Băieţii din Pocei, „spaniolii” de la „Cupa prieteniei 2012”

Dacă în fotbalul mare vorbim despre o dominaţie spaniolă, în cazul cupelor organizate pentru elevii noştri de la şcolile generale bilingve şi unde limba română se predă ca obiect de studiu, putem constata că rolul Spaniei este jucat de localitatea Pocei. După ce anul acesta echipa formată din elevii claselor 5–6 ai acestei localităţi a câştigat Cupa Carnavalului din Leucuşhaz şi Cupa comemorativă „Ioan Tanasi” din Pocei, elevii antrenorului Dán Antal au venit vineri, 25 mai, ca favoriţi cerţi la cea de-a 12-a ediţie a Competiţiei sportive „Cupa prieteniei”.

Răspunzând la invitaţia Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, organizatorul evenimentului, au sosit în localitatea bichişeană echipe reprezentând nouă şcoli şi o autoguvernare română. Pe lângă şcolile din Chitighaz, Jula, Micherechi, Săcal, Apateu, Bătania, Pocei, Leucuşhaz, Cenadul Unguresc, şi Autoguvernarea Română din Crîstor a venit cu o echipă la această întrecere, în debutul căreia micii sportivi au fost salutaţi de Balogh Istvánné, directorul şcolii locale. Meciurile de fotbal şi handbal s-au disputat în sala de sport a şcolii şi pe stadionul aflat în vecinătatea şcolii generale. Dar, indiferent de loc, am văzut partide spectaculoase cu echipe bine aşezate în teren, cu jucători dornici şi tehnici şi, fireşte, cu multe goluri frumoase, din care echipa elevilor claselor 5–6 din Pocei a marcat mai multe, confirmând din nou.
Cea mai bună atmosferă a fost la meciul de fotbal unde s-au întâlnit formaţiile de fete ale localităţilor Leucuşhaz şi Micherechi, ambele fiind încurajate de pe marginea terenului de câteo galerie puternică. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0, iar după loviturile de departajare au câştigat fetele din Micherechi.

Rezultatele finale ale competiţiei a fost următoarele:
Fotbal băieţi, clasele 5–6
  1. Pocei
  2. Micherechi
  3. Crâstor

Fotbal băieţi, clasele 7–8
  1. Săcal
  2. Cenadul Unguresc
  3. Pocei

Fotbal fete
  1. Micherechi
  2. Leucuşhaz

Handbal băieţi
  1. Leucuşhaz
  2. Apateu

Handbal fete
  1. Crâstor
  2. Leucuşhaz
  3. Săcal
Adam Bauer



Comentarii