16 mar. 2016

„Dragobetele, sărută fetele”

Titlul acestui articol denumește activitatea desfășurată în cadrul Proiectului educativ „Prietenia, un dar de preț”, inițiat între Grădinița „Micul prinț”, în colaborare cu Grădinița de Naționalitate Română din Micherechi, Ungaria, G.P.P. nr. 27, Oradea, G.P.P nr 1, Beiuș, G.P.P Tinca, Școala gimnazială Urviș, Grădinițele Urviș și Șoimi.
Activitatea s-a desfășurat la G.P.P nr. 27 Oradea. Aici s-au întâlnit educatoarele de la cele 7 instituții de învățământ, pentru a urmări programul desfășurat de preșcolarii de la grădinița gazdă, sub coordonarea educatoarelor lor. La activitate au fost prezente și doamna inspector pentru educația timpurie, limba română, Lucia Caciora, doamnele director și director adjunct de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Oradea.

Copiii din grădiniță, pregătiți de doamnele educatoare au confecționat mărțișoare, pe care ni le-au oferit nouă, celor prezente și au organizat expoziții. Copiii, sub îndrumarea educatoarelor lor, ne-au oferit un adevărat spectacol: dansuri etno, grup vocal cu cântece populare românești și dansuri populare.




Invitații speciali au fost solistul vocal Andrei Corb, elev al Colegiului Pedagogic și solistul instrumetist (acordeon) Tudor Tulvan, elev al Liceului Traian Vuia, Oradea, salontan de baștină.
Doamna prof. Aurelia Bodea ne-a făcut cunoscute tradițiile de „Dragobete”, pe care românii îl mai numesc „Năvalnicul” sau „Logodnicul păsărilor”. Pe muzica lui Gheorghe Zamfir am ascultat „Povestea de dragobete”, iar „Balada” lui Ciprian Porumbescu ne-a picurat în suflete „Doina, dorul și omenia”.
Prin bunăvoința doamnelor prof. Georgeta Druță, Natalia Coroiu și a Inspectoratului Școlar Județean Bihor, am fost răsplătite cu câte o diplomă de participare la această activitate. S-au îmbinat armonios cele două sărbători tradiționale românești „Dragobetele” și „Mărțisorul”, prezentate prin suflete de copii.





Am schimbat păreri și idei, și am aflat mai multe despre tradițiile românești care vestesc primăvara. Aşteptăm cu nerăbdare să punem în practică tot ce am învățat, să sărbătorim venirea primăverii cu un Mărțișor și la Grădinița de Naționalitate Română din Micherechi.
„Prietenia, un dar de preț
Împletită-n mărțișoare
Și-un sărut de Dragobete
Pentru fiecare.”
Coordonatoarele proiectului, prof. Ligia Benea și prof. Simina Gherțan, mulțumesc doamnei primar a localității Micherechi, Margareta Tat, pentru implicare, pentru deschiderea și aprecierile pe care le are pentru acest proiect regional. Mulțumim de asemenea întregului colectiv al G.P.P nr. 27 „Voinicel” Oradea, pentru momentele frumoase cu care ne-au umplut sufletul, pentru găzduire și ospitalitate. Am învățat lucruri utile, pe care le vom transmite mai departe preșcolarilor noștri.

prof. Simina Gherțan, Grădinița de Naționalitate Română din Micherechi, Ungaria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...