Biserica Baptistă din Chitighaz, la 100 de ani în sunet de fanfară

Evenimentul festiv a fost deschis sâmbătă, 5 mai, cu un concert aniversar de fanfară marcându-se 100 de ani de activitate misionară a fanfarei, iar sărbătoarea dedicată centenarului a continuat şi duminică, în cadrul serviciului divin al Bisericii Baptiste din Chitighaz. Au cântat pentru slava lui Dumnezeu în aceste două zile majoritatea instrumentiştilor care au crescut în această biserică şi au participat la acest eveniment festiv al comunităţii creştine baptiste, în marea lor majoritate tineri şi mulţi fraţi din adunare.
Dirijorii şi instrumentiştii prezenţi au mulţumit tuturor participanţilor prin armonia muzicii de fanfară, care reprezintă ecuaţia iubirii şi slujirii Creatorului. Pentru aceste zile, s-au întors acasă şi câţiva foşti membri ai adunării baptiste care, datorită rolului fanfarei din Chitighaz, au studiat muzică şi au devenit profesori de muzică şi artişti ai unor orchestre de renume din Ungaria.

Distincţia „Pentru localitatea Chitighaz”

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul pastorul bisericii, Füstös Gyula, iar Ştefan Cioca, fost pastor la Biserica Baptistă din Chitighaz a prezentat istoricul fanfarei. La eveniment a fost prezentă şi primăriţa Maria Gyuricska Kalcsó, care a vorbit despre rolul important pe care îl are fanfara în biserică, dar şi în localitate, de multe ori fanfara fiind prezentă la evenimentele satului, cum ar fi serbările de 1 Mai, de Crăciun, concerte la festivalul satului, etc. Pentru activitatea rodnică şi importanţa fanfarei în viaţa satului, doamna primar a oferit fanfarei distincţia „Pentru localitatea Chitighaz”.

Cum a rezistat fanfara timp de 100 de ani

Despre greutăţile pe care le-a avut parcursul fanfarei, pastorul Ştefan Cioca a mărturisit următoarele: „Putem cugeta şi ne putem aminti de greutăţile prin care a trecut această fanfară. În urmă cu o sută de ani, alfabetismul era general în comună şi, în astfel de timpuri, comunitatea noastră baptistă a reprezentat un înalt nivel de cultură. Cei din biserică au cunoscut notele muzicale, au cunoscut cântatul, fanfara, muzica, şi au servit cu toate acestea bisericii, dar au reprezentat un înalt nivel cultural şi au servit şi în comună. Bineînţeles, în cei 100 de ani au trecut prin multe peripeţii, ne putem gândi la timpurile cu sărăcie, cu mizerie, cu asuprire, cu neajunsuri în toate domeniile şi tocmai de aceea trebuie să spunem că numai Harul lui Dumnezeu a asigurat toate condiţiile prin serviciile fanfarei. Ne putem gândi cât de mult au costat acele instrumente, care nici astăzi nu sunt ieftine. Apoi, cât s-a lucrat pentru fanfară, fără multe unelte tehnice, au scris notele cu mâna şi tot prin manuscris au fost multiplicate şi puse la dispoziţia fanfariştilor. Au fost şi alte greutăţi, au avut şi lupte personale în biserică, dar Dumnezeu ne-a ajutat să trecem peste toate acestea. Atât conducătorii fanfarei, cât şi trâmbiţaşii au avut un mare devotament pentru serviciul lor. Ne putem gândi la cel de-al Doilea Război Mondial, perioadă în care de fapt s-a distrus fanfara, din fanfariştii vechi, doar singurul fratele Ioan Sarca a mai servit în continuare, iar fanfara în 1947 a trebuit înfiinţată din nou cu 25–30 de tineri, care s-au angajat să înveţe. Ei au participat de câte 3–4 ori pe săptămână la instruire. Ne putem închipui ce jertfă mare a fost asta pe lângă şcoală şi munca lor. Şi aşa cu paşi mai mici sau mai mari s-a ajuns aici…”

„Rolul fanfarei este să deschidă inimile…”

Pastorul Füstös Gyula serveşte de mai bine de un an la Biserica Baptistă din Chitighaz. Ca fost muzician, acesta ne vorbeşte despre rolul fanfarei în biserică: „Am avut prilejul şi ocazia să serbez mai multe centenare în diferite locuri în care am fost pastor mai înainte. O fanfară să ţină 100 de ani şi să nu dispară, să nu se oprească din lucru, este ceva de apreciat. Acestor oameni care se află aici probabil le-a plăcut muzica, din generaţie în generaţie au învăţat să cânte, iar astăzi unii dintre ei au ajuns la un nivel foarte ridicat. Mulţi dintre copiii fanfariştilor din Chitighaz au ajuns să cânte în diferite orchestre în Budapesta, la operă, la festivaluri de muzică. Sunt muzicanţi care au pornit dintr-un sat pierdut, de la marginea ţării, şi au cucerit ţara prin muzica lor. Fanfariştii bisericii sunt amatori şi, din păcate, tot mai puţini în ultimii ani. Copiii lor au făcut şcoli de muzică, iar în cazuri mai rare, la sărbători sau concerte, cum a fost şi cazul de astăzi, se întorc acasă şi cântă împreună. Rolul fanfarei este să deschidă urechile ascultătorilor, ochii şi inimile oamenilor. Mai demult, fanfara ieşea la diferite ocazii în stradă, făceau marşuri şi tot satul auzea… Astăzi fanfara cântă doar în biserică. Eu am fost câteva decenii muzician profesionist în anii trecuţi, înainte de a deveni pastor, şi ştiu ce înseamnă să lucrezi în mod profesionist, să cânţi cu acurateţe toate notele, dar pentru bani. Însă să cânţi voluntar pentru biserică, să cânţi cântări care au în adâncul lor ceva de spus pentru Dumnezeu, pentru credinţă, este total altceva. La fel eram şi eu când cântam în fanfara din Biserica Baptistă din Oradea şi simţeam cu totul altceva când cântam în Filarmonica de Stat din Oradea. Aici trebuie să-ţi pui şi inima, şi asta se simte. Dacă muzicienii cântă din inimă, ascultătorii recepţionează acest lucru.”

Două decenii alături de fanfară

Gheorghe Moţ a fost dirijorul fanfarei baptiste din Chitighaz din noiembrie 1988, şi de atunci, timp de 20 de ani s-a implicat mai mult sau mai puţin în această lucrare. De la dânsul aflăm care este stilul fanfarei din Chitighaz. „Fanfara baptistă din Chitighaz este foarte apropiată de sufletul meu. Aici am trăit şi 20 de ani din realizările mele. În cele două decenii am mai plecat în multe misiuni, am ajuns în alte oraşe din Europa cu fanfara sau să dirijez, am fost în America, şi nu am putut face faţă fanfarei, însă a venit în locul meu în tânăr priceput, un tânăr care era dornic să înveţe cât mai mult, este vorba de Iosif Stan, dirijorul actual, care a continuat, mi-a preluat stilul, compoziţiile mele şi este foarte activ. Stilul fanfarei din Chitighaz este aparte faţă de alte fanfare de aici. Acest lucru îl motivează zona în care ne aflăm, zonă apropiată de Curtici, oraş care are o fanfară puternică cu zeci de fanfarişti. Fanfara din Curtici a inspirat activitatea celor din Chitighaz. Eu scriu muzică de fanfară din anii ’70, şi având micul trafic veneam des la Chitighaz, sau chitighăzenii veneau la noi, la Curtici. Făceam tot timpul schimb de cântări, de cor, partituri pentru fanfară. Oamenii consideră fanfara ca pe un punct de înviorare. Fanfara de biserică are imnurile bisericeşti prelucrate direct pentru fanfară. Noi nu cântăm în Biserică ce nu-i a bisericii. Fanfara face un serviciu sufletelor, care ştie să pună balsam pe o rană.”

