Lansarea celei mai noi cărţi româneşti, în Cetatea Budei

Până în data de 10 august va ieşi de sub tipar cel mai nou volum al cercetătoarei Maria Berényi, „Poveştile caselor – Români în Buda şi în Pesta”, editat cu un sprijin foarte important al Ambasadei României la Budapesta. Lansarea oficială va avea loc în ziua de luni, 15 august, de la ora 15.00, la Muzeul Istoric din Budapesta, aflat în Cetatea Budei (adresa: piaţa Szt. György nr. 2, Palatul Budavári, clădirea E).
Manifestarea va fi deschisă de doamna Irina Comaroschi, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ungaria, după care va vorbi autoarea dr. Maria Berényi, iar volumul va fi prezentat de profesorul dr. Gheorghe Petruşan de la Seghedin. La eveniment sunt invitaţi toţi cei interesaţi de trecutul cultural românesc din capitala Ungariei.
E.I.

Comentarii