutăm chichiţe sau, Doamne fereşte!, ca să demonstrăm că învăţământul din Ungaria s-ar baza pe un sentiment naţional puternic, ci să le sugerăm conaţionalilor noştri, românii din România, să-şi întoarcă şi ei mai mult atenţia către valorile literare româneşti din afara graniţelor. Să le sprijine, să le susţină şi să le valorifice. Şi să-i înveţe şi pe copiii români din ţară să înţeleagă importanţa românilor din afara României.

Eva Şimon

Comentarii