22 feb. 2013

„Rocker”, noul film al lui Marian Crişan rulează la Salonta

Noul film regizat de Marian Crişan rulează în cinematografele din România începând din 22 februarie. Filmul „Rocker” va fi prezentat sâmbătă, 23 februarie, de la ora 18, la Casa de Cultură din Salonta. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului, echipei şi a actorilor din film. Duminică, 24 februarie, sunt programate încă două proiecţii tot la Casa de Cultură, de la orele 18 şi 20. La prezentarea filmului sunt aşteptaţi cu drag şi românii din Ungaria.

Acţiunea filmului are loc la Oradea şi spune povestea lui Victor, un rocker la 45 de ani, care e gata să facă orice pentru fiul său Florin, dependent de droguri. Pe lângă legătura de sânge, ceea ce îi uneşte cel mai mult este muzica rock. Filmările au avut loc în judeţul Bihor, în Oradea, Salonta, Arieşeni şi zona Beiuşului.

Rolul principal este interpretat de actorul clujean Dan Chiorean alături de care joacă actorii Alin State şi Crina Semciuc (Bucureéti), Ofelia Popii (Sibiu) dar şi actorii orădeni Richard Balint, Daniel Vulcu şi Elvira Rîmbu. Directorul de imagine este Tudor Mircea, iar scenografia şi costumele sunt semnate de Alexandra Alma Ungureanu.
„Rocker” este cel de-al doilea lungmetraj al lui Crişan după „Morgen”, care a câştigat premiul special al juriului, dar şi premiul juriului ecumenic la Festivalul de la Locarno, unde a fost lansat, în 2010.
Cel de-al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan merge cumva pe aceeaşi reţetă cunoscută de la „Morgen”: o poveste apropiată de experienţa de viaţă într-un oraş mic a regizorului, filmări într-un cadru real, nemaiexploatat înainte în filmul românesc şi un actor principal de la Cluj-Napoca. „Rocker” a avut premiera mondială în septembrie la a 60-a ediţie a Festivalului de la San Sebastian, în secţiunea „Noi regizori”. Filmul este o co-producţie România-Franţa-Germania.
Dacă în „Morgen” rolul principal l-a avut Hatházi András, un actor foarte apreciat al Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca, în „Rocker” rolul principal, al lui Victor, e jucat de actorul Dan Chiorean, angajat al Teatrului Naţional Cluj-Napoca.
Victor e un rocker trecut de 40 de ani, văduv, care locuieşte cu fiul său Alin într-un apartament insalubru dintr-un cartier rău famat din Oradea. Alin e dependent de droguri, dar tatăl său ar face orice pentru el, inclusiv să-l ajute pe el şi pe colegii săi din trupa punk „Iguanele” să pregătească un concert live. Deşi Victor e şi el un fel de rebel fără cauză, i-ar face plăcere să ducă în sfârşit o viaţă liniştită alături de prietena sa, care are şi ea un fiu. Victor se înţelege mult mai bine cu fiul iubitei lui, decât cu propriul său fiu, pentru care trebuie să facă lucruri pe care le detestă, inclusiv să-i injecteze heroina de care e dependent.
„Sunt nişte fapte reale, care sunt filtrate printr-un fel de contemplare şi subiectivism al meu, urmărind fenomenul ăsta şi stând cu oameni din zona asta socială. A devenit un film mai mult despre oamenii care stau lângă cei care au probleme cu droguri, lângă cei dependenţi, nu despre dependenţi”, a spus regizorul Marian Crişan, citat de Radio România Actualităţi. „E vorba, pe de o parte, despre lumea marginală a rockerilor pe care îi consider un grup social special. Mă interesează această lume a rockerilor anonimi care nu sunt staruri şi care nu apar la televizor. Îmi place pentru că îmi inspiră rebeliune, identitate şi rezistenţă la schimbare, să zicem aşa. Pe de altă parte, în film e vorba şi despre relaţia profund umană între un tată şi un fiu. O relaţie care a ajuns la un fel de extrem, la limita a ceea ce e acceptat de către societate. În acelaşi timp, filmul vorbeşte şi despre o trupă rock obscură dintr-un oraş de provincie. Această latură a filmului e inspirată de o trupă reală din Salonta, oraşul meu natal. Trupa reală evoluează sub numele „Iguana pe fir” şi e formată din nişte amici de-ai mei, care continuă să cânte acolo un punk-rock à la anii ’90. Când eram acasă şi ne întâlneam foarte des, ei visau să iasă din zona locală şi să ajungă să cânte la Cluj-Napoca sau la Bucureşti. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat cu adevărat. Au rămas anonimi pentru publicul larg, dar asta nu i-a descurajat şi nicidecum nu i-a făcut să se schimbe, să se lase de muzică sau să cânte altceva. Cântă şi acum şi au rămas rockeri…”, a povestit Marian Crişan într-un interviu pentru Adevărul.ro.
Marian Crişan, un pasionat ascultător de muzică rock, şi-a folosit abilităţile regizorale în ultimii zece ani pentru a realiza mai multe videoclipuri, pentru trupe rock mai mici sau mai mari, de la Coma, Zebre, Da Hood, Altar, Omul cu Şobolani până la Voltaj, Direcţia 5 şi Iris.
E.Ş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...