Ziua poeziei creştine în limba română, la Micherechi

În ziua de sâmbătă, 2 aprilie, Biserica Baptistă Română din Micherechi, în colaborare cu Primăria Micherechi şi Catedra de Limba şi Literatura Română a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin va organiza cea de-a treia ediţie a „Zilei poeziei creştine în limba română”. La Ziua poeziei creştine sunt aşteptaţi elevi din şcolile generale şi elevi de liceu, de la şcolile din Ungaria şi România. Participanţii sunt rugaţi să pregătească o poezie de la autori români, având ca subiect Primăvara, Învierea Domnului Isus, Copilăria, Tinereţea. Ziua poeziei creştine nu este un concurs, ci un prilej oferit elevilor creştini să se întâlnească, să desfăşoare activităţi din perspectiva valorilor creştine şi să participe la o activitate de lucru manual. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura la Casa de cultură „Gheorghe Dulău” din Micherechi, cu începere de la ora 10.00. Pentru înscriere şi informaţii se pot contacta organizatorii: conf. dr. Mihaela Bucin (mihaelabucin@gmail.com, tel.+36706262297) şi pastor Petrică Creţu (cretuptrc@yahoo.com, tel. +40770821586)

Comentarii