Pr. Teodor Marc, la două decenii de preoţie printre credincioşii din Ungaria

În urmă cu 20 de ani, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a fost hirotonit de preot Teodor Marc, un fiu al comunităţii româneşti din Ungaria. Sfânta Taină a hirotoniei, care a avut loc pe 8 noiembrie 1997, a fost realizată în Biserica Ortodoxă din Micherechi de către PS Timotei Seviciu, Episcop al Aradului. La aniversarea celor două decenii de activitate pastoral-misionară, părintele Teodor Marc a fost sărbătorit în Catedrala Episcopală din Jula, pe 5 noiembrie, de credincioşii catedralei cărora li s-au alăturat numeroşi oaspeţi din Arad, Oradea şi din alte localităţi din Ungaria. Cu acest prilej, părintele Tibi, cum îl ştiu credincioşii din oraş, ne-a acordat un interviu în care ne vorbeşte despre frumoasele momente ale anilor de slujire la altarul strămoşesc.


– Vin dintr-o familie cu credinţă şi tradiţie ortodoxă, cu o mamă minunată, care m-a susţinut întotdeauna în ceea ce am dorit să realizez. În anul 1997 am terminat Facultatea de Teologie şi în acelaşi an, pe 8 noiembrie, am fost hirotonit de Preasfinţitul Episcop Timotei al Aradului în biserica din Micherechi. După aceea, un an de zile am fost trimis să slujesc în bisericile din Bihorul unguresc (la Jaca, Peterd, Vecherd, Darvaş). După un an de zile am fost instalat de preot în biserica din Bichişciaba, aici am slujit din vara anului 1998, timp de 16 ani, iar de trei ani sunt paroh la Catedrala Episcopală din Jula. Parohia din Bichişciaba înainte de a o prelua eu era administrată de părintele Alexandru Şereş. La lansarea unui concurs prin care am concurat şi eu am primit eu această parohie, iar pr. Şereş a rămas la Aletea şi Crâstor. Astfel, parohia din Bichişciaba şi cu cea din Ciorvaş mi-au fost încredinţate mie.
– Fiindcă aţi început cariera de preot în Bihorul unguresc, cum era atunci acolo? Erau încă enoriaşi sau era la fel ca şi acum situaţia?
– Credincioşi nu prea mai erau nici atunci, erau deja foarte puţini, însă se străduiau mult pentru biserică. Am făcut mult timp singur slujba pentru că nu aveam nici cantor, însă după câteva slujbe au dat ei răspunsurile la Sfânta Liturghie, pentru că ştiau cântările. La acest lucru a contribuit mult şi regretata preoteasă Emilia Ciumpilă, care i-a învăţat, pentru că părintele Ciumpilă era mult timp preot acolo. Multe lucruri nu am putut să fac în parohiile din Bihor, dar am reuşit să adun oamenii în jurul bisericii. A fost anul meu de ucenicie în Bihor, nu a fost uşor. Însă îmi aduc aminte cu mult drag de momentele petrecute acolo. Îmi amintesc de prima mea iarnă, când făceam naveta acolo la parohii, pe zăpadă, în biserici reci, dar credincioşii mă aşteptau cu multă dragoste, atâţia câţi erau…


– Care au fost cele mai frumoase realizări pe care le-aţi avut?
– Cea mai mare realizare şi bucurie pentru un preot, mai ales aici în parohiile noastre mici, este atunci când reuşeşti să strângi turma, să ai credincioşi în biserică. Că se fac renovări, restaurări este bine şi asta… Dar cel mai important este să ai credincioşi. Am înfiinţat la Bichişciaba în urmă cu ceva ani Fundaţia „Credo”, organizaţie prin care am reuşit să facem rost de fonduri şi de ajutoare pentru săracii din oraş. Donaţii mari nu au fost, şi nu contează nici asta, ci faptul că am putut de sărbătoarea Sfântului Nicolae să dăm pachete şi o masă caldă la săraci, celor care nu au ce mânca. Am împărţit haine, mobiliere, alimente, am avut în fiecare an astfel de activităţi. M-am axat mai mult pe credincioşii nevoiaşi din parohie şi dacă au rămas haine şi alte donaţii am chemat şi pe alţii din oraş. Din păcate, avem şi credincioşi destul de săraci, iar realizare şi bucurie simţi atunci când poţi să faci bine.
– Consideraţi o realizare în cariera dumneavoastră faptul că aţi fost numit nu foarte demult preot pe seama Catedralei Episcopale din Jula?
– Aici trebuie să mulţumesc Consiliului Parohial din Jula că m-au solicitat şi Preasfinţitului Episcop Siluan că mi-a dat binecuvântarea sa, că a apreciat şi a răspuns pozitiv cererii consiliului, ca după trecerea la cele veşnice a Pr. Vicar Pavel Ardelean să mă aducă de la Bichişciaba la Jula. Nu ştiu dacă am făcut mai mult decât alţii pentru a merita această onoare, dar m-am străduit cât am putut să fac ceea ce trebuie să facă un preot în parohia sa.


– Ştim că aţi fost foarte ataşat de parohia şi credincioşii din Bichişciaba…
– Şaisprezece ani îşi pun amprenta în viaţa omului. Am avut perioade şi mai grele, şi mai bune, am avut o relaţie apropiată cu credincioşii pe care nu i-am uitat bineînţeles nici după ce am venit de acolo. Îi invit la evenimentele mai importante şi administrez acţiunile fundaţiei în continuare, iar dacă e nevoie îl ajut pe preotul actual de la Bichişciaba. Nu sunt implicat în viaţa parohiei de acolo, dar indirect mai ajut dacă pot.
– La împlinirea a 20 de ani de hirotonie aţi avut o catedrală plină, cu mulţi credincioşi şi oaspeţi. Ce aţi simţit atunci?
– Am avut într-adevăr o surpriză plăcută. Ştiam că vor veni la Sfânta Liturghie părintele Vasile Sabău de la Oradea cu credincioşi, dar am avut credincioşi foarte mulţi ai parohiei din Jula, şi mulţi credincioşi din Arad. A fost foarte frumos şi m-am emoţionat mult, dar m-am bucurat în acelaşi timp de biserica plină de oameni. Este dureros când se face slujbă şi nu vine nimeni la Sfânta Liturghie. Eu sper că putem progresa cu diferite evenimente, să-i atragem pe oameni la biserică. Prin manifestări organizate la diferite sărbători, de exemplu de Ziua Copilului sau oricând, doar să vină la biserică şi copiii, pentru că de mici trebuie obişnuiţi. Catedrala are şi o situaţie specială, deoarece fiind în centrul oraşului balnear vin şi mulţi turişti români la slujbă, care sunt şi dau un exemplu de urmat credincioşilor noştri.
Anca Becan

Comentarii