Cel
de-al XXV-lea simpozion ştiinţific al Institutului de Cercetări al Românilor
din Ungaria, organizat în zilele de 21–22 noiembrie, la Jula, a fost un nou
moment de bilanţ, de analiză a situaţiei actuale şi a viitorului cercetării
ştiinţifice româneşti în Ungaria. La simpozionul anual s-au întrunit, şi de
această dată, cercetători români din România şi Ungaria. Pentru a prezenta
acest simpozion prin prisma conferenţiarilor, am cerut părerile lor despre
subiectul ales şi, în cazul celor din România, i-am întrebat şi despre
impresiile trăite printre românii din Ungaria.
Cornel Sigmirean (Tîrgu-Mureş) – Despre
înfiinţarea unei Episcopii Ortodoxe a românilor din Ungaria
– La Simpozion 2015 am propus un subiect legat
de istoria Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, mai precis despre încercările
de înfiinţare a unei episcopii a românilor ortodocşi din localităţile care după
1918 au rămas pe teritoriul Ungariei. Din păcate, interese politice, lipsa de
sinceritate în asumarea proiectului au descurajat înfiinţarea unui episcopii
ortodoxe în perioada interbelică, afectând viaţa religioasă a românilor în plan
instituţional. Până la înfiinţarea Vicariatului de la Jula, românii ortodocşi
au fost lipsiţi de o autoritate religioasă coerentă.
Despre acest simpozion nu pot să spun numai
bine, de fiecare dată comunicările au fost de o foarte bună calitate
ştiinţifică, reflectând istoria, tradiţiile românilor din Ungaria, ca parte a
istoriei culturii marii familii româneşti. O remarcă în plus despre atmosfera
plăcută, colegială, de respect reciproc, care domină de fiecare dată
simpozioanele organizate de Institutul Românilor din Ungaria. La mulţi ani!
Maria Marin (Bucureşti) – Despre influenţa
maghiară asupra graiurilor româneşti din Ungaria
– Problema influenţei maghiare asupra limbii
române, în general (ca şi cea a influenţei româneşti asupra limbii maghiare) a
preocupat pe lingvişti încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cauzele
acestui interes sunt legate de însăşi vechimea şi intensitatea acestui proces
lingvistic: începuturile influenţei maghiare asupra limbii române datează încă
din secolul al X-lea – începutul celui de al XI-lea, iar numărul elementelor
maghiare au o pondere importantă, mai ales, în domeniul lexicului. De subliniat
că influenţa unei limbi asupra alteia este explicată ca urmare a
bilingvismului.
Impresiile produse de cunoaşterea
comunităţilor româneşti din Ungaria (cea a cercetărilor români, dar şi cea
rurală, din satele din sud-estul Ungariei) sunt de puternică admiraţie pentru
tenacitatea şi mândria demonstrate în lupta pentru cunoaşterea istoriei
neamului şi a personalităţilor acestuia, dar pentru puterea de adaptare la
sistemul limbii române a majorităţii elementelor împrumutate din maghiară.
Andreea Buzaş
(Sibiu) – Spiritualitate şi identitate la românii din Ungaria – cu o privire
specială asupra activităţii preotului Teodor Misaroş
– Subiectul ales
pentru Simpozion vizează întregirea galeriei personalităţilor românilor din
Jula, prin evocarea vieţii şi activităţii preotului Teodor Misaroş – conducător
al Vicariatului Ortodox Român din Ungaria în perioada 1976–1983. Am ales
această temă deoarece m-a impresionat forfota ştiinţifică şi culturală din
jurul zilei de 13 iulie 2013 – data la care s-au împlinit trei decenii de la
trecerea „în lumea fără dor” a părintelui Teodor Misaroş, eveniment la reuşita
căruia au colaborat redacţia „Foaia
românească”, Episcopia Ortodoxă
Română din Ungaria, Uniunea Culturală, instituţiile de cultură, cercetătorii
români de aici, precum şi familia vicarului. Un eveniment deosebit, dedicat
celui care a fost şi a rămas în memoria comunităţii un model, luptând
pentru credinţa sa şi a oamenilor pe care i-a reprezentat şi încercând să le
îmbogățească spiritual viaţa. În ideea conturării unui portret cât mai complet
al omului, intelectualului şi preotului Teodor Misaroș, tema va fi dezvoltată
prin valorificarea detaliilor, amintirilor şi impresiilor furnizate de membrii
familiei, de preoţi care l-au cunoscut, de membrii comunităţilor din Săcal,
Apateu şi Micherechi, precum şi pe baza unor documente din arhivele Academiilor
teologice ortodoxe din Cluj, Sibiu şi Bucureşti – unde a fost student şi
doctorand.
