Românii din Ciongrad îşi apără demnitatea

La şedinţa sa din 10 septembrie, Autoguvernarea Românească a judeţului Ciongrad a votat o luare de poziţie în legătură cu problemele actuale legate de imigranţii care ajung în Ungaria dinspre sud şi ultimele declaraţii ale unor politicieni maghiari referitoare la naţionalităţile din ţară. Comunicatul reaminteşte că „Ungaria asigură protecţia tuturor cetăţenilor de pe teritoriul ţării indiferent de naţionalitatea acestora”. Conform drepturilor minoritare, declarate prin documente naţionale şi internaţionale, Ungaria protejează grupurile etnice trăitoare pe teritoriul său de minimum 100 de ani, tocmai din acest motiv, acestea „nu pot fi tratate în acelaşi context cu problematica imigranţilor care afectează în mod grav toată Europa”.
Membrii Autoguvernării Românilor din judeţul Ciongrad sunt „solidari cu imigranţii ajunşi în dificultate fără voia lor, cărora trebuie să le dăm tot ajutorul pe baza drepturilor omului, a normelor creştine şi după posibilităţile ţării noastre”. În acelaşi timp, ei solicită Guvernului şi Parlamentului Ungariei ca în cursul dezbaterilor legate de imigranţi să se abţină de compararea acestora cu naţionalităţile din Ungaria.
„Românii din judeţul Ciongrad sunt interesaţi ca Ungaria să treacă cât mai uşor şi cu cât mai puţine conflicte de greutăţile cauzate de cel mai mare val de imigrări din epoca noastră”, se mai arată în comunicatul trimis redacţiei noastre.

E.Ş.

Comentarii