Expoziţie foto despre „Pădureanca”, la Seghedin

Consulatul General al României la Seghedin şi Catedra de Română a Universităţii din Seghedin vă invită vineri, 27 ianuarie, la vernisajul expoziţiei de fotografie „Instantanee de la filmările ecranizării romanului Pădureanca de Ioan Slavici”, a profesorului Virgiliu Jireghie, de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad. Evenimentul este prilejuit de aniversarea naşterii scriitorului Ioan Slavici (Şiria, 18 ianuarie 1848). În cadrul evenimentului vor fi înmânate premiile anuale „Mihai Eminescu” şi „Ioan Slavici”, ale Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad.
I.K.

Comentarii