65 de ani de la reînceperea învăţământului în limba română la Chitighaz


Anul acesta sărbătorim 65 de ani de la reînceperea învăţământului în limba română la Chitighaz, cu toate că învăţământul românesc din comuna noastră a fost organizat cu secole în urmă, în anul 1793. Ca să înţelegem trecutul şcolii şi al învăţământului în limba maternă română din comună, numai aşa se poate dacă cunoaştem împrejurările politice, economice, care au influenţat soarta instituţiei. Şcoala, învăţământul întotdeauna depindea de cârmuirea guvernului şi de conducerea de stat, despre concepţiile lor asupra învăţământului. Greutăţile, nedreptăţile învăţământului din Chitighaz sunt de 225 de ani. Învăţământul în limba română se poate grupa în două etape şi mai multe faze.



1. Prima etapă a fost între 1793–1918. Se începe înfiinţarea învăţământului românesc, confesional, în 1793, din iniţiativa Bisericii Ortodoxe şi a preoţilor prin recunoaşterea importanţei învăţământului. Din anul acesta se găseşte primul document şi anume „Cartea de leafă” a învăţătorului Ioan Pop Oltean, în care antiştii comunali şi primarul Ioan Bălaş aduc la cunoştinţă că l-au angajat de magistru şcolar.
La început comuna bisericească a închiriat o casă pentru şcoala română. În 1820 s-a ridicat prima clădire simplă cu o sală şi pentru învăţător.
La Chitighaz, în 1876 a fost inaugurată a doua şcoală aproape de biserică, în 1896 s-a construit o clădire pentru şcoală cerinţelor acelor vremuri, care şi azi hotăreşte faţada şcolii spre stradă.


S-au organizat adunări învăţătoreşti la Chitighaz în anii 1882, 1896 şi 1912. La aceste conferinţe se făcea schimb de păreri între învăţători pe baza unor referate, prelegeri şi se ţineau şi lecţii practice. La începutul anilor 1910, printre membrii ordinari ai reuniunii îi găsim pe următori învăţători din sat: Elana Murgu, Ştefan Dolga, Traian Ţabic. În timpul acestor conferinţe se organizau şezători culturale sau festivaluri artistice, pregătite de elevii şcoli. Învăţătorii recitau versuri, cântau bucăţi muzicale vocale sau la instrumente.
Odată cu introducerea legii Trefort, în 1879, privitoare la învăţământ, începe un nou capitol în istoricul şcolilor de naţionalitate din Regatul Maghiar. Prin faptul că legea XVIII introduce limba maghiară ca disciplină obligatorie în şcolile cu altă limbă de predare, astfel şi în şcolile române. Se întrerupe şirul instruirii în limba naţionalităţii române, din 1882 nu mai poate fi angajat niciun dascăl de naţionalitate care nu şi-a însuşit limba maghiară în vorbire şi scris.
Numărul total a celor obligaţi la şcoală pe anul 1892/93 este de la 6–12 ani: prunci 225, fete 193, de toţi 418, de la 12–15 ani prunci 53, fete 59, de toţi 112, adică pe o şcoală şi un învăţător cad 139 elevi şcolari.
Cercul maghiarizării din cadrul învăţământului de naţionalitate se închide prin aplicarea legii XXVII din 1907, aşa-numita Legea Apponyi. În privinţa acestei legi au fost obiectate următoarele măsuri: la poarta fiecărei şcoli de naţionalitate trebuie să fie stema Ungariei, la toate sărbătorile naţionale stindardul ţării trebuie să fie arborat deasupra intrărilor principale, ca semn al apartenenţei la patria ungară, ca expresie a ataşamentului, a fidelităţii.


Odată cu pierderea Primului Război Mondial şi după decizia de la Trianon, în 1920, din motive politice, mulţi preoţi români şi învăţători s-au refugiat în România, şcolile din Chitighaz au rămas fără învăţători, nu au primit bani, nu au avut manuale pentru funcţionare. Regimul Horthyst a dus o politică a restricţiilor şi a izolării românilor. În aceste condiţii, fără o intelectualitate potenţială, fără o putere organizatorică şi de conducere, minoritatea nu s-a putut regăsi, în 1930 şi-au închis porţile şcolile române. Copiii au fost nevoiţi să treacă la şcoala maghiară.
2. Etapa a doua. De la anul 1945, a început reanimarea învăţământului în limba maternă română. Noul guvern maghiar, prin ordinul 10030/1945, a făcut posibil ca să se organizeze învăţământul de naţionalitate, printre care şi cel de limba română. Cu un an în urmă a început înfiinţarea reţelei învăţământului de naţionalitate. La Chitighaz, prima dată numai în cadrul şcolii maghiare s-au format clase. După naţionalizarea şcolilor, în 1948 a luat elan mai mare formarea şcolilor române. În anul 1949, prin lege s-a înfiinţat ŞCOALA GENERALĂ CU LIMBA DE PREDARE ROMÂNĂ. Acele vremuri au fost emoţionante, au sugerat un început nou, au convins părinţii să-şi înscrie copiii la şcoala românească. Munca instructiv-educativă în limba română a început la 1 septembrie 1950, cu 72 de elevi, care toţi erau români, folosind limba maternă adusă de acasă. Învăţătorii au fost Árpád Aszalós, soţii Némedi şi Sofia Secan. Cu o muncă perseverentă, din an în an au reuşit să îmbunătăţească condiţiile şi munca pedagogică. A început reconstruirea clădirii şcolii cu ajutorul sfatului comunal şi a părinţilor, au format încăperi pentru clase şi pentru sală de profesori. Oricât de grea a fost situaţia începutului totdeauna au fost oameni, părinţi cu devotament, care au fost alături de învăţământul românesc, de pedagogi. A fost absolut natural ca din generaţie în generaţie să se păstreze limba maternă, iar copiii să fie înscrişi la şcoala română.


