Ziua Naţională a României sărbătorită în Ungaria

Ziua de 1 Decembrie adoptată ca Zi Naţională a României în 1990, simbolizează unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional, zi în care toţi românii sărbătorim Marea Unire de la Alba Iulia.
Cu prilejul acestei sărbători, Ambasada României la Budapesta organizează în ziua de 29 noiembrie, de la ora 18.30, o recepţie pe vaporul de manifestări şi conferinţe „Europa”, (din portul pieţei „Szilágyi Dezső”, sectorul 1). În cadrul seratei va avea loc un concert de cameră susţinut de membrii Filarmonicii din Cluj, concertul fiind organizat de Institutul Cultural Român din Budapesta.
Consulatul General al României de la Seghedin sărbătoreşte acest eveniment la Hotelul Forrás din Seghedin. Festivitatea are loc miercuri, 30 noiembrie, cu începere de la ora 18.00.
Consulatul General al României la Jula aşteaptă invitaţii cu ocazia Zilei Naţionale a României la o recepţie, pe 2 decembrie, la ora 16.00, la Restaurantul „Maestro” din Jula. De la ora 18.00, invitaţii la Ziua Naţională şi toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi la un concert de zile mari, al cântăreţului Nicu Alifantis din Bucureşti. În deschidere va cânta grupul de etnojazz „Misteria Carpatica” din Timoc (Serbia).
*
Nicu Alifantis este un cântăreţ de muzică folk, actor şi poet, care este, fără îndoială, deja un clasic al genului său muzical. Cariera sa a început acum 30 de ani, când a debutat componistic. Debutul său scenic a avut loc în 1973, iar cel discografic în 1976, cu Cântec de noapte. Nicu Alifantis îşi cucereşte publicul nu numai prin muzica de calitate, ci şi prin versurile minunate.
Grupul de etnojazz „Misteria Carpatica”, trupă românească din Timoc (Serbia), a fost formată în anul 2009 şi abordează muzică tradiţională românească, pe ritmuri şi armonii din jazz, rock şi funk. „Misteria Carpatica” se autodefineşte în următorul fel: „Luptăm, prin artă, pentru a păstra ceea ce este mai preţios ca apa vie, mai mare decât vieţile noastre, ceea ce face parte din noi şi fără ce nu existăm – CULTURA noastră, deoarece copacul fără rădăcină nu mai dă roade, ci se ofileşte”.
*
Concertul lui Nicu Alifantis şi trupa „Misteria Carpatica” este organizat de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român de la Bucureşti şi al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Arad. Spectacolul va avea loc la Sala Studio a Teatrului Cetăţii din Jula (str. Kossuth nr. 13). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
În aceeaşi zi, tot în organizarea Uniunii Culturale şi cu sprijinul ICR Bucureşti, la Liceul „N. Bălcescu” din Jula va avea loc, de la ora 11.00, vernisajul expoziţiei de fotografie „Românii de la marginea lumii”, care va prezenta imagini grăitoare despre răspândirea românilor pe teritoriul actualei Ungarii, pornind de la comunităţile încă existente (păstrătoare ale limbii şi tradiţiilor româneşti), reunind, în acelaşi timp şi alte fotografii-document, cu imagini de antologie surprinse în aşezările etnicilor români din alte ţări din vecinătatea României.

Comentarii

  1. Astazi, se lanseaza oficial blogul www.moralist.haipa.ro

    Dupa lansarea oficiala a radio Chisinau, a venit timpul lansarii oficiale a BLOGULUI ROMANILOR DE PRETUTINDENI

    Prin acesta vom redestepta constiinta nationala romana si vom putea pune la punct planul pentru NOUA ROMANIE

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu