ISUS SALVATORUL: Vrem să ne unim în Domnul şi să-L slujim pe El

Întâlnirile de tineret ale Bisericii Baptiste din Micherechi în ultima perioadă au devenit mai intensive, tinerii participă cu multă însufleţire, având în ei dor de părtăşie frăţească în prezenţa lui Dumnezeu. Despre scopul întâlnirilor tinerilor baptişti şi activităţile lor actuale am stat de vorbă cu Silvia Ardelean, unul dintre membrii activi ai grupului.

– Silvia, ce înseamnă acest grup de tineret pentru tinerii bisericii voastre?
– Mai bine de jumătate de an ne-am adunat cu tinerii bisericii noastre şi am hotărât să ne reculegem şi să ne întâlnim în mod sistematic. Bineînţeles, uneori este greu să ne adunăm toţi la un loc şi trebuie să facem eforturi, însă credem cu toţii că merită. Ca şi membru al grupului de tineret, cred că pot spune în numele întregului grup că suntem conştienţi de importanţa unirii şi părtăşiei. Noi suntem generaţia viitoare a bisericii şi nu ne putem permite să ne oprim în a-L sluji pe Domnul. Cineva a spus că putem învăţa mult în acest domeniu de la gâştele sălbatice. Ele zbor în echipă şi nu singure. O gâscă niciodată n-ar ajunge singură la o distanţă atât de mare ca şi în echipă. Împreună sunt capabile să realizeze mai multe lucruri, au nevoie una de cealaltă. Exact acest lucru este adevărat şi în cazul tineretului baptist.
– Care este scopul unirii acestui grup?
– Scopul este să-L slujim pe Domnul împreună. Nu numai în biserică ci şi în afara bisericii. Există cineva care ne uneşte şi în numele Căruia ne adunăm. Şi acesta este Domnul nostru Isus Cristos. Scopul nostru este să fim lumini în lume şi să nu aducem ruşine peste numele Lui, ci să-L preamărim. Uneori este greu, pentru că şi noi suntem oameni, suntem departe de perfecţiune, dar tocmai din acest motiv avem nevoie de harul Lui. Vrem să organizăm mai multe programe şi ocazii de evanghelizare pentru tineret, prin care putem să atragem mai mulţi tineri. Fiecare om, fiecare tânăr are nevoie de Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, cu toţii ne dăm seama. Vrem să fim unelte în mâna Domnului ca aceşti oameni să-L întâlnească pe Isus. Cred că pe lângă aceste lucruri trebuie să evanghelizăm prin vieţile, exemplele noastre personale, la care deseori nu este nevoie de cuvinte spuse. Vieţile noastre vorbesc despre Dumnezeu… Sau chiar pot să pun întrebarea dacă vieţile noastre într-adevăr vorbesc despre Domnul Isus? Sau acestea vorbesc despre cu totul altceva. Cred că tocmai pentru a ne întări unii pe alţii pe această cale ne-am unit în grupul de tineret.
– Când şi cum se desfăşoară orele de tineret?
– Întâlnirile de tineret au loc în fiecare sâmbătă, între orele 17.00–19.00 (sau până mai târziu), la care aşteptăm cu drag pe toată lumea. În prima parte a întâlnirii avem timpul de laudă şi închinare, Îl lăudăm pe Domnul prin cântări, învăţăm cântări noi, ne pregătim pentru slujirea în biserică, apoi avem un timp de studiere a Bibliei şi părtăşie. Studiem Sfânta Scriptură, ascultăm predici, prin care ne întărim sufletele pentru zilele următoare. Ne rugăm unii pentru alţii şi pentru alţii din afara grupului. Aceste întâlniri sunt un fel de reîncărcare spirituală pentru noi, de care avem multă nevoie. Aşa cum au nevoie acumulatoarele telefoanelor mobile de încărcare. Deseori orele de tineret le facem mai colorate cu proiectare de filme sau programe în aer liber. Fiecare întâlnire este deschisă pentru oricine şi aşteptăm cu drag pe toţi tinerii interesaţi.
– La sfârşitul săptămânii trecute aţi ieşit cu tinerii într-o mică excursie. Care a fost scopul acestei ieşiri şi ce fel de programe aţi avut?
– Da, într-adevăr, sfârşitul săptămânii trecute l-am petrecut într-o casă de vacanţă la Doboz-Szanazúg. Cred că de mult timp aceasta a fost prima noastră ieşire în grupul nostru. Scopul ieşirii noastre a fost să ne rupem puţin din mediul de acasă, să fim atenţi la Domnul şi unii la alţii. Vrem să discutăm cât mai mult, să ne cunoaştem cât mai bine. Din păcate, nu a putut aici participa fiecare tânăr din grupul nostru, dar suntem recunoscători lui Dumnezeu că am avut timp foarte frumos şi ne-am simţit foarte bine. Am vizitat şi parcul de aventuri din Jula, unde am avut parte de revelaţii de neuitat. Vrem să organizăm şi la anul o astfel de excursie, la care sperăm să participe şi mai mulţi tineri ai grupului nostru şi alţi prieteni. Dorim ca versetul biblic din Ioan 13:35 să ne fie un bun exemplu: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
R.P.

Comentarii