Cavalcada dansului popular la Festivalul folcloric „Perinița” din Jula

La Centrul Cultural Românesc din Jula a avut loc vinerea trecută, pe 9 iunie, cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de cântece şi dansuri populare „Periniţa", eveniment organizat de către Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria. Cu acest prilej, au evoluat solişti şi formaţii artistice de dansuri populare a tuturor școlilor în care se învață limba română în Ungaria din cele trei județe: Bihor, Bichiş şi Ciongrad.


Întâlnirea culturală între copiii români, dascălii lor şi spectatorii din Jula s-a concretizat pe scena festivalului „Perinița”, într-o evoluţie armonioasă şi complexă. Păstrătorii de tradiţii din: Aletea, Bătania, Chitighaz, Cenadul Unguresc, Jula, Leucușhaz, Săcal, au reuşit, şi de această dată, să transmită emoţii publicului, prezentând un program variat, oferit de solişti vocali și grupuri folclorice, dar și multe formaţii de dansuri populare.







După cuvintele de bun venit și de deschidere a celei mai noi ediții a festivalului de către președintele AȚRU, domnul Tiberiu Juhász, primii care au evoluat în scenă au fost elevii Școlii generale „Nicolae Bălcescu” din Jula, instruiți de către coregraful Ioan Andrei Nedro. Elevii claselor 1–2 au prezentat un buchet de dansuri românești: Sârba de la Aletea, Hora mare și Lugojana. Dansatorii claselor 3–4–5 de la școala din Jula au pus în scenă Dansuri din Chitighaz și coregrafia „Drumul spre casă”, iar cei de clasele 6–8 au dansat dansuri din Micherechi. Următorii protagoniști ai dansurilor populare au fost dansatorii ansamblului „Doina Bihorului”, conducător Gheorghe Gros. Aceștia au deschis și festivalul cu dansul „Perinița”, iar în continuarea programului au prezentat alături de dansatorii de la școala din Leucușhaz, Cenadul Unguresc și Săcal, dansuri din Banat și Bihor.








Școala generală „Lucian Magdu” din Bătania a pus în scenă o horă moldovenească, iar corul școlii a prezentat un program de cântece populare împreună cu micii soliști: Viviana Sarca, Roland Ristin și Reka Misik. Aceștia au fost pregătiți de profesoarele Andreea Szenes și Zsuzsana Marta. Școala din Chitighaz a pregătit pentru acest eveniment dansuri populare locale, instruiţi fiind de Csapó Magdolna, după care a intrat în scenă Ansamblul școlii de artă „Kaláris” din Chitighaz. Grupul vocal al Școlii generale din Aletea, condus de profesoara Simona Müller, a interpretat cântecele populare „Floare de mălin” și „Lucru mare-i omenia”.




Festivalul a fost încheiat de Ansamblul Păstrătorilor de Tradiții, format din elevii Liceului românesc „N. Bălcescu” din Jula, coregraf Ioan Andrei Nedro.
După festival, toţi elevii participanţi au fost răsplătiţi cu o masă de prânz şi, la fel ca în fiecare an, cu un program relaxant la Băile Cetăţii din Jula.

A.Becan

Comentarii