M-am bucurat să
particip pentru prima oară la Simpozionul organizat de Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria. Aflat la cea
de-a XXV-a ediţie, Simpozionul confirmă faptul că românii din Ungaria
reprezintă un grup etnic cu o concepţie proprie despre lume şi viaţă, cu
sensibilitate pentru valorile spiritual-morale şi cultural-religioase,
asigurându-şi, astfel, o tradiţie. Mai mult, Simpozionul confirmă ceea ce
spunea, cândva, Emil Cioran: „Nu locuim într-o ţară, ci locuim într-o limbă.”
La mulţi ani Simpozionului şi românilor din Ungaria întru limba română!
Maria Tătar-Dan (Tîrgu Mureș) – Petru Maior – perioada reghineană
– În urmă cu 6 ani, în anul 2009, am avut
bucuria de a participa pentru prima dată la lucrările Simpozionului, era a
XIX-a ediție. Am descoperit atunci comunitatea românilor din Ungaria, o
comunitate bine închegată, foarte primitoare, prietenoasă, dornică de cultură și
spiritualitate românească, o comunitate despre care însă, din păcate, românii
din România știu prea puține. Revenind an de an la Jula, eu am avut șansa să o
cunosc mai bine, atât în mod direct cât și prin intermediul comunicărilor
prezentate în cadrul Simpozioanelor, lucrări care au vorbit și vorbesc despre
viața, cultura, obiceiurile, istoria românilor din Ungaria de astăzi. Toate
aceste cunoștințe pe care le-am acumulat aici, încerc să le transmit și studenților
de la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș. În același timp, cu ocazia
fiecărei vizite la Jula, am încercat să aduc comunității românești de aici câte
puțin din istoria românilor din spațiul mureșean. Anul acesta, în contextul
celui de-al XXV-lea Simpozion, care aniversează un sfert de veac de eforturi și
strădanii în sensul recuperării și păstrării identității românești, am ales să
vorbesc despre unul dintre cei care au așezat primele cărămizi la fundamentul
acestei identități, marele cărturar Petru Maior, și care înainte de a ajunge la
Buda, în anul 1809, a petrecut 24 de ani pe valea Mureșului Superior în
calitate de protopop greco-catolic al zonei. Comunicarea s-a concentrat asupra
activităților întreprinse de Petru Maior pentru constituirea în orașul Reghin a
unei parohii greco-catolice și construirea unei biserici, instituție care a
devenit în secolul al XIX-lea principala susținătoare a românilor din Reghin și
din împrejurimi. Chiar dacă Petru Maior nu a ajuns să slujească în această
biserică, el plecând la Buda înainte ca edificiul să fie terminat, evoluția orașului
din perspectiva comunității românești, mai ales în plan confesional și
cultural, datorează indiscutabil și prezenței învățatului protopop aici pentru
aproape un sfert de veac.
Daniela Răuţu (Bucureşti) – Asupra unor
particularităţi lexicale comune graiurilor româneşti din Ungaria şi Serbia
– Organizarea Simpozionului de la Institutul
de Cercetări al Românilor din Ungaria arată, prin tradiţia instituită acum 25
de ani, preocuparea intensă asupra păstrării valorilor, credinţelor şi limbii
românilor din Ungaria şi reprezintă un prilej de conştientizare a faptului că o
anumită comunitate îşi menţine idiomul şi identitatea prin cultură. În comunicarea
prezentată în cadrul Simpozionului, am constatat, în urma comparării unor
elemente lexicale din graiurile vorbite de către românii din Ungaria şi Serbia
(Voivodina), că există o serie de cuvinte de origine latină, comune celor două
graiuri, ceea ce constituie un fapt de continuitate, de coeziune şi unitate a
limbii române, indiferent de zona şi mediul în care aceasta se vorbeşte. Aceste
elemente au fost urmărite din două puncte de vedere: diacronic şi sincronic.
