14 dec. 2012

Sfântul Nicolae, sărbătorit la Catedrala Episcopală din Jula

Pe 6 decembrie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, unul dintre cei mai populari sfinţi şi ocrotitor al celor care călătoresc pe mare, dar şi al celor aflaţi pe marea vieţii. El este preţuit şi în Ungaria, la Catedrala din Jula, sărbătoarea cea mai însemnată a acestui sfânt lăcaş fiind Sfântul Ierarh Nicolae, când se sărbătoreşte hramul Catedralei Episcopale.

Mai multe poze aici.

Cu acest prilej, în locaşul de cult a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi de un mare sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Coral „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timişoarei. La fel ca şi în alţi ani, a fost o sărbătoare, cu multă bucurie, în primul rând prin prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie. Alături de credincioşii Catedralei au participat la acest eveniment copiii de la Grădiniţa Românească, cât şi cei de la Şcoala Generală Românească şi Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula. Copiii de la grădiniţă şi de la şcoala generală, la finalul Sfintei Liturghii, au prezentat o serbare frumoasă cu rugăciuni, poezioare şi cântece, închinate Sfântului Nicolae şi colinde de Crăciun.
În cadrul Sfintei Liturghii a mai fost un moment special, care în viaţa unui om se întâmplă o singură dată. Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan l-a hirotonit întru diacon pe Marian Emanuel Văduva, originar din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi care de mai mulţi ani îşi desfăşoară activitatea la Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria.
Astfel a fost o zi de mare sărbătoare atât pentru credincioşii obişnuiţi ai Catedralei, cât şi pentru cei sosiţi din alte localităţi româneşti din Ungaria şi din România, dar şi pentru copiii şi pedagogii care i-au însoţit în această zi la biserică. Au fost prezenţi la biserică şi oficialităţi: domnul Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, Ioan Fodoreanu, consul general al României la Seghedin şi doamna consul Monica Radu, de la consulatul din Seghedin, Dragoş Ţigău, consulul gerant interimar de la Consulatul din Jula, Görgényi Ernő, primarul oraşului Jula, dar şi oaspeţi din Episcopia Argeşului şi Muscelului, maici de la Mănăstirea Robaia şi părintele stareţ de la Mănăstirea Corbii de Piatră, rudenii şi cunoştinţe apropiate ale noului diacon Emanuel Văduva.
La finalul slujbei a avut loc sfinţirea colivei, care a fost împărţită credincioşilor, iar tuturor copiilor prezenţi la biserică, cei doi Ierarhi le-au împărţit „moşi” din ciocolată, dulciuri achiziţionate cu sprijinul Autoguvernării Româneşti din Jula şi al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.
A.B.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...