Cu binecuvântarea PS Episcop Siluan, în săptămâna 26 iunie – 2 iulie, la Budapesta a avut loc
cea de a şasea ediţie a Taberei de iconografie pe sticlă pentru copii.
Tabăra a fost iniţiată şi organizată din anul 2012 de
preşedinta Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta, Gabriela Elekes, şi susţinută financiar
de Autoguvernarea Românească din cartierul XI, din capitala Ungariei. Ca şi
ediţiile precedente, tabăra se desfăşoară în clădirea care a aparţinut
Fundaţiei Gojdu şi în care funcţionează Capela Ortodoxă Română şi Aşezământul
Monahal Sfântul Ioan Botezătorul. De la an la an, această tabără de creaţie a
devenit tot mai populară şi aşteptată în comunitatea budapestană.
Sub îndrumarea Părintelui Paroh de la Jaca, Cosmin Pop, în această săptămână, 12
copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, au încercat să pătrundă în tainele
picturii pe sticlă, cu inocenţa şi cu talentul cu care fiecare este înzestrat.
Tabăra a fost şi un prilej de a lega prietenii şi de a-i
convinge pe copii că prin răbdare şi perseverenţă pot face lucruri frumoase,
care le aduc bucurie lor şi celor din jur.
Este o satisfacţie şi pentru organizatori să descopere că
s-a creat un grup de copii interesați de acest gen de petrecere a vacanţei,
care renunţă pentru un timp la tentaţiile lumii virtuale din zilele noastre. Și
ediţia din acest an s-a bucurat de purtarea de grijă părintească şi de
ospitalitatea pr. David Pop și a
maicilor de la Aşezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.
În ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie),
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Budapesta de către Părintele Protosinghel David
Pop, Superiorul Aşezământul Monahal împreună cu Părintele Paroh de la Jaca, Cosmin
Pop, după care copiii participanţi la tabără au fost împărtăşiţi.
Tabăra de iconografie pe sticlă de la Budapesta s-a
încheiat duminică, 2 iulie, după oficierea Sfintei Liturghii, prin expunerea în
Sala Gojdu a lucrărilor executate de copii, în această săptămână.
În deschiderea expoziției, pr. Cosmin Pop a precizat că
rolul acestor tabere este de a-i aduce pe copii în preajma bisericii, a
tradiţiei şi culturii româneşti și de a-i rupe pentru un timp de viaţa virtuală
a calculatorului şi a internetului, unde lucrurile, imaginile apar la o simplă
apăsare de buton. „Și Dumnezeu putea să facă Lumea într-o clipă, dar a creat-o
în șase zile, iar în a șaptea zi s-a odihnit, prin aceasta a vrut să ne învețe
că lucrurile cu adevărat mărețe se fac în timp și cu multă trudă și răbdare”.
La eveniment a fost prezent și ES Marius Lazurcă, Ambasadorul României în Ungaria.
Gabriela Enea Elekes
Comentarii
Trimiteți un comentariu