Sub primul aspect, am grupat forme şi sensuri arhaice şi particularităţi
inovatoare, dezvoltate în spaţii mai mult sau mai puţin restrânse. Din
perspectivă sincronică, am prezentat termeni comuni populari, înregistraţi cu o
frecvenţă mare în aceste graiuri, respectiv cuvinte şi sensuri cu circulaţie
dialectală, în aria nordică, în general şi sau în cea vestică nord-vestică, în
particular. Concluzia cea mai notabilă la care am ajuns a fost că numeroasele
arhaisme ne dau impresia unei lumi care atât de straniu dislocate din corpul
românităţii, a păstrat în chip miraculos un fond lexical pe care chiar şi
specialistul familiarizat cu teoria insulelor lingvistice îl descoperă cu
uimire şi care reflectă o memorie lingvistică cu totul remarcabilă.
Participând pentru prima dată la acest
simpozion, m-a impresionat încă de la sosirea la Institut, sentimentul de
patriotism manifestat în mod autentic în comunitatea românilor din Ungaria,
ilustrat şi în motto-ul cu valoare de îndemn afişat la intrare: „Să trăiţi,/ Să
înfloriţi,/ În română să vorbiţi!”
Ana Borbely (Budapesta) – Mozaic lingvistic
românesc în Ungaria (1991–2015)
Lucrarea prezentată anul acesta reflectă
rezultatele cercetărilor de-a lungul celor 24 de ani de simpozion, referitoare
la bilingvism la românii din Ungaria, dar şi la alte comunităţi din Ungaria,
cum ar fi la romi şi la sârbi. Statistica lucrării mai prezintă situaţia de
schimbare a limbii la românii din Ungaria în decurs de zece ani, despre
diversificarea limbii române, diversitatea lingvistică. Lucrarea mai vorbeşte
şi despre datele recensământului între 1960–2001 referitoare la românii din
Ungaria, precum şi despre factorii principali care au contribuit la menţinerea
limbii române în localitatea Micherechi, dar şi despre aspectele istorice,
sociale şi identitare în alegerea pronumelor la românii din Ungaria, etc.
Elena
Rodica Colta (Arad) – Femeile iniţiate ca
reglatoare a vieţii satului tradiţional
– În cei 25 de ani
de când Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria organizează
Simpozionul eu particip de 19 ani. Am putut urmări aşadar tematica abordată şi,
mai ales, efortul cercetătorilor de a scoate la lumină istoria şi tradiţiile
românilor din Ungaria. An de an, membrii Institutului au reuşit să aducă noi şi
noi date. Invitând participanţii din ţară, istoria românilor, limba şi cultura
lor tradiţională a fost încadrată, în perspectiva mai largă naţională,
comunitatea devenind o parte din marele tot. Anul acesta, Simpozionul a îndemnat
la bilanţ şi la o privire retrospectivă asupra activităţii depusă de Institut.
Lucrările s-au încheiat totuşi cu speranţa că nu este vorba despre un sfârşit, în
ciuda greutăţilor financiare, ci de o continuare altfel, de un nou început. Cât
priveşte subiectul meu, el a fost unul mai puţin convenţional şi mai puţin
festivist, în ciuda aniversării. Am încercat să prezint lumea femeilor din
satul tradiţional din perspectiva genului, tipologizând iniţiatele comunităţii,
pentru a arăta cum funcţiona feminismul într-un trecut nu prea îndepărtat.
