TINERET: Tabără de dansuri populare la Micherechi

O vacanţă de vară în paşi de dans au propus tuturor copiilor şi tinerilor din Micherechi, iubitori ai dansului popular, şi anul acesta organizatorii taberei de dansuri. Activităţile pregătite de organizatori au vizat, pe lângă cursurile de iniţiere în dansurile populare, întâlniri cu solistul de muzică populară şi consăteanul lor, tânărul Grigore Poiendan, care i-a învăţat şi câteva cântece pe care copiii le-au cântat cu drag. Dansul popular, prin varietatea sa, prin tradiţie şi sentiment, este expresia fiecărui colţ de ţară, sau a fiecărui sătuleţ în parte cu obiceiurile, oamenii şi cultura lui. Pe alocuri uitate de cei mai mulţi tineri, dansurile populare ard în inimile bunicilor şi străbunicilor. De aceea, dansurile populare nu au voie să dispară. Acesta este şi mesajul taberei de dansuri de la Micherechi, care în fiecare an încearcă în cele câteva zile de tabără să aprindă o mică scânteie în inima copiilor din sat.
Copii sau adulţi, ne simţim bine când ascultăm muzica preferată sau când dansăm pe ritmuri îndrăgite. Prin dans învăţăm cum să ne coordonăm mişcările, ne putem exprima… într-un cuvânt ne simţim bine. Tocmai de aceea, se creează şi acest program, care s-a desfăşurat pe durata întregii săptămâni trecute, într-un mediu familiar şi sub asistenţa profesorului de dans cu experienţă în dansurile de la Micherechi, Patyi Zoltán. Programul taberei s-a adresat şi copiilor din alte localităţi româneşti din Ungaria, de aceea la tabără au participat aproximativ 40 de tineri, dar nu numai copii din Micherechi ci şi copii din Jula. Pe perioada taberei, tinerii au învăţat dansuri populare din Micherechi şi Aletea şi au acumulat un repertoriu de mai multe cântece populare, cunoscute şi îndrăgite de românii din Ungaria.
Anca Butar

Comentarii