ISUS SALVATORUL: Al 35-lea Congres al Cultului Creştin Baptist din România

Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România (UBCB) şi-a desemnat, la Timişoara, noul Comitet Executiv pentru următorii 4 ani. La Congres au participat peste 900 de delegaţi cu drept de vot, fiind înregistrată cea mai mare participare din istoria Cultului Creştin Baptist din România. Preşedinte a fost reales prof. dr. Otniel Ioan Bunaciu, profesor universitar şi decan la Facultatea de Teologie Baptistă a Universităţii Bucureşti şi la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti.


În urma alegerilor desfăşurate sub îndemnul „Unitate în Lumina lui Isus Hristos”, cu ocazia celui de-al 35-lea Congres al UBCB din România, la Timişoara, în perioada 19–20 mai, delegaţii bisericilor baptiste cu statut juridic au votat noua structură a Comitetului Executiv care va reprezenta Uniunea în următorii 4 ani, în plan naţional şi internaţional. Preşedinte a fost reconfirmat prof. dr. Otniel Ioan Bunaciu care, dintr-un număr total de 922 voturi valid exprimate a primit 489. Secretar general a fost reales dr. Ionel Tuţac, iar secretar general adjunct pastorul Ilie Milutin. Vicepreşedinte şi responsabil cu activitatea de misiune creştină a fost reales Viorel Candrianu, vicepreşedinte cu activitatea pastorală a fost reconfirmat Ilie Cornel Tinco, vicepreşedinte responsabil cu educaţia a fost reales dr. Paul Negruţ, iar vicepreşedinte din partea Convenţiei Maghiare a fost reconfirmat dr. Jozsef Kovacs. Cel de-al 35-lea Congres al Cultului Creştin Baptist din România a fost găzduit de Biserica Baptistă Betel din Timişoara. Mesajul principal al Congresului a fost rostit de invitatul special, John Upton, Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste. Au mai adus saluturi pastorii Valeriu Ghileţchi, Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste, Avram Dega, reprezentantul baptiştilor români din Serbia şi Daniel Brânzei, preşedintele Asociaţiei Baptiste Române din SUA şi Canada.
În cadrul lucrărilor Congresului au fost prezentate rapoartele diferitelor departamente ale UBCB din România, viziunea candidaţilor şi îndemnuri pentru activitatea de slujire. A fost evocată, pe scurt, istoria celor 90 de ani de existenţă ai Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti şi a fost prezentat raportul celor 20 de ani de activitate ai Universităţii Emanuel din Oradea. Dr. Otniel Ioan Bunaciu a mulţumit Uniunii pentru felul în care s-a reuşit depăşirea nevoilor ivite pe parcursul celor patru ani din primul său mandat, reafirmându-şi credinţa că mişcarea baptistă are un viitor frumos în mâinile lui Dumnezeu. Secretarul general, dr. Ionel Tuţac, a subliniat importanţa preschimbării autorizaţiilor de funcţionare a bisericilor baptiste, deoarece documentele eliberate înainte de anul 2008 nu mai sunt valabile. Vicepreşedintele cu educaţia, dr. Paul Negruţ a propus un amendament la Legea Educaţiei care să corecteze obligativitatea pensionării cadrelor universitare la vârsta de 65 de ani. Delegaţia Comitetului Executiv al UBCB din România a fost primită de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, domnul Constantin Ostaficiuc, prilej cu care a fost organizată o conferinţă de presă la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional al Judeţului Timiş.
Comunitatea Creştină Baptistă Oradea a fost reprezentată la Congres de bordul director format din pastorii Petru Vidu, Florian Negruţ, Dorin Hnatiuc, Mihai Micula, Alin Faur, însoţiţi de pastori şi delegaţi ai bisericilor baptiste din Bihor şi Satu Mare. Lucrările celui de-al 35-lea Congres al UBCB din România s-au încheiat cu un serviciu religios.
Sorin Petrache

Comentarii