Gabriel Moisa (Oradea) – Bihoreanul Nicolae
Coroiu în vâltoarea Primului Război Mondial
– Subiectul ales reprezintă o personalitate
mai puţin cunoscută a Bihorului. Este vorba de Nicolae Coroiu din Vaşcău, care
a avut un destin cu totul special de-a lungul secolului al XX-lea. M-am oprit
asupra acestui personaj întrucât, din întâmplare, am descoperit o serie de
documente şi fotografii care făceau trimitere la destinul lui Nicolae Coroiu,
inclusiv memoriile acestuia.
Întrucât vin în mediul comunitar românesc de
mai mulţi ani, am ajuns să o cunosc din ce în ce mai bine şi, mai ales, să mă
simt aici ca acasă.
Grigore Poiendan (Micherechi) – Viața Rafilei Gurzău (Micherechi) şi a lui Petru Sabău
(Aletea)
Prelegerea tânărului profesor de muzică şi cercetător
însufleţit, originar din Micherechi, s-a bazat pe interviuri, convorbiri
înregistrate sonor şi pe film cu două personalităţi remarcabile în domeniul
cântecului popular: Rafila Gurzău (n.1931) din Micherechi şi Petru Sabău
(n.1935) din Aletea. Grigore Poiendan a cules de la ei melodii populare şi
colinde, cântate cu acelaşi text dar cu melodii diferite. Cercetarea lui
Grigore Poiendan a adus în faţa publicului sentimente adânci ale sufletului
românesc, aflat încă la generaţiile mai în vârstă.
Stella Nikula (Jula) – Credinţe şi
superstiţii – Faţa, o enciclopedie a caracterului uman
– Subiectul propus pentru a fi prezentat la
acest Simpozion vine să completeze prelegerea anului trecut. Atunci vorbeam
despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a fi consideraţi
adevărate fiinţe umane. Azi am vorbit despre modalităţile prin care se poate
descifra caracterul cuiva şi ne-am adâncit în alte criterii ale feţei, care
oferă un impresionant număr de informaţii în legătură cu firea, caracterului omului.
Elena Csobai (Bichişciaba) – Comunitatea românească din Săcal
– M-am angajat să vorbesc despre comunitatea
românească din Săcal fiindcă acum 25 de ani, după primul simpozion, mi-am
propus ca pe cât se va putea, într-un an de zile voi cerceta câte-o localitate,
comunitate locuită de români pe baza arhivei din cadrul Colecției Bisericii
Ortodoxe Române din Ungaria, care se află la Episcopie, şi astfel la fiecare
simpozion să prezint o altă comunitate. După 25 de ani am ajuns la ultima
localitate, la comunitatea românească Săcal. Cercetarea nu se termină la
cercetarea primară, primordială, fiecare comunitate poate fi cercetată şi
trebuie cercetată pe baza întregului material de arhivă, mă refer și la
arhivele episcopiilor din Oradea și Arad, unde aceste comunităţi ale noastre
încă nu au fost cercetate. În cazul Săcalului, cercetarea nici nu se poate
continua fără arhiva Episcopiei din Oradea, fiindcă la noi arhiva parohiei nu
s-a păstrat în întregime. Cercetarea trebuie continuată mai ales că acum am
descoperit și eu că Săcalul de odinioară a avut două filii apărținătoare, Homorogul
Unguresc în anul 1880 cu o capelă ortodoxă și Komadul, care aveau câteun nucleu
de populație românească cât a „comunei mari”.
Maria
Gurzău Czeglédi (Jula) – Continuitate şi înnoire. Manuale noi (tradiţionale şi
digitale) în învăţământul românesc din Ungaria
Directoarea Liceului şi Şcolii generale „N.
Bălcescu” din Jula a prezentat forma finală a celor mai noi manuale de limba şi
literatura română, de conversaţie şi cultură şi civilizaţie românească, care au
fost realizate recent datorită unor fonduri câştigate prin proiecte TÁMOP.
Acestea vor intra în învăţământul românesc din Ungaria din toamna anului
viitor, când vor putea fi procurate de toţii elevii români, începând din clasa
întâi şcoala generală până la anul IV liceu. Manualele vor fi completate şi de
lecţii digitale. Toate manualele noi pentru şcolile generale au în centrul lor:
cunoaşterea, însuţirea cât mai bună a limbii române.
