„Misiunea unui preot român în Ungaria este total altceva decât a unuia în Diaspora” - Interviu cu pr. paroh Ioan Bun de la Micherechi

În urmă cu aproape un sfert de veac, părintele Ioan Bun a fost numit preot misionar în Ungaria, pe seama parohiilor Săcal şi Apateu, începând cu data de 1 septembrie 1993, iar din anul 1996 este preot paroh al bisericii din Micherechi. Cu ocazia împlinirii vârstei rotunde de 60 de ani (pe 4 noiembrie) am stat de vorbă cu părintele Ioan Bun, rugându-l să ne împărtăşească bucuriile şi greutăţile acestei misiuni.

– Părinte Ioan Bun, astăzi împliniţi frumoasa vârstă de 60 de ani şi aveţi aproape un sfert de secol de când sunteţi preot misionar în Ungaria. Vă rog să-mi povestiţi pe scurt despre parcursul dumneavoastră profesional până să veniţi în Ungaria şi cum s-a născut în sufletul dumneavoastră ideea de a veni aici ca preot misionar?

– Ca să parcurg timpul trecut aş dori să încep mai întâi cu faptul că am urmat cursurile seminarului teologic din Caransebeş între anii 1972–1977. Pe urmă am făcut stagiul militar şi din 1978 până în 1982 am urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu. În anul II de facultate am fost hirotonit de către PS Episcop Visarion al Aradului pe seama parohiei Arăneag, din protopopiatul Ineu. Acolo am stat timp de 9 ani, până în 1989, când am primit transfer în parohia Pilu din protopopiatul Arad, până în 1993. Atunci era deja episcop la Arad, PS Timotei. A fost anunţată apoi nevoia de preoţi misionari în Ungaria, iar la cererea răposatului pr. Vicar Pavel Ardelean, fiind aproape de graniţa cu Ungaria, am înaintat şi eu toate cele cerute în vremea respectivă, pentru a fi preot în Ungaria. Astfel, prin decizie sinodală în 1993, cu data de 1 septembrie, am avut şansa de a fi transferat pe seama parohiilor din Săcal şi Apateu. Am slujit la Săcal şi Apateu vreme de doi ani şi jumătate, până în luna martie a anului 1996, când la solicitarea pr. Vicar Pavel Ardelean şi pe urmă am aflat că şi a credincioşilor din Micherechi de a avea un preot care să locuiască în parohie, deoarece vicarul făcea naveta de la Jula la Micherechi, deci am ajuns să fiu preot în satul românesc Micherechi. Aici am o vechime de 21 de ani.

– Dacă aţi mai fi odată tânăr şi ar trebui să alegeţi din nou ce v-aţi face?

– Am îndrăgit preoţia dintotdeauna şi dacă ar fi să răspund la întrebare, clar că numai preot aş dori să fiu! Chiar dacă am eu anumite pasiuni şi pentru alte lucruri, preoţia e pe primul plan.

– Dacă v-aş întreba care ar fi alegerea dumneavoastră, dacă am da timpul înapoi şi s-ar oferi o nouă şansă de a veni misionar în Ungaria, aţi mai veni?

– Este o întrebare destul de grea pentru mine, datorită faptului că lucrurile s-au schimbat în cei 24 de ani. Începutul de-atunci şi cu viaţa şi problemele actuale pe care le avem nu sunt la fel. Sincer, la început a fost pentru mine o noutate, o curiozitate, ce înseamnă să fii preot misionar în Ungaria. Cred că am ajuns să înţeleg şi să mă adaptez situaţiei de aici. Am cunoscut în aceşti ani oamenii şi problemele lor, situaţiile de aici. Ce face diferenţă între misionarismul unei preot din ţara-mamă faţă de cel din Ungaria, este că aici etnicii români se comportă altfel. În România, preotul este mult mai apreciat şi stimat, pe când aici din privinţa asta mai puţin. Aici parohiile sunt mai sărace, credincioşii sunt puţini, salarul de misionar lasă de dorit…

Probabil că sunt cuprins acum de melancolie şi de gândul acesta că România este ţara-mamă, şi Biserica Ortodoxă din România este la alt nivel faţă de ce e aici… Nimeni nu spune că aici nu e bine şi că nu am avea satisfacţii din punct de vedere profesional, dar există mari diferenţe. România este destul de vitregă cu românii din Ungaria, avem mare nevoie de susţinere din ţara-mamă măcar morală, dacă altceva nu se poate. Ar trebui să se aibă în vedere că parohiile de aici au nevoie de ajutor, şi misiunea unui preot ortodox român în Ungaria este total altceva decât a unui misionar în Diaspora. Acolo ei sunt susţinuţi de credincioşi, aici credincioşii zic să ne susţină România dacă ne-a trimis aici. Deci, ar fi multe de spus, nu sunt chiar lucruri îmbucurătoare… Cu ajutorul Bunului Dumnezeu trecem peste toate, deoarece noi suntem aici pentru minunata misiune a Bisericii, care cheamă orice creştin la a râspândi şi întări dreapta credinţă.

