Un grup de profesori din judeţul Cluj, de la
şcoala cu clasele I–VIII din Ceanu Mare au participat săptămâna trecută, pe 3
noiembrie, timp de o zi, la Micherechi, în Ungaria. Scopul vizitei a fost
încheierea unui parteneriat cu şcoala generală, primăria şi biserica ortodoxă
din Micherechi. Conform celor spuse de către conducătorul grupului clujean,
învăţătorul Ştefan Székely, obiectivele propuse ale
acestui program sunt: schimbul de experienţe între profesori, valorizarea
moştenirii culturale, a tradiţiilor şi obiceiurilor, în scopul responsabilizării
tinerei generaţii spre recunoaşterea acestor valori, promovarea de valori prin
activităţi, programe, proiecte, pentru a oferi elevilor un mediu educaţional
echilibrat şi stimulativ, o educaţie de tip european şi posibilitatea, pentru
toţi copiii, de a atinge nivelul maxim de performanţă. Delegaţia a fost întâmpinată
la Micherechi de către viceprimarul Bertold Netea, de conducerea instituţiei
de învăţământ, Ana Netea Benea şi Ana Ruja, preotul paroh Ioan
Bun. Ca prim pas spre colaborare, oaspeţii au adresat gazdelor o invitaţie
la festivalul de colinde al şcolii din Ceanu Mare, intitulat „Raza soarelui”, care
va avea loc pe 3 decembrie.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu