Zilele
acestea, în jurul şcolilor medii din Ungaria toată lumea umblă în vârful
degetelor, vorbind doar în şoaptă: a început BAC-ul. După lacrimile de bucurie
de la serbările de adio ţinute la sfârşitul săptămânii trecute, acum curg
lacrimi de emoţii şi de frica de examenele de bacalaureat. Maturanzii din toată
ţara au dat, luni, examenul în scris la limba şi literatura maghiară. „Cei care
întocmesc aceste teste, sunt total rupţi de realitate, nu trăiesc pe această
planetă” – a fost una dintre principalele critici ale comentatorilor pe
internet. Cu toate că examenele în limbile materne ale naţionalităţilor vor fi
doar lunea viitoare, inclusiv bacalaureatul la limba şi literatura română,
cercetătând subiectele de la examenul de maghiară am încercat să înţelegem
nemulţumirea absolvenţilor, dar totodată am dat şi de unele lucruri cel puţin… interesante.
Din lista
autorilor ale căror scrieri absolvenţii trebuiau să le analizeze, filosoful
Seneca a fost un fel de ou de cuc, pentru că numai el nu a fost ungur născut în
afara Ungariei. Sau cine ştie, poate nu am căutat destul… Prima probă
obligatorie pentru toţi absolvenţii a fost înţelegerea şi interpretarea
textului introductiv al volumului „Istoria literaturii maghiare moderne”, scris
de un aşa-numit Grendel Lajos,
scriitor maghiar din Slovacia, profesor la Universitatea Comenius din
Bratislava. Îmi permit să scriu „aşa-numit”, deoarece ca profesoară de maghiară
cu diplomă obţinută în 1992 eu nu am auzit până acum de acest „mare” istoric
literar maghiar. Mă îndoiesc că elevii de azi ar şti mai multe. Dar nici nu
pentru asta a fost introdus între subiecte. Textul care trebuia analizat se
încheie cu o informaţie pe care fiecare elev maghiar trebuie să o bage bine la
cap: „E dolgozat írója számára evidencia, hogy minden magyar nyelven írott
szépirodalmi szöveg az egyetemes és oszthatatlan magyar irodalom része.” Adică,
pe româneşte: „Pentru autorul acestei lucrări este evident că toate textele
beletristice scrise în limba maghiară fac parte din literatura maghiară
universală şi indivizibilă.” Iată, cum ştiu ungurii să-şi educe tineretul şi
să-şi apere interesele naţionale, inclusiv la un simplu examen de bac. Pentru
că nimeni nu se naşte cu sentimente naţionale, ele se învaţă în cursul vieţii.
Unii învaţă să le întărească, alţii învaţă să le uite.
La următoarea
probă (scrierea unui eseu), elevii au putut alege din trei subiecte: o compunere
de argumentare bazată pe un citat de Seneca despre valoarea timpului, sau
analiza unei nuvele de Bodor Ádám, sau comparaţia poeziilor lui Tóth Árpád şi
Jékely Zoltán. Ne-a captat imediat atenţia un lucru ciudat: că toţi aceşti trei
autori maghiari sunt născuţi în afara Ungariei, mai precis în România de azi.
Bodor e născut la Cluj, Tóth la Arad, iar Jékely la Aiud. Primul trăieşte încă şi azi, la
Budapesta, iar ultimii doi au murit în Budapesta. Bodor este fondatorul
Academiei Literare Digitale Ungare, o bibliotecă virtuală gratuită. Tóth este fiul unui sculptor
născut la Şimand, care fiind un mare admirator al lui Kossuth, a umplut oraşele
mari ale Transilvaniei şi Ungariei cu statuile revoluţionarului maghiar. Jékely
Zoltán nu a fost doar un scriitor maghiar, dar şi un traducător renumit: el
este cel mai apreciat traducător al operei lui Mihai Eminescu în limba
maghiară.
Nu am făcut
această analiză din punct de vedere „naţional” al bacalaureatului la maghiară
din Ungaria anului 2015 ca să căutăm chichiţe sau, Doamne fereşte!, ca să
demonstrăm că învăţământul din Ungaria s-ar baza pe un sentiment naţional
puternic, ci să le sugerăm conaţionalilor noştri, românii din România, să-şi
întoarcă şi ei mai mult atenţia către valorile literare româneşti din afara
graniţelor. Să le sprijine, să le susţină şi să le valorifice. Şi să-i înveţe
şi pe copiii români din ţară să înţeleagă importanţa românilor din afara
României.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu