27 mai 2011

50 de ani de la formarea primei educatoare românce din Ungaria


Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la acordarea primelor diplome ale educatoarelor de naţionalitate, Facultatea de Pedagogie a Universităţii Sfântul Ştefan din Sarvaş a felicitat-o şi pe educatoarea pensionară româncă Cornelia Drimba Nagy din Jula, care însă nu a putut participa atunci la festivitate. Originară din Apateu, Cornelia Drimba a obţinut diploma de educatoare de naţionalitate română în anul 1961, la Sarvaş, după care a lucrat la grădiniţa românească din Jula timp de 30 de ani. Cu doamna Nagy am stat de vorbă despre activitatea ei în slujba predării limbii române pentru copiii mici. 

– Cu 50 de ani în urmă aţi fost singura la Sarvaş care aţi obţinut diploma de educatoare de naţionalitate română. De ce aţi ales această profesie?
– Totdeauna iubeam foarte mult copiii mici şi din copilărie îmi doream să devin educatoare. Când a trebuit să decid la Liceul Românesc unde să-mi continui studiile, am ales categoric şcoala superioară pentru formarea educatoarelor, nou înfiinţată. La Sarvaş am petrecut doi ani foarte frumoşi. Aici ne-am adâncit în însuşirea şi metodele de predare a limbii române. Profesori de română ne-au fost Ilie Ivănuş şi un lector din România. Deoarece acasă la Apateu vorbeam în familie româneşte, era firesc să vin la Liceul Românesc, unde mă străduiam să vorbesc cât mai mult şi cât mai corect româneşte. Tot aşa de firesc era ca apoi să mă formez ca educatoare de naţionalitate română. Fiindcă iubeam foarte mult oraşul Jula, după absolvirea şcolii superioare îmi doream să trăiesc aici. Spre marea mea bucurie, în 1961 am reuşit să primesc loc de muncă în grădiniţa din strada Galamb, unde am lucrat până în 1991, când am ieşit la pensie.
– Ce fel de profil avea pe atunci această grădiniţă? În ce proporţie se preda limba română?
– În grădiniţă se predau limbile română şi germană, în câte o grupă. Grădiniţa fiind una care predă limbi de-ale naţionalităţilor, am avut la dispoziţie la română toate uneltele pe care le aveam şi la activităţile de limbă maghiară. Niciodată nu aveam probleme cu limba română. Limbile română şi maghiară se predau paralel, în egală măsură. Toată tematica pe care o aveam în limba maghiară o aveam şi româneşte. Aveam cerinţele în cărţi frumos ilustrate. Copiii trebuiau să însuşească atât ungureşte, cât şi româneşte, cuvintele legate de familie, natură, animale, mediul înconjurător etc.
– În anii 1980 aţi devenit şi inspector pentru grădiniţele româneşti. În ce a constat această muncă?
– Într-adevăr, din anul 1973, timp de 18 ani am fost inspector pentru grădiniţele româneşti. Dr. Maria Otlăcan din Chitighaz a fost pe atunci inspector pentru toate grădiniţele din judeţul Bichiş, iar ea cunoscându-mi eforturile în predarea limbii române, m-a solicitat să mă angajez la supravegherea grădiniţelor româneşti. Aşadar am vizitat şi am urmărit munca din grădiniţele din Leucuşhaz, Aletea, Chitighaz, Bătania şi Micherechi. Am organizat şi cursuri de perfecţionare de limbă în România, la Cluj, Sibiu, Constanţa, unde mergeam cu educatoarele românce pentru câte 10 zile. În fiecare lună aveam activităţi demonstrative în diferitele grădiniţe pentru educatoarele românce, unde urmăream rezultatele eforturilor depuse, după care am discutat cele văzute. Am primit tot ajutorul pentru predarea limbii române. Dar şi părinţii au fost parteneri în aceasta. Cele învăţate la grădiniţă le scriam într-un caiet, iar părinţii recapitulau cu devotament cu cei mici acasă. Bineînţeles, în grupele româneşti aveam copii din familii româneşti, iar cu ei a fost mai uşor să lucrăm. Cu timpul au fost înscrişi şi copii unguri în grupele româneşti, iar succesele copiilor români motivau şi copiii unguri în însuşirea cuvintelor româneşti, după care urma formarea propoziţiilor în limba română. Ca şi inspector vizitam activităţile româneşti de la grădiniţele din judeţ, întocmeam procese verbale şi le înaintam pentru inspectoratul judeţean. Era o treabă foarte serioasă. În procesele verbale scriam despre dezvoltarea cunoştinţelor copiilor, despre condiţiile instruirii. Dacă se iveau probleme, am solicitat conducătoarea grădiniţei să rezolve problema respectivă, iar la următoarea vizită am verificat. Cred că era mai uşor atunci, pentru că părinţii aveau mai mult timp să recapituleze acasă cu copiii. Acolo unde există colaborare între părinţi şi educatoare, pot fi obţinute rezultate frumoase. Însă dacă arătăm doar cu degetul la celălalt, nu vom înainta. Nu poate fi evitat devotamentul educatoarelor şi interesul părinţilor pentru educarea copiilor. Serbările din grădiniţă erau ocazii bune pentru a demonstra părinţilor cunoştinţele de română acumulate de copilaşi. Au fost ani minunaţi şi fericiţi alături de copii şi această dragoste cred că a fost reciprocă. Cele mai frumoase amintiri le am din perioada când, deşi a fost interzis, fiicele mele Andreea şi Cornelia erau în grupa mea, dar nimeni nu ştia că sunt ale mele în afară de colege. De atunci şi ele au crescut mari şi au familiile lor. Andreea trăieşte la Jula şi are două fiice Greta şi Petra care sunt elevele Şcolii „Nicolae Bălcescu”, iar Cornelia trăieşte în Germania de 16 ani, având trei copii. Eu iubind foarte mult copiii, sunt fericită că împreună cu soţul avem cinci nepoţi frumoşi şi cuminţi.
– Ca şi educatoare şi inspectoare pensionară, dar cu multă experienţă, ce sfaturi aveţi pentru educatoarele care astăzi predau limba română în grădiniţele noastre?
– Cel mai important lucru este ca educatoarele să colaboreze cu familiile. Astfel pot fi obţinute succese considerabile. Educatoarea atunci are senzaţie de reuşită dacă cele transmise pentru copii prind rădăcini, iar acele rădăcini pot fi apoi cultivate.  
Rita Pătcaş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...