Consulatul din Jula acordă tot sprijinul viitorilor bursieri în România

Ministerul Educaţiei din România a publicat zilele trecute oferta locurilor de studii pe cicluri de învăţământ pentru etnicii români din Ungaria, subvenţionate de stat „cu bursă” sau „fără taxă, fără bursă”, în anul universitar 2012–2013. Consulii români Dragoş Ţigău de la Jula şi Dan Constantin şi Monica Radu de la Seghedin s-au întâlnit săptămâna trecută, pe 10 iulie, cu absolvenţii Liceului „N. Bălcescu” şi cu părinţii lor pentru a acorda toate informaţiile în legătură cu repartizarea locurilor şi cu metodologia de şcolarizare a viitorilor bursieri ai statului român.
După acea primă întâlnire, a urmat a doua, luni, 16 iulie, când viitorii studenţi interesaţi au primit ajutor în completarea formularelor de înscriere. De fapt, ajutorul acordat acestor tineri a fost permanent, prin Consulatul General al României la Jula, condus de domnul Dragoş Ţigău, care a stat la dispoziţia tuturor celor interesaţi în continuarea studiilor în România. Ultima întâlnire între reprezentanţii misiunilor diplomatice şi viitorii bursieri este plănuită pentru vineri, 20 iulie, la ora 15.00, tot la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Data limită a depunerii dosarelor este 23 iulie 2012.
E.Ş.

Comentarii