ISUS SALVATORUL: David Wilkerson a plecat la Domnul

David Wilkerson

La 27 aprilie, David Wilkerson, fondatorul „World Challenge Ministries” a murit într-un accident de maşină, la 79 de ani. A ajuns în New York în anul 1958 pentru a sluji printre cei prinşi de patima drogurilor şi a luptelor de stradă. Biserica fondată de el, Time Square Church din New York, are peste opt mii de membri. Autorul cărţii „Crucea şi Pumnalul”, una dintre cele mai răspândite cărţi din istoria evangheliei. Asociaţia lui „Teen Challenge” este foarte proeminentă în discuţii pentru tratarea celor dependenţi de droguri.” Wilkerson a continuat să scrie devoţionale până în ziua morţii sale.

Ca semn de recunoştinţă faţă de munca lui devotată pentru Împărăţia lui Dumnezeu, redăm mai jos fragmente dintr-un mesaj al lui David Wilkerson, cu titlul „Chemare la suferinţă”.

Mă uit astăzi la întreaga scenă religioasă şi tot ceea ce văd sunt invenţii şi lucrări ale oamenilor şi ale cărnii. Fără putere… şi nu are niciun impact asupra lumii. Şi văd mai mult lumea venind în Biserică şi având impact asupra ei decât Biserica având impact în lume. Văd muzica având mai mult importanţă decât Biserica. Vă spectacolul mutându-se în Biserică, obsesia amuzamentului în Biserică şi ura şi indiferenţa la mustrare şi corectare. Nimeni nu mai vrea să audă de asta. Ce s-a întâmplat cu suferinţa, cu durerea în Biserică? Ce s-a întâmplat cu suferinţa în slujire? E un cuvânt pe care nu-l mai auzi în aceste vremuri de toleranţă. Nu-l auzi. Suferinţa înseamnă durere şi epuizare, o emoţie aşa tulburătoare încât devine dureroasă. O adâncă durere interioară din cauza felului în care eşti tu sau cei din jurul tău.

Suferinţă… Durere adâncă. Amărăciune. Suferinţa din inima lui Dumnezeu… Am ţinut de retorica noastră religioasă despre trezire, dar am devenit aşa pasivi. Adevărata pasiune este născută din suferinţă. Adevărata pasiune pentru Cristos vine dintr-un „botez” al suferinţei. Cercetaţi Scripturile şi veţi găsi că atunci când Dumnezeu vrea să restaureze o situaţie ruinată, El împărtăşeşte propria Lui durere, pentru că vede ce se întâmplă Bisericii şi poporului Său, şi caută un om al rugăciunii, îl ia şi îl „botează” cu totul în suferinţă. Găsiţi asta în cartea lui Neemia. Ierusalimul este în ruine. Cum se va ocupa Dumnezeu de asta? Cum va restaura Dumnezeu ruinele? Oameni buni, ascultaţi-mă… Neemia nu a fost un predicator, a fost un om de carieră. A fost un om al rugăciunii. Dumnezeu a găsit un om care nu a avut doar nişte emoţii… nu doar o izbucnire a îngrijorării, pentru ca apoi s-o lase să moară. El spune: „Nu. Am căzut jos şi am plâns, am plâns şi am postit. Apoi m-am rugat zi şi noapte.” De ce alţi oameni? De ce ceilalţi oameni nu au avut niciun răspuns? De ce nu i-a folosit Dumnezeu în restaurare? De ce nu au avut niciun cuvânt de spus? Pentru că nu era niciun semn al suferinţei! Nicio lacrimă! Nicio rugăciune! Totul este o ruină! Contează asta pentru tine…? Contează pentru tine că Ierusalimul spiritual al lui Cristos, Biserica, este măritată cu lumea, că este o aşa răceală ce cuprinde Biserica? Mai mult decât atât… Contează pentru tine că acest Ierusalim este în inimile noastre? Semnul ruinei, al dispariţiei treptate a puterii spirituale şi a pasiunii? Orbiţi de indiferenţă, căldicei? Orbiţi de lucrurile de „umplutură” ce ne atrag subtil? Asta e ce vrea diavolul să facă, să nu mai luptaţi, să omoare lupta. Aşa încât să nu vă mai rugaţi. Să nu mai plângeţi înaintea Domnului. Poţi să stai să te uiţi la televizor şi familia ta să meargă în iad. Lasă-mă să te întreb… Ceea ce am spus te-a convins măcar?

Este o mare diferenţă între suferinţă şi îngrijorare. Grija e ceva ce începe să te intereseze, găseşti interes într-un proiect, o cauză sau o nevoie de-a ta. Vreau să-ţi spun ceva. Am învăţat asta în cei 50 de ani de predicare… Dacă nu este născută în suferinţă, dacă nu a fost născută din Duhul Sfânt… Unde ce ai auzit despre ruine te duc pe genunchi, într-un „botez” al suferinţei în care începi să te rogi şi să-L cauţi pe Dumnezeu… ştiu acum … o, Doamne, ştiu asta… până nu sunt în agonie, până nu m-a durut… şi toate proiectele noastre, toate lucrările noastre, tot ceea ce facem… Unde sunt învăţătorii de şcoală duminicală care plângeau pentru copiii despre care ştiau că nu ascultă şi mergeau în iad?

Vezi, o adevărată viaţă de rugăciune începe într-un loc al suferinţei. Vezi tu, dacă îţi întorci inima spre rugăciune, Dumnezeu va veni şi va împărtăşi inima Sa cu tine. Inima ta începe să plângă: – O, Doamne, Numele Tău este luat în deşert, Duhul Sfânt este luat în râs. Duşmanul este afară încercând să distrugă mărturia credincioşiei lui Dumnezeu. Şi ceva trebuie făcut.

Nu va fi nicio reînnoire, nicio redeşteptare, nicio trezire până când vom vrea să Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne frângă încă o dată.

Oameni buni, se face târziu şi este serios. Te rog, nu îmi spune… nu îmi spune că eşti îngrijorat… când tu petreci ore în faţa internetului sau televizorului. Haide! Doamne, sunt câteva cereri aduse în faţa altarului, şi mărturisiri. Nu sunt cine am fost, nu sunt unde ar trebui să fiu. Doamne, nu am inima Ta sau jugul Tău. Am vrut să fie uşor. Am vrut doar să fiu fericit. Dar Doamne, adevărata fericire… adevărata fericire vine prin suferinţă. Nimic ce e trupesc nu vă va da fericire. Nu-mi pasă câţi bani, ce casă nouă… Nu este nimic fizic care să-ţi aducă fericirea. Doar ce e făcut de Duhul Sfânt când îl asculţi şi îţi conduce inima.

Construieşte ziduri în jurul familiei tale. Construieşte ziduri în jurul inimii tale. Fă-te puternic şi de neînvins în faţa inamicului… Doamne, asta este ceea ce vrem!