Gânduri de la un român din România stabilit în Ungaria pentru alţi români veniţi din România şi stabiliţi în Ungaria

Oriunde aş merge în lume port pe tălpile sufletului meu pământ românesc. De când am păşit în această ţară adoptivă, Ungaria, unde trăiesc de peste două decenii, şi unde m-am confruntat şi cu lucruri rele, dar am trăit şi zile frumoase, pe fruntea mea, dar şi a altor confraţi de-ai mei, care umblă în aceeaşi pantofi ca mine, este scris „român”. Aceasta nu mă deranjează deloc, chiar sunt mândră de acest lucru. Eu sunt plecată de mai bine de douăzeci de ani din Ţară, dar niciodată nu am dat vina pentru nimic pe ţară sau nu mi-am vorbit ţara de rău. Din contră, de aici o văd chiar mai frumoasă decât oricând.

De zece ani îmi câştig pâinea în redacţia săptămânalului românilor din Ungaria, „Foaia românească”, cu sediul la Jula, şi primesc salariu pentru că scriu în limba română, pentru că sunt româncă. Acesta este un mare lucru pentru mine, aici, în străinătate. Aici vorbesc doar româneşte cu colegele şi cu marea majoritate a oamenilor din cercurile în care mă învârt. Din acest aspect, aş putea să spun că sunt binecuvântată de Dumnezeu să lucrez într-un mediu românesc, un mediu important pentru cei de-un grai cu mine.

De o situaţie, similară, aş zice, se bucură şi colegii de la revista „Cronica”, un alt săptămânal în limba română ce apare tot la Jula, şi care primeşte de la statul ungar jumătate din finanţarea revistei „Foaia românească”, aceasta din urmă având deja un trecut de 65 de ani. (Pentru cei ce nu ştiu: statul maghiar asigură finanţarea unui singur ziar pentru toate naţionalităţile din ţară, doar că la români această sumă a fost înjumătăţită, pentru „Foaia” şi „Cronica”, la intervenţia Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, care acum mai bine de zece ani nu s-a mulţumit cu faptul ca românii să aibă o presă liberă, ci a vrut neapărat un ziar propriu. Aşa s-a născut „Cronica”. Doar că aceasta nu s-a făcut din banii AŢRU, ci s-a „ciupit” din banii unei alte instituţii româneşti. Un lucru destul de urât.)

În redacţia „Cronica” azi lucrează trei persoane venite din România, români, nu maghiari din România, dintre care una beneficiază pe deasupra şi de salariu de preot misionar din partea României. De multe ori am avut ocazia, mai ales în ultimul timp, să citesc în „Cronica” insulte aduse Statului român, diplomaţiei româneşti din Ungaria, iar acum în două editoriale recente, critici urâte legate de vizita ministrului delegat Dan Stoenescu la românii din Ungaria. M-am cam plictisit să aud aceleaşi stereotipuri venite din partea unor români, care pe deasupra ridică în slăvi Statul maghiar şi îi pupă pe toate dosurile pe reprezentanţii acestora, care nu fac altceva decât să trimită o finanţare bifată de ei cu onoruri în protocoalele de colaborare româno-maghiare.

Dacă ei aşa cred de bine, să ridice în slăvi pe cine vor, însă eu zic că nu e bine să uite de unde au plecat. Să nu uite de ce primesc salariu şi care este misiunea lor aici. Şi vreau să-i mai atenţionez că străinilor (care sunt normali la cap) nu le plac oamenii care vorbesc urât despre ţara lor. Părerea mea este că ar trebui să avem mai multă coloană vertebrală. Noi avem datoria de a scrie despre români şi ţara-mamă lucruri mai puţin rele pentru cititorii care se abonează la revistele noastre pentru a citi o dată pe săptămână câteva rânduri în limba română. Vă întreb, dragi colegi, cum se simte un român din Ungaria, cum poate să fie el mândru de faptul că e român, chiar dacă s-a născut aici, în această ţară numită Ungaria, dacă voi scrieţi despre statul român tot de rău???

Oriunde ai merge în lume, eşti un reprezentant al ţării din care vii, de aceea nu se cade să accentuezi prin atitudinea ta tot felul de negativisme despre lumea din care vii, despre locurile unde te-ai născut şi unde îşi dorm somnul de veci strămoşii tăi. Mai bine să fii un pic sentimental, decât să jigneşti ţara care te-a crescut şi fraţii tăi de neam şi limbă, trebuie să fii puţin mai diplomat, pentru că orice spui despre ceilalţi spune ceva şi despre tine. Eu aşa ştiu că sunteţi români, fraţilor jurnalişti de la Cronica! Primiţi şi voi salariu lunar pentru că scrieţi româneşte! Sau nu? Sau nu…

Anca Butar