Examen pentru admiterea la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Anul acesta, zece tineri din comunitatea românească din Ungaria optează pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, majoritatea dintre aceştia la specializări din domeniul Sănătate. Înscrierile candidaţilor la universitatea arădeană se pot face până pe 31 iulie. Admiterea la toate specializările din cadrul domeniului Sănătate se face prin susţinerea unui test de admitere – test grilă, după o bibliografie care este postată pe site-ul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină dentară. Admiterea la studiile universitare de licenţă se organizează în sesiunea august 2013, respectiv în data de 2 august 2013. În cazul în care rămân locuri neocupate se organizează o a doua sesiune de admitere în aceleaşi condiţii ca şi prima sesiune, cu aceiaşi comisie, pe 27 septembrie 2013, ora 9.00, perioada de înscrieri 6 august – 26 septembrie.
Concursul de admitere din data de 2 august se va desfăşura între orele 09.00 – 11.00, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, situat pe strada Liviu Rebreanu nr. 86. Rezultatele admiterii vor fi afişate în data de 5 august, la avizierul din Campusul universitar şi pe pagina web a Universităţii. Cetăţenii străini, deci şi tinerii din Ungaria, care nu au atestat de limba română sau nu au terminat la Liceul „N. Bălcescu” din Jula, vor trebui să susţină un test de verificare în perioada 26–27 iulie 2013. Testul de limbă este obligatoriu şi celor care şi-au înaintat dosarele la admiterea la programele de studii universitare de licenţă organizate într-o limbă străină (engleză, franceză), cei care nu au atestat de limba engleză sau franceză trebuie să se prezinte la susţinerea testului de verificare din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.
A.B.

Comentarii