Suntem în toiul recensământului!

NU referendum şi
NU votare!!!


Considerăm neapărat necesar să accentuăm încă odată importanţa recensământului, care se desfăşoară în perioada 1–31 octombrie 2011, în Ungaria.
De ce?
1. Pentru că nu mai trăim vremurile când oricine ar trebui să se ruşineze pentru originea sau credinţa sa, precum nici pentru limba mamei sale. Să fii mândru că eşti român şi să-ţi declari identitatea şi limba fără nicio teamă!
2. Pentru că trăim într-o Europă unită, unde diversitatea între naţiuni, culturi, limbi şi credinţe nu mai este o ruşine şi nici subiect de batjocură.
3. Pentru că recensământul din toamna aceasta este foarte important pentru toate instituţiile româneşti, care funcţionează în această ţară, între care se numără Biserica şi Şcoala, deoarece în viitorul apropiat existenţa acestora şi susţinerea funcţionării lor de către Stat va fi strâns legată de numărul care va reieşi la recensământul din acest an.
Cealaltă revistă în limba română din Ungaria, editată de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, a chemat în numărul său din 7 octombrie la referendum şi la votare. Este fals!!! Oameni buni, de această dată nu trebuie să votaţi pentru nimeni şi pentru nimic. Să nu vă smintească, să nu vă păcălească iresponsabilitatea celor care scriu revista AŢRU! Păcat că nimeni de la această revistă nu a onorat cititorii măcar cu o rectificare, dacă nu cu o scuză în numărul următor.
Suntem în toiul recensământului! Rezultatul acestuia depinde de noi, de fiecare în parte. Fiecare suntem responsabili pentru viitorul nostru, pentru viitorul instituţiilor în care învaţă copii noştri, pentru viitorul bisericilor în care s-au rugat strămoşii noştri şi în care vor fi botezaţi nepoţii noştri!
Declaraţi-vă români!
E. Iova

Comentarii