Guvernul Ungariei
acordă 100 milioane de forinţi pentru refacerea turnului dinspre sud al
bisericii ortodoxe din piaţa Petőfi din Budapesta. Acordul în această privinţă
a fost semnat într-un cadru festiv pe 24 octombrie de către Soltész Miklós, secretar de stat pentru
naţionalităţi şi culte din cadrul Ministerului Resurselor Umane şi Episcopul Tihon de Podolsk, vicarul
Preasfinţitului Patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, care conduce şi
Biserica Ortodoxă Maghiară. Turnul dinspre sud al acestei biserici, aflate
lângă podul Elisabeta, a fost distrus în cel de-al Doilea Război Mondial.
Biserica cu hramul „Adormirii Maicii Domnului” din Budapesta este una
dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din Ungaria, fiind construită între
1791–1801, la inițiativa comunității grecești și macedo-române din Pesta. La
proiectarea acesteia a participat unul din cei mai importanți arhitecți ai
secolului XIX, Ybl Miklós. În
perioada celui de-al Doilea Război Mondial, catedrala a avut de suferit în urma
operațiunilor militare, unul din turnurile sale fiind distruse. În perioada
2006–2009 au fost efectuate lucrări de restaurare a lăcașului, însă acestea nu
au fost finalizate. În anul 2016, eparhia ortodoxă din Ungaria a reușit să
convină asupra alocării unor resurse pentru finisarea celei de-a doua jumătate
a lucrărilor, informează agenţia MTI.
Comentarii
Trimiteți un comentariu