Augustin Buzura (1938–2017)

„Cultura română pierde un mare prozator, un caracter, un om moral, un om de atitudine", se arată într-un comunicat al Academiei Române, făcând referire la plecarea în eternitate a scriitorului Augustin Buzura în seara zilei de 10 iulie 2017. În vremea când era preşedinte al Fundaţiei Culturale Române (Institutul Cultural Român de azi), Augustin Buzura avea legături foarte bune şi cu românii din Ungaria, în special cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi săptămânalul „Foaia românească”, vizitând de mai multe ori aceste instituţii româneşti. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!


Originar din Maramureș, născut la Berința, pe 22 septembrie 1938, Augustin Buzura a fost una dintre marile conștiințe ale poporului român, model de demnitate și curaj, ce a denunțat în opera sa abuzurile și absurditatea regimului comunist din România. Romanele sale sunt opera unui scriitor de un deosebit rafinament intelectual, cu o pătrunzătoare capacitate analitică, scrie în comunicatul Academiei Române.
Spirit rafinat, cu o cultură exemplară, a fost redactor-șef al revistei literare „Tribuna” din Cluj, președinte al Fundației Culturale Române și președinte al Institutului Cultural Român, director al revistei „Cultura”, toate instituții fundamentale pentru promovarea și stimularea culturii române.
Absolvent al Liceului Gh. Șincai din Baia Mare și al Facultății de Medicină Generală din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, specializat în psihiatrie, Augustin Buzura a renunțat la cariera medicală în favoarea literaturii și publicisticii. A debutat editorial la 25 de ani cu volumul de povestiri „Capul Bunei Speranțe”, urmat de volumul „De ce zboară vulturii?”, ambele publicate în anii imediat următori „obsedantului deceniu” (1963, respectiv 1967). Au urmat volumele „Absenții” (1970), „Fețele tăcerii” (1974), „Orgolii” (1977), „Vocile nopții” (1980), „Refugii” (1984), „Drumul cenușii” (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii” (1999), „Teroarea iluziei” (2004), „Raport asupra singurătății” (2009).
Creația sa, demistificatoare și incitantă prin subtilitatea analizei psihologice, prin seriozitatea și gravitatea expresiei, a cunoscut încă de la început recunoașterea criticii literare și simpatia publicului. Romanele sale au cunoscut tiraje uriașe și nenumărate reeditări în țară și străinătate, fiind unul dintre cei mai iubiți și admirați scriitori români. A primit de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1970, 1974, 1980, 1984), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1977). Romanele lui Augustin Buzura au fost traduse în franceză, engleză, germană, chineză, suedeză, maghiară, poloneză, rusă, portugheză, slovenă, japoneză, spaniolă și a tradus, la rândul său, literatură germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă.
Publicist pasionat, cu un dezvoltat spirit civic, scriitorul Augustin Buzura și-a pus talentul literar, vreme de peste o jumătate de secol, în slujba valorilor libertății și demnității umane, cultivate cu mijloacele artei și culturii. A fost, din această perspectivă, unul dintre cei mai mari intelectuali români care a crezut în rezistența civică prin cultură.
Pe 3 iulie 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular pe 12 martie 1992.

E.Ş.

Comentarii