Învăţământul a primit un nou impuls prin construirea noii şcoli în anii 1958–59, cu patru clase, cu un birou pentru director şi profesori, pe strada Úttörő nr. 83. Guvernul a recunoscut importanţa ridicării acestei şcoli, construită şi din bugetul statului. Clădirea şcolii a fost predată pe 1 februarie 1959. După luarea în primire, oaspeţii împreună cu publicul adunat au fost invitaţi la o serbare culturală la şcoala profesională din castel. Au fost prezenţi Benke Valéria, Ministrul culturalizării, Gheorghe Misarăş, responsabilul pentru învăţământul românesc la acelaşi minister, Petru Silaghi, secretarul Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria, conducătorii satului şi directorii şcolilor. Programul cultural a fost întocmit din dansuri, poezii, cântece populare româneşti. Au evaluat pe scenă echipa culturală română din Aletea, cea din Chitighaz, corul şcolii maghiare. Cel mai frumos şi spectaculos a fost programul corului Liceului „Bălcescu” din Jula.
Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor, se produc schimbări negative în conţinutul învăţământului, mai ales în folosirea limbii române.
După legea III/1961 se reformează învăţământul de naţionalitate, şcolile sunt obligate să treacă la sistem bilingv de predare. Materialele de studiu, care până atunci au fost predate în limba română, au trebuit predate în limba maghiară, cu excepţia istoriei, geografiei şi limbii şi literaturii române. Legea aceasta a pricinuit mari pagube în practicarea limbii materne române. Încetul cu încetul a început o tendinţă, şi anume, folosirea limbii maghiare la ore şi în afara orelor. Odată cu creşterea numărului căsătoriilor mixte, folosirea limbii materne s-a lăsat şi mai tare. Între anii 1965-95, s-a format un corp didactic din învăţătorii şi profesorii din rândul comunităţii românilor din Chitighaz: Aurica Otlăcan Brindaş, Aurica Gabor Istin, Maria Brindaş Nicula, Sofia Selejan Mocan, Sofia Stan Nagy, Maria Sarca Zombai, Cornelia Mocan Kovács, Gheorghe Ardelean, Ioan Poptilican, Ecaterina Sipos Radnai, Maria Santău Borbély, Maria Botta Csobán, Ana Sabău Málik, Maria Samfira Kalcso, Maria Ambruş, Erica Selejan, Maria Sabău, Floarea Santău, Petru Selejan, Maria Abrudan, Erica Borbély. Prin anii 1985 a fost nevoie de o sală de mese mai mare pentru elevii căminului de zi. Conducerea satului a hotărât ca din clasele şcolii române, prin transformare, să facă o bucătărie pentru elevii şcolilor, sala a fost predată la 1 septembrie 1986. Din cauza aceasta, iarăşi s-a ivit lipsa de clase la şcoala românească. Clasele inferioare au fost nevoite să se mute în clasele şcolii maghiare vechi. Cu ajutorul material al întreprinderilor, sfatul comunal a început construirea celor 4 clase pentru elevi, birouri pentru profesori şi spaţiu pentru copii. Acestea au fost predate definitiv în 1989, astfel cele 8 clase de la şcoală au devenit spaţioase şi potrivite pentru studiere. Putem spune că numai după 30 de ani de la reînfiinţarea învăţământului au devenit optime condiţiile pentru studiu.
După schimbarea de regim din 1990 s-au produs mari schimbări şi pentru naţionalitatea română şi pentru învăţământul românesc. În 1993, Legea LXXVII pentru Minorităţi şi Legea LXXIIX pentru Învăţământ au schimbat finanţarea instituţiilor, şcolile au devenit întreţinute şi administrate de consiliile locale, având drept de veto autoguvernarea de naţionalitate română. Statul a contribuit la întreţinerea şcolilor printr-o subvenţionare normativă, la acestea s-a mai adăugat diferite suplimente. În 1995 a apărut Curriculumul Naţional, sau Programa Naţională de Bază (NAT), cum s-a numit în Ungaria.
Schimbările au atins în mare măsură învăţământul de toate gradele, paragraful 52 a Legii reglementează numărul săptămânal de ore cu privire la învăţământ în limbile naţionalităţilor, asigură dreptul de a studia în limba maternă. Se introduce un nou material de studiu: Cultură şi civilizaţie română.
Decretul Ministerial 32/1977 (9–10) fixează acele criterii pe baza cărora se poate desfăşura procesul de învăţământ la şcolile de minoritate în următoarele forme:
– învăţământ în limba maternă
– învăţământ de minoritate bilingvă
Şcoala din Chitighaz a ales învăţământul de minoritate bilingvă. Aceasta înseamnă că predarea materialelor de studiu în 50% se face în limba maternă română, celelalte în limba maghiară. Prin decretul 21/1998/0219, Autoguvernarea locală, ca susţinătorul instituţiei, a modificat scopul şi denumirea şcolii. Din anul 1998, numele şcolii este: ŞCOALA GENERALĂ PENTRU NAŢIONALITATEA ROMÂNĂ, GRĂDINIŢĂ. Fiecare instituţie de învăţământ trebuie să elaboreze programul pedagogic şi programa locală proprie. În cele două clădiri ale şcolii, condiţiile pentru munca instructiv-educativă sunt foarte bune. În 2012, şcoala a ajuns în aministrarea Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Directoarea şcolii, Erica Borbély, a câştigat bani prin concursuri de la stat pentru reînnoirea clădirii în exterior şi interior. Băncile, scaunele, mobilele în clase sunt noi. Clasele sunt înzestrate cu table interactive, cu calculatoare, s-a format un laborator lingvistic pentru lecţiile de limba maternă şi limbile străine, cum sunt engleza şi germana. Prin concursul publicat de Agenţia Naţională de Dezvoltare, şcoala a câştigat prin proiectul TIOP1.1.1-9, laptopuri pentru elevi şi profesori. Schimbările permanente fac să pună în folosinţă cele mai moderne obiecte, materiale didactice, unelte audio-vizuale şi digitalizate.
Acum când toate condiţiile sunt foarte bune pentru învăţământ numai dragostea faţă de folosirea limbii materne române scade atât în familii, cât şi la şcoală, dar şi între oamenii români din sat. Nu ne mângâie pe noi chitighăzenii că aşa e spiritul vremii. Trebuie să recuperăm limba străbunilor, suntem datori pentru că ei au pus baza învăţământului românesc şi ni l-au lăsat să-l îngrijim, să-l cultivăm. Nu numai şcoala are responsabilitate, singură nu poate repara lipsa, deficienţa venită din partea familiilor, a comunităţii, a organelor şi a ţării-mame. O comunitate care a întemeiat satul şi trăieşte aici de 300 de ani e în scădere demografică, în asimilare puternică. Singură, fără impulsuri româneşti nu poate supravieţui.
Căci precum a spus şi G. Bariţiu: „Naţionalitatea şi limba sunt mai scumpe decât libertatea, căci libertatea pierdută se poate recâştiga, dar naţionalitatea niciodată”.

Maria Sarca Zombai

Comentarii