Un fanfarist şi profesor neobososit

Teodor Stan locuieşte la Budapesta, dar este originar din Chitighaz. De mulţi ani trăieşte departe de satul său natal, dar nu putea să nu vină acasă în această frumoasă zi de sărbătoare. „Când vin la Chitighaz, simt că mă întorc acasă. În Biserica Baptistă din Chitighaz am învăţat totul: să vorbesc româneşte, să mă rog, să cunosc instrumentele. Tot aici am învăţat să cânt la instrumentele la care şi azi am suflat. Când am început să cânt, părinţii nu au fost de acord să merg la şcoala de muzică, pentru că erau cu gândul să nu ajung să cânt cine ştie pe unde. Aşa erau acele vremuri. Eu zic că Domnul a vrut să fiu muzician şi aşa că părinţii mei s-au liniştit cu gândul că vreau să învăţ muzică şi am mers la şcoală. Am avut un pedagog foarte bun la Békés-Tarhos, unde am început să fac muzică. După aceea am ajuns la Dobriţân, la gimnaziu şi, pe urmă, la Academia de Muzică din Budapesta. Când mi-am primit diploma de absolvent al universităţii de muzică am venit acasă şi la gară mi-am cumpărat un ziar „Népszabadság”. Întâmplător, am văzut un anunţ că în Filarmonica de Stat de la Budapesta se caută muzicieni pentru angajare. Am avut 10 zile să mă pregătesc pentru acest concurs de angajare şi am reuşit. Am cântat în această orchestră timp de 28 de ani. Primii ani am suflat în trombon şi, paralel, am început să fiu profesor de muzică. La Budapesta am predat muzică la instrumente de suflat pentru copii de şcoală generală, apoi am ajuns să predau la facultate timp de 26 de ani şi paralel am cântat în orchestră. Sunt de 80 de ani, dar încă şi acum predau muzică elevilor de şcoală generală la Budapesta.”

Continuitatea este ceea ce contează

Iosif Stan, actualul dirijor al fanfarei, este în biserică din anii copilăriei. De 25 de ani a preluat conducerea fanfarei, lucru pe care îl face cum ştie el mai bine. „Precum părinţii mei m-au dus cu ei la biserică de mic aşa şi alţi părinţi îşi aduc copiii de mici la biserică, ca aceştia să ştie de Dumnezeu şi să se obişnuiască cu biserica şi cu credinţa, să aducă slavă lui Dumnezeu. Dacă părintele vede că copilul lui are talent, ştie să cânte sau zice că îi place vreun instrument, îl duce la şcoala de muzică. Aşa am ajuns şi eu să fac muzică. Am avut 12 ani când prima dată am cântat în corn, după aceea bunicul m-a îndrumat să când la basfligorn şi am rămas la acest instrument. Am umblat şi la şcoala de muzică de la Jula, iar experienţa în fanfară mi-am dobândit-o cântând şi în alte fanfare de nivel mai ridicat. Din 1993 sunt dirijorul fanfarei. La 12 ani, când am intrat eu în fanfară, erau 22 de fanfarişti. Atunci erau vremuri bune pentru fanfară, pentru că majoritatea eram aici în sat. Acum chiar dacă avem mulţi muzicieni renumiţi, tineri foarte talentaţi, aceştia nu mai stau în sat, sunt plecaţi care încotro. Sunt dirijorul fanfarei de 25 de ani, perioadă în care fanfara a avut tot timpul şi tineri, şi mai vârstnici. Întotdeauna am avut tineri care i-au înlocuit pe cei vârstnici, aşa că nu suntem mulţi, însă sper să avem continuitate şi încă viaţă lungă. Până avem tineri în biserică care învaţă să cânte este bine…“

T. Boca