Editorial - Biserica şi preotul ne poate uni

Orice nou început este dătător de noi speranţe. La vremuri noi, oameni noi, zice o vorbă românească. Cred că acesta a fost gândul călăuzitor al acelor credincioşi inimoşi care s-au ocupat de organizarea cât mai frumoasă şi festivă a instalării noului paroh în Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae din Jula. Felicitări! Le-a reuşit. Prin chemarea şi aducerea la sfânta slujbă a numeroşilor români din oraş, printre care pe mulţi nu prea îi vezi nici la marile sărbători, au demonstrat că în oraşul Jula există mulţi credincioşi români ortodocşi, care nu şi-au uitat rădăcinile, credinţa şi limba, care simt totuşi o responsabilitate faţă de viitorul bisericii lor, faţă de viitorul acestei comunităţi. Slujba din duminica trecută a fost foarte frumoasă. Cele mai bine de trei ore de slujire, înfrumuseţate de cântările Corului “Pro Musica”, au trecut pe nesimţite. Chiar şi parastasul de 6 săptămâni al Nanei Marta, fosta cântăreaţă din strana bisericii, a fost demn de amintirea celei răposate, care s-ar fi bucurat să vadă biserica plină de oameni cântând cu toţii împreună atât “Tatăl nostru” cât şi cântarea arhicunoscută: “Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitei roabei Tale, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Străvechea Catedrală ortodoxă din centrul Julei, ctitorie a strămoşilor lui Moise Nicoară, mare luptător pentru drepturile românilor din Crişana şi Banat în secolul al XIX-lea, a trăit până acum multe momente fericite: a primit vizite ale patriarhilor şi episcopilor, ale preşedinţilor, premierilor şi miniştrilor din România şi Ungaria, a dat spaţiu pentru concerte religioase şi de muzică clasică, dar în primul şi în primul rând a fost în cei 200 de ani de existenţă lăcaş pentru cununiile şi botezurile credincioşilor români din acest oraş. Din păcate, românii băştinaş din oraşul Jula sunt pe cale de dispariţie. Abia dacă mai găsim câteva familii cu rădăcini de un secol în Jula. Marea majoritate a românilor julani de azi sunt venetici, fiind mutaţi aici din satele din jur, din Micherechi, Chitighaz, Aletea sau Otlaca. Aceşti credincioşi au avut acum o dorinţă către vlădica lor, Preasfinţitul Siluan: ca după moartea pr. vicar Pavel Ardelean să aibă Catedrala Sf. Nicolae, cunoscută şi sub numele de Parohia Jula-Mare, un nou paroh în persoana pr. Teodor Marc, un preot “de-al lor”, venit din rândurile comunităţii. Dorinţa credincioşilor a fost respectată cu înţelepciune.
Acest nou început aduce însă după sine şi noi responsabilităţi. Nu numai pentru preotul paroh, ci şi pentru credincioşi. Parohia va fi solidă numai dacă îi va avea aproape pe credincioşi, nu doar la Paşti şi la Crăciun, ci pe tot parcursul anului, dacă atunci când unul se va îmbolnăvi va fi cercetat şi ajutat de preot şi de ceilalţi credincioşi, dacă va cununa cât mai mulţi tineri şi va atrage cât mai mulţi copii spre biserică. Omul-cheie în toate aceste realizări este de bună seamă preotul, pe care poetul francez Alphonse De Lamartine l-a descris atât de expresiv: “În fiecare parohie este un om care este al tuturora, pentru că e părintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei şi nu-l lasă decât în mormânt, care binecuvintează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii şi sicriul, un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fiecare de el, pe care necunoscuţii îl numesc părinte, la picioarele căruia creştinii merg a depune mărturiile lor cele mai intime, un om care prin starea sa este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletului şi ale trupului… Acest om e preotul.”
Trăim vremuri noi, pentru care este nevoie de oameni noi. Oameni care să ne unească. Biserica şi preoţii sunt factori care ne pot uni. Am văzut asta în Duminica Sfinţilor Români, la Jula, în anul Domnului 2014.
Eva Şimon

Comentarii