Editorial - Şcoli româneşti fără ghilimele!

În timp ce ne bucurăm (ba mai mult, ne mândrim) că numărul elevilor care învaţă în şcolile românilor din Ungaria creşte de la un an la altul, mai ales de când acestea sunt administrate de AŢRU, uităm să vorbim despre rezultate. Nu ne gândim neapărat la notele pe care le iau elevii la sfârşit de semestru. Succesul învăţământului de la o instituţie anume poate fi măsurat în primul rând prin reuşitele obţinute de elevi la diferite concursuri inter-şcolare, atunci când şcolarii sunt puşi în situaţia de a-şi compara cunoştinţele cu alţi tineri de aceeaşi vârstă.

Azi, în şcolile pe care noi le numim şcoli româneşti – pentru că se află în localităţile cu populaţie tradiţională românească şi pentru că majoritatea elevilor care învaţă în acestea provin din familiile românilor băştinaşi din Ungaria (Aletea, Apateu, Bătania, Bedeu, Jula, Chitighaz, Cenadul Unguresc, Micherechi, Săcal) – învaţă aproape 1100 copii (numărul din septembrie 2015), majoritatea acestora, 398, sunt elevi ai şcolii generale şi liceului românesc din Jula.

În afară de şcoala generală din Micherechi, toate celelalte şcoli româneşti bilingve, şcoala comasată din Bihor (Săcal–Bedeu), Bătania, Aletea, Chitighaz şi Jula sunt administrate de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria şi se mândresc că în fiecare septembrie au tot mai mulţi elevi. Însă, din păcate, nu este un subiect de mândrie numărul copiilor noştri care participă la concursuri şcolare naţionale, deoarece acesta scade din an în an. Ca să fim mai concreţi: la Olimpiada naţională la limba şi literatura română, organizată de Oficiul de Învăţământ din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Budapesta, pentru elevii din clasele 7 şi 8, anul acesta s-au înscris în total 10(!) elevi, iar la Olimpiada la cultura şi civilizaţia românească 9(!) elevi. În total, din toate şcolile româneşti!!! Dacă îi împărţim între şcoli, asta ar însemna cam un elev/şcoală. Extrem de puţin, credem noi.

Motivul poate să fie multiplu: elevii consideră mult prea grele aceste olimpiade? profesorii nu au timp/chef/interes/încurajare pentru a-i pregăti pe şcolari pentru aceste întreceri? copiii nu sunt interesaţi de concursurile în limba română? nu se face suficientă propagandă pentru aceste concursuri? elevii sau profesorii se tem de eşecuri şi mai bine nu se înscriu la concursuri? Nu putem şti exact ce stă în spatele pasivităţii şcolilor noastre, dar cu siguranţă la dezbaterile directorilor se va analiza această situaţie. O situaţie care spune mult despre starea învăţământului nostru românesc.

Cei care am umblat la şcoala generală înainte de 1990, am avut ocazia să participăm anual un concurs de română cu numele „Ai carte, ai parte”. Ne adunam aici 40–50 poate uneori şi mai mulţi elevi din toate şcolile româneşti din Ungaria. Era fain nu doar pentru că în acest fel am putut afla cine este cel mai bun la limba şi literatura română, dar ne întâlneam, ne cunoşteam între noi, şi de obicei ne întorceam acasă cu câte o carte nouă şi diplomă. Elevii de atunci se întreceau între ei ca să participe cât mai mulţi la astfel de concursuri, profesorii se ocupau de pregătirea noastră la cercurile de după amiază, ca să ştim mai mult decât ce am învăţat la orele de română.

Deci, înainte să ne îmbătăm cu apă rece şi să credem că dacă avem elevi mulţi suntem pe drumul cel bun şi viitorul ne este asigurat, mai bine ne-am strădui să refacem prestigiul limbii române în şcolile noastre pe care să nu mai trebuiască să le scriem şcoli „româneşti” cu ghilimele. Condiţii bune avem, săli spaţioase şi table digitale la fel, manuale noi, scrise de autori-profesori de la şcolile noastre vom avea din această toamnă, de la clasele 1 până la 12, elevi mulţi şi tot mai mulţi iarăşi avem, ne-a mai rămas doar o singură sarcină: să facem şcoli româneşti fără ghilimele!

Eva Şimon