11 apr. 2017

Sărbătoarea Francofoniei la românii din Jula

Mai multe imagini aici
Termenul „francofonie” a apărut spre sfârşitul secolului al XIX-lea pentru a descrie ţările şi persoanele vorbitoare de limbă franceză. Nucleul interguvernamental al Francofoniei a fost creat la 20 martie 1970, dată care este celebrată în fiecare an drept Ziua Internaţională a Francofoniei. Organizaţia Internaţională a Francofoniei reuneşte 75 de state şi guverne de pe cinci continente, unele cu rol de membru (cum este România) iar altele doar ca observatori (cum e Ungaria), care au în comun afinitatea pentru limba şi cultura franceză. Toate ţările care au aderat la mişcarea francofonă organizează în cursul lunii martie diverse manifestări culturale, artistice şi educaţionale pentru o mai bună promovare a limbii franceze, dar şi în scopul cooperării şi solidarităţii dintre state.




În seara zilei de 29 martie, la Jula, au marcat acest eveniment şi Consulatul General al României şi Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria în cadrul unei serate de cântece şi versuri în limbile franceză şi română. Programul a început cu intonarea celor trei imnuri, ale Ungariei, României şi Franţei, de către Corul românesc „Pro Musica” din Jula, care a mai cântat şi cântece religioase şi alte melodii în română şi franceză. Corul dirijat de tânărul Adrian Bugyi din Arad a fost şi de această dată la înălţime şi a dat tonul evenimentului cultural. A urmat apoi programul literar al unui grup de elevi de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, întocmit de profesoarele Maria Gurzău Czeglédi şi Vera Cser, şi care a cuprins versuri de la cei mai importanţi autori francezi, interpretate în limbile română şi franceză.
Invitaţii speciali ai seratei au venit de această de la Arad. Trupa de teatru „Amifran”, condusă şi fondată de Florin Didilescu, a prezentat publicului julan un program cultural bilingv, dar şi-a prezentat, prin imagini şi întâmplări, şi „povestea” celor 26 de ani de la înfiinţare. „Suntem deosebit de recunoscători celor care au avut această iniţiativă, în primul rând să marcheze Ziua Internaţională a Francofoniei şi, în al doilea rând, să ne facă părtaşi pe noi aici, la Jula. Prezenţa noastră aici nu este întâmplătoare. Amifran este asociaţie creată în 1991, de un grup de profesori de franceză din Arad. Ţinta noastră de la început au fost nu maturii, cei care erau deja câştigaţi pentru ideea francofoniei, ci ţinta noastră au fost cei tineri. Propagarea învăţării limbii franceze de către tineret ni s-a părut o idee extrem de benefică, deoarece cu cât ştii mai multe limbi străine cu atâta eşti mai uşor integrabil într-o viaţă şi într-o lume nu foarte simplă şi uşoară. Ca să-i motivez pe copii să se apropie de limba şi cultura franceză trebuia aleasă o cale. Calea aceasta e una artistică, fiind vorba despre teatru. Deci, încercăm să promovăm învăţarea limbii franceze prin alte mijloace decât cele strict şcolare şi prin teatru să-i deschidem înspre lume. Plecând de la festivalul pe care îl organizăm în Arad şi care adună în fiecare an 300–350 de tineri din 7–10 ţări, încercăm să punem într-un dialog intercultural adolescenţii, elevii români şi colegii lor din lumea întreagă, care au în comun două lucruri: limba franceză şi teatrul”, ne-a mărturisit domnul Florin Didilescu despre Amifran şi dragostea faţă de limba şi cultura franceză.



Tot cu acest prilej, în sala mare a Uniunii Culturale a fost aranjată și o expoziție de fotografie, intitulată „Franța, mon amour!”, aparținând artistului și jurnalistului Virgiliu Jireghie, din Arad.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa a numeroşi români de o parte şi alta a graniţei româno-maghiare, oficialităţi, cadre didactice, reprezentanţi ai universităţilor din Arad, oaspeţi din judeţul Caraş-Severin, dar a fost de această dată alături şi consulul general al Slovaciei la Bichişciaba, domnul Igor Furdik.
În încheierea manifestării, organizatorii, Florin Vasiloni, consul general la Jula şi Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale, a invitat publicul la o mică recepţie cu produse specifice gastronomiei franceze.

E.Ş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...