Pedagogii români pensionari s-au întâlnit în prag de Crăciun, la Chitighaz

Autoguvernarea Românească a Judeţului Bichiş a organizat, pe 16 decembrie, la Chitighaz, o nouă ediţie a întâlnirii pedagogilor români pensionari din Ungaria. Din păcate, de această dată au participat mai puţini pedagogi decât în anii anteriori, ceea ce probabil s-a datorat şi vremii foarte reci. Cu toate acestea, întâlnirea de la Chitighaz s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, primitoare, la Restaurantul Şcolii Profesionale din localitate.

Preşedinta autoguvernării, doamna Eva Bocsor Karancsi, şi-a început discursul în faţa pedagogilor sosiţi în primul rând de la Jula şi Chitighaz, şi câţiva din Micherechi, cu câteva gânduri şi sentimente subiective:
„Pentru că uneori simţi pur şi simplu nevoia să mulţumeşti cuiva pentru ceea ce ai ajuns. Pentru că nimeni nu ajunge undeva doar prin forţe proprii şi genialitate, ci trebuie să fie şi ajutat, inspirat, împins de la spate măcar o dată în viaţă. Pentru toate acestea, mulţumirea mea este a unui dascăl și a unei dăscălițe, soții Cioca.
Am ales-o pe Mătușa Creţie pentru că ea mi-a fost primul meu profesor din primele clipe de viață, mi-a modelat comportamentul, m-a învățat ca respectându-mi colegii o respect pe ea, mi-a arătat câtă muncă și dăruire există în spatele acestei meserii. Astfel ca alături de ea, si prin ochii ei, am apreciat la un nivel superior această lecţie oferită de şcoală doar prin dascălii ei.
Mulţumesc tuturor profesorilor români din județul Bichiș. Indiferent de preferințe sau de prieteniile legate, fiecare merită un sincer mulţumesc pentru că fiecare a contribuit la formarea noastră, dar îndeosebi la umplerea tolbei cu amintiri. Mulțumim pentru fiecare zâmbet, fiecare emoție, fiecare sfat… Vă mulțumim tuturor că aţi fost personajele principale în povestea vieții noastre, o poveste nu cu un final fericit, ci fără final… Povestea o trăim cu toții în fiecare zi, ea fiind hrănită de toate amintirile frumoase.”
Organizatorii i-au invitat pe pedagogii pensionari să depene amintiri împreună, să povestească despre vremuri şi experienţe trecute, bucurându-se că reuşesc anual să ofere posibilitatea de întâlnire pentru aceşti pedagogi din localităţi diferite.
Înainte de masa comună, surpriza zilei au fost fetele dansatoare ale Echipei folclorice „Doina Bihorului”, condusă de Gheorghe Gros, care au interpretat dansuri populare româneşti din Bihor şi Banat. În timpul spectacolului, coregraful mândru de „fetele” lui, ne-a mărturisit că „Doina Bihorului” a avut în 2016 un an foarte bogat, deoarece până atunci au avut în total 38 de reprezentaţii. După dansuri, au urmat cântecele populare, interpretate cu măiestrie şi mult autenticism de Gheorghe Gros.

E.Ş.

Comentarii