– Dumneavoastră sunteţi totuşi norocos fiind preot într-una dintre cele mai importante parohii ortodoxe din Ungaria, cu un număr frumos de credincioşi români ortodocşi…

– Să ştiţi că fără voia lui Dumnezeu nu se poate întâmpla nimic. Este într-adevăr localitatea Micherechi cu populaţia cea mai concentrată din punct de vedere etnic. Majoritatea localnicilor sunt români, în procentaj de aproximativ 85%, iar acest fapt face să pară că această localitate este puternică. Este o comunitate importantă într-adevăr. Ceea ce este îmbucurător pentru noi este faptul că oamenilor le place să frecventeze biserica într-un număr destul de mare duminica şi la praznice. Am dori şi pe viitor să fie la fel. Avem în biserică şi mulţi tineri, care iubesc biserica. Dumnezeu a binevoit să fiu eu ales şi numit preot aici şi să am eu norocul de a păstori în această localitate. Mă străduiesc să ducem la împlinire să săvârşim toate serviciile religioase de care au nevoie credincioşii, să avem grijă de biserică, să avem o armonie cât mai bună între credincioşi şi preot.

– Care sunt reuşitele şi bucuriile avute aici la Micherechi?

– Cele mai multe au fost pe plan spiritual şi asta se datorează faptului că aceşti credincioşi de aici cunosc rânduielile bisericii şi pe lângă asta a contribuit destul de mult şi faptul că în 1928, pe vremea pr. Ioan Olah, s-a înfiinţat aici „Oastea Domnului”, singura în Ungaria. Aceşti credincioşi de la „Oastea Domnului” sunt prezenţi cu toţii în biserică. O altă bucurie pe care o simt în fiecare duminică este atunci când văd că tinerii vin la biserică şi că parohia are viitor. Am avut reuşite multe din punct de vedere edilitar gospodăresc. Am avut şanse de a fi ajutaţi atât de organele competente de la Budapesta şi Bucureşti, şi acestea pe lângă donaţiile credincioşilor au fost o sursă de finanţare pentru lucrările care au trebuit efectuate atât la edificiul bisericii cât şi la casa parohială. Şi aceasta este o satisfacţie pe care am avut-o aici, ştiind bine că doar din puterea credincioşilor nu se poate realiza. S-ar fi putut probabil şi mai mult, şi mai bine, dar sperăm ca şi pe viitor să avem reuşite.

– Cum aţi sintetiza într-un final anii petrecuţi aici?

– Eu cred că au fost ani foarte frumoşi, rodnici, şi împreună cu credincioşii şi cu oamenii din consiliu, care se străduiesc şi se implice în viaţa bisericii, m-am străduit ca să facem lucruri plăcute lui Dumnezeu, să ne rugăm în această frumoasă biserică şi să aplicăm virtutea iubirii semenilor noştri, pe care îi aşteptăm la biserică pentru că uşile sunt deschise pentru toţi.

Pr. Ioan Bun s-a născut la Beliu, judeţul Arad, la 4 noiembrie 1957. Între 1978–1982 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, după care a slujit ca preot în România, timp de 15 ani, în două parohii din judeţul Arad, până în anul 1993, când a fost delegat ca preot misionar pentru Ungaria. Aici a slujit cu dragoste turma pe care a primit-o pentru păstorire, fiind întotdeauna prezent atât la bucuriile credincioşilor bisericii cât şi la necazurile lor. S-a străduit ca prezenţa lui să se facă simţită, şi sfatul să-l aibă la îndemână, să întindă o mână de ajutor la tot felul de împrejurări din viaţa credincioşilor, să găsească momentul potrivit pentru a arăta omului trecătoarea vieţii pământeşti. Paroh de 21 de ani în parohia ortodoxă din Micherechi, Ioan Bun încearcă să fie îndrumător la toată ocazia, pentru ca credincioşii săi să practice virtuţile care le înnobilează sufletul şi îi ridică dintre lucrurile cele pământeşti şi vremelnice, către cele veşnice.

A.B.