În urmă cu 20 de ani, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi
Gavriil, a fost hirotonit de preot Teodor
Marc, un fiu al comunităţii româneşti din Ungaria. Sfânta Taină a
hirotoniei, care a avut loc pe 8 noiembrie 1997, a fost realizată în Biserica
Ortodoxă din Micherechi de către PS Timotei Seviciu,
Episcop al Aradului. La aniversarea celor două decenii de activitate
pastoral-misionară, părintele Teodor Marc a fost sărbătorit în Catedrala
Episcopală din Jula, pe 5 noiembrie, de credincioşii catedralei cărora li s-au
alăturat numeroşi oaspeţi din Arad, Oradea şi din alte localităţi din Ungaria.
Cu acest prilej, părintele Tibi, cum îl ştiu credincioşii din oraş, ne-a
acordat un interviu în care ne vorbeşte despre frumoasele momente ale anilor de
slujire la altarul strămoşesc.
– Vin dintr-o familie cu credinţă şi
tradiţie ortodoxă, cu o mamă minunată, care m-a susţinut întotdeauna în ceea ce
am dorit să realizez. În anul 1997 am terminat Facultatea de Teologie şi în
acelaşi an, pe 8 noiembrie, am fost hirotonit de Preasfinţitul Episcop Timotei
al Aradului în biserica din Micherechi. După aceea, un an de zile am fost
trimis să slujesc în bisericile din Bihorul unguresc (la Jaca, Peterd, Vecherd,
Darvaş). După un an de zile am fost instalat de preot în biserica din
Bichişciaba, aici am slujit din vara anului 1998, timp de 16 ani, iar de trei
ani sunt paroh la Catedrala Episcopală din Jula. Parohia din Bichişciaba
înainte de a o prelua eu era administrată de părintele Alexandru Şereş. La lansarea unui concurs prin care am concurat şi
eu am primit eu această parohie, iar pr. Şereş a rămas la Aletea şi Crâstor. Astfel,
parohia din Bichişciaba şi cu cea din Ciorvaş mi-au fost încredinţate mie.
– Fiindcă aţi început cariera de preot în Bihorul unguresc, cum era
atunci acolo? Erau încă enoriaşi sau era la fel ca şi acum situaţia?
– Credincioşi nu prea mai erau nici
atunci, erau deja foarte puţini, însă se străduiau mult pentru biserică. Am
făcut mult timp singur slujba pentru că nu aveam nici cantor, însă după câteva
slujbe au dat ei răspunsurile la Sfânta Liturghie, pentru că ştiau cântările.
La acest lucru a contribuit mult şi regretata preoteasă Emilia Ciumpilă, care i-a învăţat, pentru că părintele Ciumpilă era
mult timp preot acolo. Multe lucruri nu am putut să fac în parohiile din Bihor,
dar am reuşit să adun oamenii în jurul bisericii. A fost anul meu de ucenicie
în Bihor, nu a fost uşor. Însă îmi aduc aminte cu mult drag de momentele
petrecute acolo. Îmi amintesc de prima mea iarnă, când făceam naveta acolo la
parohii, pe zăpadă, în biserici reci, dar credincioşii mă aşteptau cu multă
dragoste, atâţia câţi erau…
– Care au fost cele mai frumoase realizări pe care le-aţi avut?
– Cea mai mare realizare şi bucurie pentru
un preot, mai ales aici în parohiile noastre mici, este atunci când reuşeşti să
strângi turma, să ai credincioşi în biserică. Că se fac renovări, restaurări
este bine şi asta… Dar cel mai important este să ai credincioşi. Am înfiinţat
la Bichişciaba în urmă cu ceva ani Fundaţia „Credo”, organizaţie prin care am
reuşit să facem rost de fonduri şi de ajutoare pentru săracii din oraş. Donaţii
mari nu au fost, şi nu contează nici asta, ci faptul că am putut de sărbătoarea
Sfântului Nicolae să dăm pachete şi o masă caldă la săraci, celor care nu au ce
mânca. Am împărţit haine, mobiliere, alimente, am avut în fiecare an astfel de
activităţi. M-am axat mai mult pe credincioşii nevoiaşi din parohie şi dacă au
rămas haine şi alte donaţii am chemat şi pe alţii din oraş. Din păcate, avem şi
credincioşi destul de săraci, iar realizare şi bucurie simţi atunci când poţi
să faci bine.
– Consideraţi o realizare în cariera dumneavoastră faptul că aţi fost
numit nu foarte demult preot pe seama Catedralei Episcopale din Jula?
– Aici trebuie să mulţumesc Consiliului Parohial
din Jula că m-au solicitat şi Preasfinţitului Episcop Siluan că mi-a dat
binecuvântarea sa, că a apreciat şi a răspuns pozitiv cererii consiliului, ca după
trecerea la cele veşnice a Pr. Vicar Pavel Ardelean să mă aducă de la
Bichişciaba la Jula. Nu ştiu dacă am făcut mai mult decât alţii pentru a merita
această onoare, dar m-am străduit cât am putut să fac ceea ce trebuie să facă
un preot în parohia sa.
– Ştim că aţi fost foarte ataşat de parohia şi credincioşii din
Bichişciaba…
– Şaisprezece ani îşi pun amprenta în
viaţa omului. Am avut perioade şi mai grele, şi mai bune, am avut o relaţie
apropiată cu credincioşii pe care nu i-am uitat bineînţeles nici după ce am
venit de acolo. Îi invit la evenimentele mai importante şi administrez
acţiunile fundaţiei în continuare, iar dacă e nevoie îl ajut pe preotul actual
de la Bichişciaba. Nu sunt implicat în viaţa parohiei de acolo, dar indirect
mai ajut dacă pot.
– La împlinirea a 20 de ani de hirotonie aţi avut o catedrală plină, cu
mulţi credincioşi şi oaspeţi. Ce aţi simţit atunci?
– Am avut într-adevăr o surpriză plăcută.
Ştiam că vor veni la Sfânta Liturghie părintele Vasile Sabău de la Oradea cu credincioşi, dar am avut credincioşi
foarte mulţi ai parohiei din Jula, şi mulţi credincioşi din Arad. A fost foarte
frumos şi m-am emoţionat mult, dar m-am bucurat în acelaşi timp de biserica
plină de oameni. Este dureros când se face slujbă şi nu vine nimeni la Sfânta
Liturghie. Eu sper că putem progresa cu diferite evenimente, să-i atragem pe
oameni la biserică. Prin manifestări organizate la diferite sărbători, de exemplu
de Ziua Copilului sau oricând, doar să vină la biserică şi copiii, pentru că de
mici trebuie obişnuiţi. Catedrala are şi o situaţie specială, deoarece fiind în
centrul oraşului balnear vin şi mulţi turişti români la slujbă, care sunt şi
dau un exemplu de urmat credincioşilor noştri.
Anca Becan
Comentarii
Trimiteți un comentariu