Iaebeţ era
mai cu vază decât fraţii săi; mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând:
„Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi
a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi
cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…”
Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse. (1 Cronici, 4:9-10)
O bună practică a adunărilor creştine evanghelice este
disponibilitatea acestora de a dezvolta legături frăţeşti vii cu alte biserici,
precum şi aceea de a-şi exprima foarte bine credinţa şi în afara unui edificiu
numit biserică. Membrii comunităţilor, fraţi şi surori, ca şi pastorii şi
predicatorii lor pot merge în orice adunări creştine pentru a vesti în mod
activ Cuvântul Domnului – oriunde în lume, unde sunt chemaţi sau unde Domnul îi
trimite, căci limba vorbită nu este un impediment cât timp există traducători, iar
evanghelicii de pretutindeni de pe acest pământ au ca bază a închinării şi a
predicilor una şi o singură carte: Biblia.
Ritualuri, cutume, tradiţii locale stricte
care să împiedice relaţiile dintre comunităţile evanghelice nu există. Vă
mărturisesc că pentru mine, personal, această deschidere spre lauda lui
Dumnezeu al tuturor, şi totuşi personal al fiecăruia, a însemnat libertate de
gândire, conştientizarea scopurilor majore ale existenţei, despărţirea de
intoleranţă şi o mai responsabilă preţuire a familiei mele, dar şi a culturii
în care m-a situat, nu întâmplător, Dumnezeu. 
Mobilitatea şi motivaţia cea mai mare le au tinerii,
grupurile de tineri din bisericile creştine evanghelice merg adesea şi cu
plăcere în misiune la alte biserici, pentru a se închina Domnului împreună, în
părtăşie cu cei care gândesc şi trăiesc ca ei. Grupurile de tineri din cele
trei biserici evanghelice din Micherechi – Biserica Baptistă Română, Biserica
Penticostală nr. 1 şi Biserica Penticostală Betel – merg adesea în lucrare la
fraţii lor de credinţă din Ungaria şi din România, ori chiar şi mai departe.
M-am convins personal de seriozitatea şi profunzimea cu care tinerii creştini
din Micherechi se dedică muncii pe ogorul credinţei. I-am observat
pregătindu-şi repertoriul de cântări, punându-şi la punct instrumentele,
aparatura tehnică, organizând deplasări şi acţiuni caritabile. I-am văzut de
asemenea primind oaspeţi în bisericile lor. Chiar m-am gândit să urmăresc câţi
oaspeţi din România primesc anual bisericile din Micherechi, acestea fiind tot
atâtea ocazii de a-şi exersa limba, de a-şi întări identitatea. Atâţia tineri
care vorbesc frumos, ales, cu drag româneşte sunt în aceste adunări evanghelice
din Micherechi! I-am văzut la serbările şi concursurile şcolare, unde sunt
totdeauna printre primii, apoi i-am privit cât sunt de activi şi veseli, cu
bun-gust şi decenţă pe facebook, apoi m-am dus să-i văd în bisericile lor.
Dezinvolţi şi modeşti, stăruitori în lucrul pe care îl fac pentru Dumnezeu, cu
purtări cuviincioase şi făcând cinste familiilor din care vin, discuţiile cu ei
m-au întărit nădejdea că, prin credinţă, lumea aceasta mai poate conştientiza
că jertfa de la Golgota a adus împăcarea cu Cel care a creat-o şi că aceşti
copii vor reuşi să fie până la capăt „sare şi lumină”, aşa cum şi eu, şi alţii
am fost poate chemaţi să fim în tinereţea noastră, dar am închis ochii şi nu ne-am
plecat urechea.
Când mi-am închipuit cum ar fi ca tinerii români din
bisericile evanghelice să petreacă împreună câteva ore în laudă şi închinare,
Dumnezeu se vede că a agreat gândul meu: l-a trimis cu o bursă doctorală, la
Universitatea din Seghedin, pe fratele Beniamin
Lup, conducătorul organizaţiei „WorldTeach – învăţând lumea o cale mai
bună”, din Timişoara. Planul de a organiza o întâlnire a tinerilor evanghelici
români din Ungaria, susţinută de asociaţia timişoreană, a fost pus la punct în
doi timpi şi trei mişcări. Am primit sala Uniunii Culturale a Românilor de la Jula
pentru o după-masă, aşa că sâmbătă, 5 decembrie, peste 50 de tineri şi câţiva
mai puţin tineri pocăiţi români din Ungaria au sosit ca nişte raze de soare
care împrăştie ceaţa, şi-au instalat microfoanele şi instrumentele, s-au rugat
şi L-au lăudat împreună, din suflet pe Creator.
Şi fiindcă se apropie sărbătoarea hotărâtă de sinodul de
la Niceea acum 1690 de ani, ca zi a Naşterii lui Isus Cristos, cântările care
s-au înălţat au fost în primul rând despre acest eveniment care a schimbat
mersul timpului şi a mărit şansa oamenilor de a se ridica deasupra păcatului.
În a doua parte a întâlnirii, fratele Beni Lup ne-a vorbit despre faptul că,
dacă îi cerem, Dumnezeu poate să schimbe totul în jurul nostru. Ne poate
schimba şi pe noi, poate schimba şi numele incomod sau nedorit pe care ni l-au
lăsat părinţii. Dumnezeu ne vrea fericiţi, vrea să ne lărgească hotarele, să ne
binecuvânteze în orice clipă a vieţii noastre şi să ştergă orice suferinţă şi
nenorocire care ne pândeşte. El aşteaptă să Îi cerem aceste lucruri, aşa cum
demult, în vremea Cronicilor, Iaebeţ cel îndurerat de moştenirea grea lăsată pe
umerii lui de chiar mama sa, a îndrăznit să ceară „şi Dumnezeu i-a dat ce
ceruse!”
Rugăciunea lui Iaebeţ a fost o rugăciune ascultată. Aşa
cum ascultate au fost rugăciunile noastre ca Domnul să-şi adune copiii laolaltă
în acea după-amiază de sâmbătă.
Fie ca El să ne îndrume cum să ne rugăm şi cum să
acţionăm în continuare, şi astfel să primim răspunsurile care sunt spre slava Sa!
Mihaela Bucin
Comentarii
Trimiteți un comentariu