Editorial - Identitate fără limbă???

La o conferinţă a slovacilor din Ungaria, după ce mi-am ţinut prelegerea despre „Date şi speranţe la românii din Ungaria”, în care am vorbit despre pericolul dispariţiei naţionalităţii noastre odată cu pierderea limbii materne române, un tânăr slovac a venit să mă contrazică, hotărât şi cu argumente: ei nu stau să se plângă de pierderea limbii în rândul copiilor şi tinerilor ci inversează procesul, adică, mai concret, întăresc sentimentul naţional de slovaci în rândul tinerilor din familiile de origine slovacă, ajungând chiar până la un naţionalism sănătos, iar numai după ce au dezvoltat acest sentiment şi au trezit interesul faţă de naţiunea, cultura şi istoria slovacă, doar apoi urmează învăţarea (sau în unele cazuri reînvăţarea) limbii materne slovace. Adunaţi în jurul Organizaţiei Tinerilor Slovaci din Ungaria, o asociaţie cu sediul la Bichişciaba, tinerii slovaci organizează tot fel de evenimente, programe, care să-i unească şi să le întărească sentimentul identitar de aparţinere la minoritatea slovacă, prin excursii în Slovacia, concerte de muzică uşoară, etc., iar cunoaşterea sau învăţarea limbii slovace urmează numai după toate acestea, cu o conştiinţă şi voinţă sigură pentru însuşirea limbii. Preşedintele tinerilor slovaci mi-a mai spus că asta nu este o invenţie a lor, deoarece întreţin legături de specialitate cu diferite organizaţii minoritare de tineret din toată Europa, cu care schimbă opinii şi experienţe în domeniu întăririi identităţii şi a reînvăţării limbii minoritare.

Când aflu despre exemple bune şi de urmat la alte naţionalităţi din ţară, nu mă pot abţine să nu fac o comparaţie cu situaţia comunităţii noastre române, care în privinţa viitorului nostru românesc şi a tinerilor noştri nu are nicio strategie!!! La noi, la români nu există nicio asociaţie sau organizaţie pentru tineret. Copiii şi tinerii noştri sunt „trataţi” ca români maximum până frecventează o şcoală românească. După aceea li se pierde urma, se contopesc întru totul în societatea maghiară. În ultimii 15–20 de ani, nu am auzit ca la vreo şedinţă de Autoguvernare pe Ţară să se fi acordat măcar zece minute acestui subiect. AŢRU are înfiinţate premii pentru cei mai buni români şi pentru cei mai buni profesori români, şi asta nu-i bai, dar nu are şi nici nu a avut vreodată o bursă pentru tinerii care vor să-şi menţină românitatea, sau care vor să înveţe la o catedră de română din Ungaria, ori vreo bursă care să-i ajute pe tinerii noştri să studieze în ţara-mamă România. De ce??? E trist, dar real: pe noi ne interesează doar prezentul şi ştim să ne gândim doar de la alegeri până la alegeri, la funcţii şi bani. Statistic să fim mulţi, căci aşa o să le placă şi unor conducători de la Budapesta, care se bat singuri pe umăr că, iată, acesta este rezultatul autonomiei culturale pe care noi, ungurii le-o dăm naţionalităţilor din ţară. Contribuim la răspândirea unor date false, culese în mod haotic, despre numărul românilor din ţară, şi chiar suntem mulţumiţi şi mândri de faptul că ne-am sporit, în timp ce avem coşmaruri să analizăm şi să discutăm sincer, deschis despre asimilarea tot mai rapidă, despre pierderea tot mai accentuată a limbii române.

Vor fi unii care vor zice de ce dau iarăşi vina pe AŢRU. Pentru simplul fapt că la ei este cheia pentru banii destinaţi minorităţii noastre de către guvernul de la Budapesta. Iar fără bani, numai din suflet, nu poţi înfiinţa burse, nu poţi organiza cursuri de limbă. Sigur, AŢRU nu este singurul vinovat, pentru că iniţiativa, presiunea poate veni de la orice uniune sau asociaţie românească, de la orice şcoală sau biserică românească, care simte responsabilitate pentru viitorul comunităţii noastre. Noi nu facem nici măcar primul pas spre rezolvarea acestei probleme, care o să ne coste mult: să discutăm sincer şi deschis despre pericolul dispariţiei noastre. Atât lingvistic cât şi identitar.

Vă rog să mă contraziceţi!

Eva Şimon