Revedere după 35 de ani

Pe 23 iunie şi-au dat întâlnire elevii promoţiei 1973–1977 ai Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula. Diriginţii lor au fost Aurica Nedelcu şi Ternyák Ferenc, ambii stingându-se deja din viaţă. Ca să împrospăteze amintirile trăite la liceu şi la cămin, după 35 de ani s-au întâlnit la barul „Lido” din Jula. În anul 1977 au absolvit liceul românesc din Jula 26 de elevi, dintre care doar 13 au fost prezenţi acum la întâlnirea de promoţie: Mariana Duma Degovics, dr. Ana Borbély Varga, Eva Cozma Frătean, Florentina Sava Netea, Maria Moga, Irina Iuhas Marc, Ana Benye Poinar, Ana Şimonca, Tiberiu Bordaş, dr. Gheorghe Marc, Vasile Marc, Gheorghe Cozma şi dr. Gheorghe Rocsin. Reîntâlnirea le-a provocat multe emoţii şi cu toţii şi-au amintit de clipele minunate petrecute împreună. Şi-au revăzut colegii de bancă şi au constatat că anii de liceu au fost cei mai frumoşi din viaţa lor, au discutat despre ce s-a mai întâmplat de la ultima revedere. La despărţire şi-au promis că se vor revedea peste 5 ani.
A.C.

Comentarii