Simpozion ştiinţific la Jula

Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria organizează cea de-a XXIII-a ediţie a Simpozionului ştiinţific în zilele de 23–24 noiembrie 2013, ora 10.30, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (Jula, str. Gh. Doja nr. 8).
Pe parcursul celor două zile, publicul va putea asculta următoarele prelegeri: Cornel Sigmirean (Tîrgu-Mureş): Naţiune şi naţionalitate în Austro-Ungaria; Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu (Cluj): Interferenţe româno-germane în zona regimentului grăniceresc năsăudean în epoca modernă; Iulia Mărgărit (Bucureşti): Evoluţii semantice speciale în lexicul românilor din Ungaria; Maria Marin (Bucureşti): Trăsături ale toponimiei satelor româneşti din Ungaria; Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu (Tîrgu-Mureş): Bursierii fondurilor grănicereşti de la Năsăud la Universitatea din Budapesta; Viorel Dorel Cherciu (Giroc): Concubinajul în Banat – Nulificarea Căsătoriei; Iulian Boldea (Tîrgu-Mureş): Retorica vizualităţii în poezia lui Vasile Alecsandri; Tiberiu Herdean (Budapesta): Expresia individualului în proza românească interbelică; Elena Rodica Colta (Arad): Prezenţa societăţii româneşti în viaţa publică şi culturală a vremii, reflectată în presa arădeană de la sfârşitul secolului al XIX-lea; Alin Cristian Scridon (Giroc): Articole biblice publicate de părintele David Voniga în Revista Preoţilor; Ana Borbély (Budapesta): Peisaj lingvistic, cultural şi social din Chitighaz (2010); Maria Dan, Georgeta Fodor (Tîrgu Mureş): Între privat şi public. Prilejurile de socializare ale femeilor române din fostul Imperiu Austro-Ungar; Stella Nikula (Giula): Tabuuri în societatea tradiţională; Elena Csobai (Bichişciaba): Comunitatea românească din Peterd; Emilia Martin (Giula): Bătrâni în lumea satului; Maria Berényi (Budapesta): 150 de ani de la înfiinţarea Catedrei Române din Budapesta.
În cadrul simpozionului, vor fi lansate publicaţiile Institutului, apărute în 2013 şi se va aniversa 20 de ani de existenţă a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria.
E.Ş.

Comentarii