Matei Vişniec: „A scrie în două limbi sunt două atitudini diferite: în limba franceză mă simt ca un cerşetor, iar în limba română, rege”
În cadrul celei de a 22-a ediţii a Festivalului
International de Carte de la Budapesta, la standul României a avut loc şi
prezentarea ultimelor noutăţi editoriale ale autorului Matei Vişniec: „Neguţătorul de începuturi de roman” şi „Omul din
care a fost extras răul”, apărute la Editura Cartea Românească. De asemenea, a
fost prezentată şi „Ţara lui Gufi”, piesă de teatru cu ilustraţii de Andra Bănulescu, apărută la Editura
Litera şi „Călăreţul Dada”, piesă dedicată lui Tristan Tzara şi mişcării
dadaismului.
Criticul literar Dan
Cristea l-a prezentat pe autor ca pe un reprezentant de seamă al generaţiei
’80, dintre acei poeţi care au schimbat paradigma poeziei româneşti şi au
creat noua poezie cu impact major. „Astăzi, prin piesele şi romanele sale
reacţionează la întrebările, evenimentele contemporane. Majoritatea pieselor
lui sunt parabole filozofice. Stabilit în Franţa din 1987, astăzi este, după
Eugen Ionescu, cel mai jucat dramaturg din Franţa”.
Matei Vişniec a mărturisit că abia acum realizează că
fiecare gen literar are altă dimensiune şi raportul timp-spaţiu diferă. „Când
scriam poezie, timpul mi se părea infinit: scriam poezie continuu, pe drum, pe
bicicletă, în creier, oriunde. Piesele le-am scris în teatru, în preajma
actorilor care improvizau textele mele proaspete. Dacă poezia e scrisă pentru
eternitate şi umanitate, piesele le scriam pentru oameni concreţi, pentru
public. Dintre toate, romanul are cea mai stranie relaţie timp-spaţiu. Romanul
are nevoie de o disciplină spaţială specială. Secretul e şi continuitatea,
altfel romanul se perturbează”.
Autorul a subliniat: poezia o scrii din mişcare, piesa o
scrii relaţional, iar romanul îl scrii singur acasă. A mai arătat că atunci
când a ajuns în Franţa, toată diaspora românească era frământată de dilema:
ruptură sau păstrarea legăturii cu limba maternă. Astfel, Cioran a decis să nu
mai scrie în limba română. Eliade şi-a scris lucrările ştiinţifice în franceză,
iar romanele în limba română. Panait Istrati a scris în franceză, folosind
cuvinte româneşti, care au pătruns cu timpul în lexicul francez.
Matei Vişniec a ales să scrie piesele în limba franceză,
iar romanele în limba română. A precizat: „Scriind piesele în limba franceză am
ajuns la o disciplină, aceea de a exprima prin cât mai puţine cuvinte tot mai
mult. Am scris într-o limbă care mereu trebuia sedusă. Pentru fiecare frază
trebuia să mă lupt. Scriind romanele în limba maternă am descoperit bogăţia
limbii române, cu fondul ei latin, slav. În franceză nu aş fi putut scrie aşa.
Am avut bucuria de a redescoperi limba română după ce am trecut prin altă
limbă. A scrie în două limbi sunt două atitudini diferite: în limba franceză mă
simt ca un cerşetor, iar în limba română, rege”.
Gabriela Enea
Elekes
Comentarii
Trimiteți un comentariu