Corul „Pro Musica” va participa la Festivalul Coral „Ion Vidu” din Lugoj

În perioada 27–29 aprilie se va desfăşura, la Lugoj, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional „Ion Vidu”, eveniment organizat de Primăria, Consiliul Municipal, Casa de Cultură Lugoj şi Consiliul Judeţean Timiş. Festivalul reprezintă un eveniment de cultură muzicală, care a făcut ca Lugojul să devină, timp de peste trei decenii, locul desfăşurării unei importante sărbători a cântului coral din România şi nu numai. Ediţia din acest an va reuni sub egida sa prestigioase formaţii corale din România şi din alte ţări. Având în vedere bunele relaţii de colaborare culturală dintre Corul „Pro Musica” din Jula şi Corul „Ion Vidu” din Lugoj, la Festivalul Coral din acest an vor participa şi coriştii julani. Festivalul va fi structurat în două părţi, gala de concerte a corurilor oaspete va avea loc la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, sâmbătă, 28 aprilie, ora 19.00. Duminică, 29 aprilie, la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj va avea loc un concert coral de muzică religioasă.
A.B.

Comentarii