12 iun. 2015

Editorial - Nu faceţi expoziţie din românii vii!

Totdeauna m-au enervat întrebările – şi voi de când trăiţi în Ungaria? de unde v-aţi mutat aici? –, indiferent de la cine au venit, de la unguri sau de la români. De la unguri m-au şocat, pentru că însemna că nu îşi cunosc ţara, nu ştiu că în această ţară trăiesc pe lângă unguri şi alte popoare. Cu majoritatea ungurilor totuşi m-am descurcat mai bine când le ziceam că nu am venit de nicăieri, eu sunt din Micherechi. Şi atunci le pica fisa, cum că da, da, parcă au auzit că acolo trăiesc români, şi că au o echipă de dansuri renumită, pe care chiar au văzut-o şi la televizor. Mai greu îmi este cu românii, pentru că lor nu le spun nimic renumiţii castraveţi sau ardei din Micherechi, precum nici renumitele dansuri populare din Micherechi, pe care ei oricum le văd cam ungureşti. După ce mi-a trecut enervarea, îmi rămâne în suflet întristarea şi durerea: cum de ne-au putut îndobitoci atât de tare regimurile trecute încât să uite neamul de neam şi cum de într-un sfert de secol nu am putut recupera ceea ce comunismul a stricat.

Cândva pe la sfârşitul anilor 1990, cu ocazia vizitei unui politician român în Ungaria, un jurnalist de la Bucureşti m-a întrebat despre problemele românilor de aici. Văzând că acestea nu sunt identice cu ale românilor din ţară, care nu sunt periclitaţi să-şi piardă limba, cultura, tradiţiile, s-a trezit într-o ceaţă totală şi m-a întrebat: totuşi voi când aţi plecat din Ţară. Când i-am zis că niciodată, suntem aici dintotdeauna, m-a rugat s-o las să mă atingă, pentru că niciodată nu a văzut personal un român băştinaş din Ungaria. Nici nu credea până atunci că există aşa ceva…
Din păcate, situaţia nu s-a schimbat prea mult nici după 25 de ani, eventual jurnaliştii din România vin la noi cu lecţiile învăţate acasă, din cărţi sau de pe internet, pun întrebări, ne ascultă dar nu ne aud, pentru că întorcându-se în redacţiile lor de cele mai multe ori scriu nu despre ce au văzut şi au trăit într-adevăr aici, ci despre ceea ce cred ei că îi interesează pe cititori. Exact aşa sunt şi politicienii români. Vin, ne ascultă, se prefac că ne înţeleg, promit tot felul de susţinere şi ajutor, se duc acasă şi uită de noi. Românii din imediata vecinătate a României, şi mă refer în primul rând la cei de la graniţele vestice şi sudice, cei din Ungaria, Serbia şi Bulgaria, sunt exact ca şi copiii orfani. Ţările în care trăiesc, din voia sorţii şi a istoriei, se îngrijesc cât de cât de ele, le asigură şcoli (în Timoc nici măcar), biserici, asociaţii, însă nu le dă impulsurile atât de necesare pentru supravieţuirea ca neam, pe care numai ţara-mamă le poate da: limba, cultura, sentimentul identitar şi de unitate cu spiritualitatea neamului din care fac parte.
Pentru românii din jurul României timpul nu mai are răbdare. Nu mai sunt încă 25 de ani ca să ne cunoaştem problemele, să ne apucăm azi de rezolvarea lor. Tragerea de timp şi neprofesionalismul va duce la dispariţia totală şi irecuperabilă a unor comunităţi minoritare valoroase pentru trecutul şi viitorul românimii.
Nimeni nu-şi doreşte ca, după mai bine de o sută de ani, istoria să se repete într-un fel, şi să se înfiinţeze din nou grădini zoologice umane, dar de această dată nu la Paris, ci la Bucureşti, iar exponatele să nu fie nubieni sau somalezi din Africa, ci români din Jula sau Micherechi (Ungaria), Vârşeţ sau Coştei (Banatul din Serbia), Negotin (Timocul din Serbia) sau Vidin (Timocul din Bulgaria).
Nu degeaba a scris Mihai Eminescu în Doina: „de la Nistru pân la Tisa/ tot românul plânsu-mi-sa”. Aceşti români trăiesc şi azi acolo unde soarta i-a hărăzit, e adevărat că sunt tot mai puţini. Nu-i mai trataţi ca pe nişte exponate!
(Ei sunt vii. Şi uneori muşcă!)

Eva Şimon

2 comentarii:

  1. Greșit ! Se știe despre festivalul castravetilor si despre Micherechi ca fiind singura localitate majoritar românească din Ungaria. Altfel, da, e drama minorităților din statele naționale, care nu sunt încurajate faptic decât până la o anumită limită (convenabilă politic, din considerente de imagine) să își exercite / exprime identitatea. Cât despre cum tratează România problemele românilor de peste graniță - probabil că se face puțin, dar tot puțin face Guvernul Ro și pentru românii din țară sau cei plecați afară (a se vedea recentele declarații halucinante ale unui politician român despre muncitorii români din străinătate). Problema ține și de integrarea economico-socială în societatea din Ungaria, unde (probabil) limba română nu te ajută cu nimic, de numărul redus al românilor de aici, de atitudinea majoritarilor și de accesul unor persoane cu alte interese în organizațiile românești. Lăudabilă, în acest context ostil, activitatea jurnalistei Eva Simon.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vuta! Im pare rau,ca nu at amintit de romini din Chitighaz! Sper cá si noi neam nascut in 1951 la Chitighaz,cind din 4500 de locuitor 70 la 100 or trait romin in sat!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...