Emilia Martin (Jula) – Tradiţii în
transformare
– Modernizarea, globalizarea, computerizarea,
dispariția martorilor vizuali și a participanților direcți au cauzat
transformări ireversibile în privința tradițiilor. La fel ca și limba, și tradițiile
sunt într-o continuă transformare. Putem diferenția mai multe tipuri de tradiții:
cele conservate de la sine, cele păstrate doar în memoria oamenilor, cele
revitalizate, reînvigorate, cele performate în afara cadrului lor firesc și
cele noi. Vechile obiceiuri ori au dispărut, ori s-au degradat, ori s-au
transformat, dar pe parcursul timpului au apărut și altele noi. Trebuie așadar
făcută o diferențiere între forma lor tradițională și cea actuală. Datoria
cercetătorului este aceea de a înregistra, descrie, prezenta și analiza aceste
tradiții în forma lor veche, dar și cea actuală.
Maria
Berényi (Budapesta) – Activitatea filantropică a familiilor macedoromâne: Sina şi Dumba
– Un număr destul de important de macedoromâni se
stabilesc în secolul al XVIII-lea în Ungaria şi Austria. Bună starea
materială şi serviciile ce le aduc patriei noi, fac posibilă pătrunderea şi
ascensiunea lor în clasa privilegiată a nobililor, obţinând titluri şi ranguri
nobiliare. Füves Ödön, pe baza
cercetărilor sale, a enumerat 76 familii greceşti şi macedoromâne din Ungaria,
care au obţinut ranguri nobiliare. Printre
acestea se găsesc şi familiile Sina şi Dumba, cu membri distinşi care au făcut
foarte mult şi pentru cultura şi ştiinţa din Ungaria, Austria şi Ţările
Româneşti. Au ajutorat studenţii români din Pesta şi Viena, au finanţat
editarea cărţilor româneşti, au construit şi renovat biserici ortodoxe pe
moşiile lor, pe care le înzestrau cu icoane, clopote, odăjdii şi multe
cărţi sfinte. Au contribuit cu sume considerabile la construirea Catedralei
Ortodoxe Române din Arad şi Sibiu. Membrii acestor familii au fost filantropii
şi mecenaţii multor acţiuni naţional-culturale româneşti. Istoriografia
românească nu mult s-a ocupat cu acest subiect, am crezut de bine, ca
participantii simpozionului jubiliar să ştie, să afle despre faptele acestor
oameni minunaţi.
Gabriela
Elekes (Budapesta) – Aspecte ale receptării operei eminesciene în limba
maghiară. Traduceri, traducători şi ediţii ale operei eminesciene în limba
maghiară
– Am ales această temă deoarece încă de pe vremea studenţiei mele la
Catedra de limba si literatura română din Budapesta mi-am dat seama că este un
subiect foarte interesant că bibliotecile maghiare din capitala Ungariei – mai
ales renumita Bibliotecă Széchényi – adăpostesc foarte multe documente încă
neexploatate şi care sunt interesante şi valoroase pentru literatura română. De
la prima poezie tradusă în limba maghiară în anul 1885 şi de la prima lucrare
scrisă în limba maghiară în anul 1895, de Ilie Cristea (devenit mai târziu
primul patriarh al României), numărul celor care s-au străduit să-l facă cunoscut
şi înţeles în limba maghiară, este foarte mare. Limba maghiară este a doua
limbă în care a fost tradus Eminescu, dar e limba în care s-a tradus cel mai
mult. Mulţi dintre traducătorii şi exegeţii lui Eminescu în limba maghiară au
preluat neliniştea şi aspiraţia spre absolut a poetului român, din dorinţa de
a-l transpune şi în limba maghiară, cât mai fidel. O parte din aceştia sunt
renumiţi eminescologi, care şi-au dedicat decenii din viaţa lor numai pentru
a-l face cât mai bine cunoscut pe Eminescu în literatura maghiară.
A.B. – E.Ş.
Comentarii
Trimiteți un comentariu